Micul Prinț, o carte care se citește cu ochii sufletului!

         Ieri am citit „Micul Prinț” de Antoine De Saint-Exupery și încă mai simt o parte din tristețea care m-a copleșit, dar și un entuziasm care încearcă să mențină flacăra veșniciei din sufletele noastre tinere.

        Acum mulți ani am citit un fragment din carte și nu m-a impresionat, nu știu de ce, poate și eu , la fel ca autorul, încercam să fac față unei lumi condusă de oamenii mari.
În aparență, această cărțulie de 88 de pagini, poate fi interpretată ca o poveste inventată despre un prinț mic. Doar că în spatele acestei povești am descoperit lucruri mult mai profunde, despre copilul din sufletele noastre.

Sunt convinsă că de fiecare dată când recitești o carte ți se pare altfel. După prima lectură, Micul Prinț, mi s- a părut o poveste a regăsirii, dar și a pierderii, o poveste a fericirii, dar și a tristeții, un dialog cu copilul din noi.
Povestea începe cu prăbușirea unei lumi a unui băiețel de 6 ani. Un băiețel care trăiește în lumea visurilor sale, în mijlocul curiozităților și luminii pe care-o emană. Un băiețel care este obligat de oamenii mari să renunțe la cine este el și să trăiască cum vor ei. În acest moment, băiețelul trăiește prăbușirea propriei lumi.
Acest băiețel crește mare și se face pilot de avioane, zboară prin toată lumea și poartă cu el primul desen pe care l-a făcut la vârsta de 6 ani. Poartă in el o speranță că poate cineva o să vadă un șarpe înghițind un elefant în desen, dar nu o pălărie. Dezamăgirea însă ia locul speranței.
Într-unul din zborurile sale, avionul se defectează și pilotul aterizează în deșertul Sahara, să repare avionul. Aici îl întâlnește pe Micul Prinț, adică pe sine însuși
 “ am văzut un omuleț cu totul extraordinar, care mă cerceta cu luare-aminte.”
Micul Prinț îi povestește pilotului despre apusurile de soare, despre floarea lui cu 4 spini, despre cum are grijă de ea, despre călătoria pe alte planete. Despre cum crede el că oamenii mari sunt ciudați, sunt egoiști, sunt nevisători și neâmpliniți, nefericiți.
 “oamenii de pe meleagurile tale – zise micul prinț - cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină...și tot nu găsesc ce caută... ”.
Una dintre cele mai importante lecții pe care-o găsim în Micul Prinț este despre iubirea care trăiește în sufletele noastre, care nu are nimic cu banii, frumusețea fizică sau impresiile pe care încercă să le vindem.
 limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.Esența este invizibilă pentru ochi.”
“Numai timpul petrecut cu floare ta face ca floarea ta să fie atât de prețioasă.”
Micul Prinț moare în lumea fizică, dar rămâne veșnic în noi, o stea care luminează. “Noaptea, când te vei uita pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre ele, fiindcă pe una dintre ele eu voi râde, atunci va fi pentru tine ca și când ar râde toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care știu să râdă!”

E un moment foarte trist, care mi-a adus o singură întrebare ” de ce alegem să trăim alte vieți, să fim departe de noi înșine?”

       Această întâlnirea a autorului cu copilul din suflet e cel mai frumos cadou pe care-l putem primi, e drept că e trist, pentru că într-un fel, te vezi cum dispari, dar e și un moment care aduce liniștea și încrederea că lumina noastră este veșnic vie.
În carte, micul prinț, nu este scris cu majusculă, decăt la început de propoziție, pentru că majuscula, măreția e dincolo de această coajă în care ne aflăm!
Ceea ce se află dincolo de hainele noastre, de cuvintele noastre, de nemulțumirea noastră, este adevărata esență a omenirii, este lumina din întuneric!
E o cărțulie pe care v-o recomand din tot sufletul, citiți-o și plângeți, pentru că nu aveți altă alegere.

Pentru cã acum e la modã sã citim cãrţi de parenting, cred cã Micul Prinţ e o astfel de carte. Ea deschide ochii sufletului, mie, ca pãrinte, pentru ca eu la rândul meu sã pot vedea ușile care se deschid în sufletul copiilor mei. E despre iubire, iar iubirea aceasta sincerã, caldã, vibrantã, asigurã relaţii trainice dintre pãrinţi şi copii!



Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

O îmbrăţişare pentru fiecare. Impresii după încheierea terapiei de grup.