Nostalgicul 1 Septembrie!
Eu țin minte primul meu întâi septembrie, la Şcoala Primară din or. Teleneşti. Era în toamna anului 1991, aveam şase ani şi jumătate şi o tonă de emoții. Chiar țin minte când dna Galina Leontievna Dulghieru, prima mea învățătoare, venise acasă la noi să se prezinte, încă din vară, mama a vorbit cu dumneaei şi a rămas să ne revedem la aşteptatul intâi septembrie. Eu le pândeam de după peretele casei, ruşinoasă am ieşit când mama m-a strigat să mă arate învățătoarei, doar o auzeam, pentru că privirea-mi înghitea pământul de sub picioare. Din ziua când mama îmi cumpărase ghiozdan, caiete, stilou cu cerneală, creioane colorate, doua banturi albe aşteptam cu sufletul la gură 1 septembrie. Şi iată-mă-s în uniforma maronie pe care am prins-o şi am purtat-o patru ani, cu şorț alb, cu două banturi mari albe, cu noul ghiozdan în spate şi cu un buchet de flori din grădina vecinei. Aşa a fost primul meu întâi septembrie. Îl țin minte şi mi-e dor... Țin minte toate celelalte, unice 1 sep...