Jurnalul unei zâne

 Boris Pasternak e născut în aceeași zi cu mine. Copiii mei sunt născuți în aceeași zi cu fiul său din a doua căsătorie. El a câștigat Nobelul, iar eu ... am citit cea mai bună carte a anului!  O carte monumentală despre sufletul poporului rus, trecut prin multe chinuri, revoluții și războaie, prin degradări și umilințe, dar iubind cu acea patimă și acel foc înălțător deasupra suferinței, care renaște, iar și iar, Omul în om! Doctor Jivago este o frescă a războiului civil din 1917, care debutează în urma mai multor revoluții, una dintre ele fiind revoluția din 1905, un punct de plecare al cărții. Prin intermediul figurii Doctorului Jivago și a familiei acestuia, în carte se configurează un tablou autentic al acelor vremuri. Sărăcie, foamete, dezordine, dar mai ales frica pun stăpânire pe oameni. Un moment prielnic pentru putere în care omul își pierde vocea propriei rațiuni și se supune vocii puterii.  E un roman poetic, cu descrieri superbe ale naturii, cu incursiuni fil...

 Această carte m-a făcut să mă gândesc din nou, cu recunoștință, la literatură, la rolul ei important de a privi larg lumea, de a spune adevăruri istorice care nu-mi oferă doar cunoașterea propriu-zisă, dar care-mi îmbogățește, de asemenea, spiritul, cu emoții și sentimente!  Soția aviatorului este un roman construit din evenimente reale, pe baza întâmplărilor cunoscute, dar și pe baza jurnalelor, cărților scrise de Anne Morrow Lindbergh.  Cartea e scrisă atât de bine încât nu m-a părăsit nicio clipă sentimentul că citesc memoriile naratoarei. Această scriere intimă are puterea de a transpune cititorul în paginile cărții. Pentru mine e o bucurie când primesc de la carte dreptul la o legătură caldă, la prietenie, la îmbrățișare.  La 21 mai 1927 pilotul Charles Lindbergh devine eroul Charles Lindbergh, cel care a efectuat primul zbor transatlantic din istorie, pilotând avionul Spirit of Saint Louis, o legendă vie a aviației, din Long Island până la Paris, timp de 30 de...

 Lumina, blândă și sacră, mângâie sticla ferestrei mari, se așază pe perete și se rostogolește, în mici crâmpeie, pe podea. O prind în bucăți de memorie și o țin strâns. Să n-o pierd. Într-o lume a nopții, lumina e sărbătoarea optimismului sau mai degrabă sărbătoarea speranței!  E prima dată când îl citesc pe Nabokov și nu e Lolita, e o carte jumătate poem, jumătate proză, Foc palid. Astăzi vreau să vorbesc doar despre poem. Despre cealaltă jumătate scriu altă dată.  Emoția lecturii a fost o experiență specială, dar emoția cuvintelor și sensurilor a fost o experiență post lectură. Mă întreb dacă nu asta e rolul poeziei? Să fie mai lungă decât este și să se contopească în sufletul cititorului într-un întreg de necuprins.  Vreau să remarc cu onoare și plăcere rolul important al traducătorului, în acest caz Veronica D. Niculescu. Ludmila Ulițkaia spune despre Nabokov că e un geniu și nu e ușor să-l traduci, dar eu am simțit o plăcere literară citind acest poem, în mare ...

Observ, din proprie experiență, că odată cu creșterea copiilor, crește în mine un munte de așteptări de la ei. În unele cazuri răbdarea se evaporă imediat și rămân în mână cu un pumn plin de ocară pe care o arunc peste ei, peste copilăria lor, peste încercările lor de a descoperi viața, testându-și limitele, curajul, frica și testându-mi rolul meu de mamă. Cuvintele pe care le rostesc, energia pe care o împrăștii în jurul meu nu e doar despre direcție, cât e despre sursă, e doar despre mine.   Oricât mi-aș împacheta acțiunile în cuvinte frumoase sau m-aș strecura în spatele unui paravan decorativ, vine o zi inevitabilă cu o întâlnire importantă dintre mine și...mine. Și nu mă refer la singurătate, ci la ziua aia în care-mi aud vocea, mai degrabă șoapta mea interioară. Unii o numesc intuiție, alții o numesc "o prostie", eu o numesc vocea sufletului. Indiferent de rolurile noastre sociale, de vârstă sau de trecut, de situația materială, de liniștea sufletească, orice femeie, l...

 Categoria de carte #istoriaprinochiioamenilor Cu cât mai mult mă adâncesc în istorie cu atât mai mult îmi dau seama de cât de multă răutate există......... ............................................în oameni... Istoria e despre oameni, despre fiecare dintre noi, în fiecare zi scriem istorie și aș putea să trec mai departe, ca și până acum, fără să privesc în spate, dar aleg să știu. Astfel îmi permit să înțeleg viziunile mici ale omului pentru că ele se nasc în urma experiențelor trăite. Un strigăt pe Nistru e o carte dureroasă despre războiul transnistrean din 1992. Teoretic, acest război a încetat la sfârșitul lui iulie '92, dar conflictul politic nu s-a soluționat nici astăzi. Un strigăt pe Nistru relatează povestea unui voluntar înrolat în război pentru a ajunge la iubita sa, dar totodată se scrie și istoria neamului nostru din acea perioadă.  De câte atrocități e în stare omul? De ce ne concentrăm mereu pe ceea ce ne dezbină și nu pe ceea ce ne unește? Câți copii și-au...

 Și mi-a venit să plâng... aproape din senin, asta dacă nu iau în considerare hainele împrăștiate peste tot și dezordinea. Mi-a venit să urlu ca o lupoaică flămândă, dar doar am trântit zgomotos într-un colț de cameră niște lucruri și am vorbit cu altă voce...am strigat cu alt glas. E vocea mea, dar încărcată de supărare, amară de la pelinul care s-a oprit între coastele mele și nu mă lasă să-mi răsuflu disperarea afară. Sunt eu. Peste tot. Rece și caldă. Moale ca iarba proaspătă și dură ca zidul din piatră. Departe și aproape. Aici și acolo. Afară... și mai puțin înăuntru... Asta e originea și paradoxul stărilor mele  - sunt clipă de clipă alături de mine și clipă de clipă departe de mine. Mă preocupă niște fleacuri pe care le ridic la rang de dramă și simt o profundă și agresivă nemulțumire. De sine, de tine, de ceilalți. Mintea-mi totuși e campioană, îmbracă toate stările în măști și fățărnicie. Mintea îmi seduce sufletul și ajung să cred că sunt cine vrea ea să fiu. Eu ști...

 📖 Proiectul Lazarus de Aleksandar Hemon #istoriaprinochiioamenilor  @blackbuttonbooks vă mulțumesc pentru că ați scos la lumină această carte și datorită căreia am pășit pe urmele scriitorului Aleksandar Hemon la Chișinău. Tind să fiu subiectivă în aprecierea acestei mari cărți pentru că o parte din poveste se petrece la Chișinău, iar istoria copilului evreu, Lazarus,  care a scăpat de pogromul din 1903 e de fapt o tragedie la nivel de națiune, iar pentru mine istoria e despre umanitate în general, pentru că micile istorii personale scriu marea istorie.  Aleksandar Hemon, el însuși un emigrant, reușește să împletească istoriile personale cu marea istorie și o face cu o sinceritate uluitoare care-l face vulnerabil în fața cititorului și oare nu asta oferă unei opere de artă valoare?! Scriitorul reconstruiește drumul lui Lazarus de la Chișinău la Chicago, îi oferă un trecut și o istorie, îi oferă amintiri și vise, frici și coșmaruri, iar libertatea pe care Lazarus sp...