Foc palid / Vladimir Nabokov

 Lumina, blândă și sacră, mângâie sticla ferestrei mari, se așază pe perete și se rostogolește, în mici crâmpeie, pe podea. O prind în bucăți de memorie și o țin strâns. Să n-o pierd. Într-o lume a nopții, lumina e sărbătoarea optimismului sau mai degrabă sărbătoarea speranței! 

E prima dată când îl citesc pe Nabokov și nu e Lolita, e o carte jumătate poem, jumătate proză, Foc palid. Astăzi vreau să vorbesc doar despre poem. Despre cealaltă jumătate scriu altă dată. 

Emoția lecturii a fost o experiență specială, dar emoția cuvintelor și sensurilor a fost o experiență post lectură. Mă întreb dacă nu asta e rolul poeziei? Să fie mai lungă decât este și să se contopească în sufletul cititorului într-un întreg de necuprins. 

Vreau să remarc cu onoare și plăcere rolul important al traducătorului, în acest caz Veronica D. Niculescu. Ludmila Ulițkaia spune despre Nabokov că e un geniu și nu e ușor să-l traduci, dar eu am simțit o plăcere literară citind acest poem, în mare parte datorită traducerii!♥️

Am să las mai jos un fragment care mi-a plăcut foarte mult:

"Dând buzna, în palton: Sybil, să poți

Să fii convins... "Închide, dragă, poarta.

Cum ai călătorit?" Grozav - dar poanta

E c-am venit convins că pot... "Da, dragă?"

Pot să nutresc... "O ce?" Speranță vagă."

Nabokov e un artist înainte de toate, nu scrie viața în cuvinte, ci în sensuri, oferindu-ne astfel nouă puterea înțelegerii. Poemul e o capodoperă!♥️