Jurnalul unei zâne

-Eu primul am ajuns! -Nu, eu primul am ajuns! -Eu! Nu tu. Tu ești ultimul! -Eu nu sunt ultimul! Începe să plângă, îi curg lacrimile șiroaie, se indreaptă spre fratele său, îl înșfacă de piept și îl împinge să cadă. Celălalt, la rândul său, începe și el să plângă și îl mușcă de umăr pe micul agresor. Se declanșează un adevărat conflict, fiecare țipă cu tot glasul, dar niciunul dintre ei nu renunță. Mă apropii de ei în viteză și simt cum o iau razna. Îi despart și-i întreb țipând de ce se bat, de ce nu pot să se joace fără să  se bată.  Evident că fiecare are dreptatea lui, fiecare vrea să fie primul și înțeleg acest lucru mai târziu, în timp ce beau ceaiul de mentă și melissa. Nu pot să gestionez conflictele. Nu am putut niciodată și până nu demult, nu mi-a păsat de acest lucru. Dimpotrivă, tot timpul evitam conflictele, le ignoram, eram gata să merg cu mine însămi la orice compromis, numai să nu fiu mărul discordiei. Nici măcar atunci când am avut ...

       Vă salut cu mare bucurie, dragi cititori ai blogului!!! Vă felicit pe toți cu sărbătorile frumoase ale iernii și vreau să vă urez multă sănătate, noroc, dragoste, bunăstare și recunoștință.         Eu am petrecut anul 2017 cu multă recunoștință și l-am primit pe 2018 cu gânduri luminoase și cu bucurie că am în jurul meu oameni scumpi care mă acceptă așa cum sunt, care mă încarcă cu energia lor și care mă susțin în tot ce fac. Îmi doresc pentru mine, pentru familia mea, pentru voi toţi, multă multă sănătate!!! Nu este nimic mai scump ca ea. La Mulţi Ani!!! Începem anul 2018 cu o nouă ediție a proiectului "Telenești, îți ducem faima!" Astăzi vă invit s-o cunoașteți pe Cristina Dragush, o tânără talentată, iubitoare de tradiții, de frumos, de oameni. Cei care o cunosc, știu ce poate să facă această tânără, cunosc rezultatul imaginației sale debordante în idei noi, originale, iar cei care nu o cunosc, vă invit să fiți pregătiți de...

        El este bărbatul de care mă îndrăgostesc în fiecare zi, care-mi deschide ochii spre propria-mi persoană, care mă susține în orice idee, oricât de nebunească ar fi ea, care este alături de mine  la bine și la greu. Cred că îl cunosc bine, îi știu gusturile și preferințele, dar totuși când vine vorba de cadouri, tot timpul am îndoieli cu privire la ce să-i cumpăr. Anul aceste deja știu ce o să-i pun sub brad, de Anul Nou, dar dacă tu încă nu știi, am pregătit o lista cu 12  idei de cadouri special pentru El. Există o sumedenie de variante de cadouri în funcție de posibilități, lista mea conține cadourile pe care eu le-am făcut omului meu de-a lungul timpului și sunt strict pentru buzunarul familiei noastre. Nu sunt pompoase și scumpe, dar sunt dăruite din tot sufletul, cu multă iubire și recunoștință. 1.      Un fular. Fularul este călduros, potrivit timpului de afară și de fiecare dată când el o să și-l pună, o să ...

        Mie îmi plac mult cadourile făcute de mâna omului. Le simt cumva pline de iubire, grijă şi dedicare. Faptul că s-a muncit la ele, transmit ideea cât de mult contezi pentru cineva. Asta nu înseamnă că darurile cumpărate sunt lipsite de emoţie, pur şi simplu nu sunt atât de pline de energia omului care le dăruieşte.  De sărbători, mă străduiesc să facem împreună cu copiii câteva daruri simple pentru bunici sau prieteni. Anul trecut am făcut globuleţe cu palmele lor din aluat sărat şi brăduţi croşetaţi. Anul acesta am făcut felicitări şi câţiva fulguşori. Am făcut felicitări foarte simple cu hârtie colorată, dar mi-am dorit să înţeleagă copiii emoţia cu care ne gândim la oamenii din jurul nostru. Sunt foarte uşor de făcut, dar ştiu ce bucuroşi o să fie bunicii când o să primească astfel de cadouri. Cum arată înăuntru, vedeţi în poza de mai jos. Acesta este un model simplu de felicitare, dar mi-am plăcut enorm maniera originală redată, deaceea a...

           Eleganța ariciului este o poveste minunată despre viață, despre noi, despre felul paradoxal dintre cine suntem cu adevărat și cum ne comportăm cu ceilalți.         A utoarea ne aduce în paginile romanului povestea de viață a unei portărese pe nume Renee Michel, în vârstă de 54 de ani care lucrează de 27 de ani portăreasă la aceeași casă :“o frumoasă casă boierească cu o curte și grădină interioare, împărțită în opt apartamente de mare lux, toate locuite, toate gigantice”, dar și povestea din sufletul unei fetițe de 12 ani. Romanul se împletește din povestirile celor doi naratori, Renee și Paloma,  fetița de 12 ani care locuiește în această casă.  Paloma este o fetiță inteligentă, dar care se simte diferită de ceilalți membri ai familiei, cu care nu găsește limbă comună. Ea se simte diferită de întreaga societate și i se pare că lumea a încetat de mult să mai fie autentică și simplă. Preferă liniștea, ...

         Să fii mamă este cea mai mare provocare pe care ne-o poate da Dumnezeu.           Este frumos, mirific, feeric, cum vreți, dar este foarte greu și mi se pare esențial să acceptăm că greșim și să privim greșelile ca niște oportunități de învățare, să nu le transformăm în vină și rușine. E destulă vină și rușine în noi. Eu nu m-am gândit vreodată că pot să fiu atât de nerăbdătoare, orgolioasă, nervoasă, plină de ură, de comparații. Copiii mi-au deschis aceste uși care erau foarte bine închise. Mi-a fost rușine să știu despre mine că sunt așa. Am plâns, m-am comparat, m-am învinovățit, am dorit să fug, să dispar, am aruncat vină și furie în oameni și copii. Ce am continuat să fac și probabil asta m-a și ajutat foarte mult , n-am încetat să mă întreb “ de ce reacționez astfel?”  A trecut ceva timp până am înțeles că totul e despre mine și despre perfecțiunea mea. N-aș fi crezut niciodată că sunt o ...

         Astăzi am să vă povestesc despre o cărțulie foarte utilă pentru copii, din care ei învață cum să traverseze strada “ Ai grijă cum treci strada”. Am cumpărat-o de la librăria Librarius și mi-a bucurat așteptările. Această carte face parte dintr-o serie de cărți „Ai grijă”, pe care  încă ne le-am cumpărat.       Este povestea unui elefănțel curios care abia învață regulile de circulație. El fuge printre mașini spre ghereta cu înghețată sau aleargă după un balon, fără să cunoască regulile în trafic sau pericolele la care se supune.  Asta nu e ceva ieșit din comun, aproape toți copiii de vâsta 2-4 ani se rup din mâinile adulților ca să fugă și ei printre mașini. Deaceea este obligatoriu să ne învâțăm copiii cum se trece strada. Bineînțeles că prevalează exemplul personal. Nu sunt eu prima care am văzut adulți trecând strada împreună cu copiii în locurile neautorizate . Noi suntem primul și cel mai de impact exem...