Eleganța ariciului de Muriel Barbery. Despre cum ignorăm frumusețea vieții!

           Eleganța ariciului este o poveste minunată despre viață, despre noi, despre felul paradoxal dintre cine suntem cu adevărat și cum ne comportăm cu ceilalți.
        Autoarea ne aduce în paginile romanului povestea de viață a unei portărese pe nume Renee Michel, în vârstă de 54 de ani care lucrează de 27 de ani portăreasă la aceeași casă :“o frumoasă casă boierească cu o curte și grădină interioare, împărțită în opt apartamente de mare lux, toate locuite, toate gigantice”, dar și povestea din sufletul unei fetițe de 12 ani.
Romanul se împletește din povestirile celor doi naratori, Renee și Paloma,  fetița de 12 ani care locuiește în această casă.

 Paloma este o fetiță inteligentă, dar care se simte diferită de ceilalți membri ai familiei, cu care nu găsește limbă comună. Ea se simte diferită de întreaga societate și i se pare că lumea a încetat de mult să mai fie autentică și simplă. Preferă liniștea, de care nu prea are parte, sinceritatea și oamenii care acționează, nu doar vorbesc.
Din aceste considerente, Paloma își pune în plan să se sinucidă peste o jumătate de an, ca o cale de scăpare din această lume plină de absurdiditățile adulților. În acest sens are un plan pus la punct: în fiecare lună ia câte un somnifer din cutia mamei sale și hotărăște să incendieze casa.
În momentul lecturii îți dai seama cu ușurință cine povestește, planul de împletire a doi naratori nu face dificilă lectura.
Portăreasa Renee este și ea o femeie foarte inteligentă, îndrăgostită de literatură rusă, în special de romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi, are și un motan pe care-l cheamă Leon. Doamna Renee este o femeie care-și ascunde inteligența în spatele postului său de muncă. Are doar o singură prietenă, pe Manuela, care face curățenie în apartamentele din această casă. 
Este o femeie amuzantă, pe alocuri am râs împreună cu ea, iar pe alocuri am plâns de tristețile și greutățile prin care a trecut “ sunt văduvă, scundă, urâtă, dolofană, am bătături la picioare și, dacă e să mă iau după unele dimineți mai neplăcute, o răsuflare de mamut.”
Mizeria e o secerătoare: seceră din  noi orice aptitudine pentru legătura cu celălalt și ne lasă goi, lipsiți de sentimente, pentru a putea îndura toată posomoreala prezentului”.
Atât Renee cât și Paloma sunt iubitoare ale culturii și înțelepciunii japoneze, sunt iubitoare de gramatica limbii, de camelii, de ceaiul cu iasomie, se aseamănă foarte mult aceste personaje de parc-ar fi suflete pereche.
Paloma o deconspiră pe portăreasă că nu este nici pe departe ceea ce vrea ea să se creadă: Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de sigurantice și teribil de elegante”.

Povestea capătă un nou sens odată cu mutarea în unul din apartamentele casei a unui domn japonez, Kakuro Ozu. Se leagă o relație de prietenie între Paloma și Kakuro și o relație de  iubire profundă între Kakuro și doamna Renee.
Povestea de iubire nu durează foarte mult, pentru că într-o dimineață, doamna Renee este lovită mortal de o furgonetă, dar se duce în lumea cealaltă împăcată:
 “ Și încep să plâng. Să plâng de bucurie înlăuntrul meu.(...) Dar înăuntru, un soare.”
Moartea doamnei Renee este o durere mare și pentru Paloma, și pentru domnul Kakuro, și pentru Manuela, dar ea naște în sufletul și mintea Palomei dorință de viață : „Pentru prima oară în viața mea, am simțit sensul cuvântului niciodată. Ei bine, e înfiorător. Pronunțăm cuvântul ăsta de o sută de ori pe zi, dar nu știm ce spunem până ce nu ne confruntăm cu un adevărat niciodată.”
„Nu vă temeți, doamnă Michel, Renee, n-am să mă sinucid și n-am să dau foc la nimic. Căci, pentru dumneavoastră, voi urmări de acum înainte tot ce înseamnă întotdeauna în niciodată. Frumusețea din această lume.”
         Este o carte splendidă cu o mulțime de lecții de viață, o carte ca un balsam pentru sufletele noastre obosite și pline de falsitate.
Această carte este prescrisă pacienților într-un cabinet de psihoterapie parizian și m-am întrebat de ce oare?
Pentru că nu vedem adevărată frumusețe a vieții, nu prețuim clipele care trec, transformăm totul în probleme, facem din eșec și neputință un crez și complicăm toată frumusețea lucrurilor simple. 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Teleneşti,ĩţi ducem faima!!!