"Ai grijă cum treci strada" - o cărțulie educativă, pe placul copiilor
Astăzi am
să vă povestesc despre o cărțulie foarte utilă pentru copii, din care ei învață
cum să traverseze strada “Ai grijă cum
treci strada”. Am cumpărat-o de la librăria Librarius și mi-a bucurat
așteptările. Această carte face parte dintr-o serie de cărți „Ai grijă”, pe
care încă ne le-am cumpărat.
Este povestea unui elefănțel curios care
abia învață regulile de circulație. El fuge printre
mașini spre ghereta cu înghețată sau aleargă după un balon, fără să cunoască
regulile în trafic sau pericolele la care se supune.
Asta nu e ceva
ieșit din comun, aproape toți copiii de vâsta 2-4 ani se rup din mâinile
adulților ca să fugă și ei printre mașini. Deaceea
este obligatoriu să ne învâțăm copiii cum se trece strada. Bineînțeles că
prevalează exemplul personal. Nu sunt eu prima care am văzut adulți trecând
strada împreună cu copiii în locurile neautorizate. Noi suntem primul și cel mai de impact exemplu pentru copiii noștri.
De altfel, noi putem fi și cel mai bun exemplu, dar și cel mai rău exemplu. Fiindcă noi toți vrem binele copiilor
noștri, eu cred în noi toți că noi alegem să fim cel mai bun exemplu.
Și în aceasta carte elefănțelul curios este îndrumat
de tatăl său, care îi explică puiului său când are voie să treacă strada, la ce
servește semaforul, ce este trecerea de pietoni, ce consecințe poate avea
traverasarea străzii fără să ținem cont de regulile de circulație. Mi-a plăcut
mult că tatăl elefant îl învață pe elefănțelul nostru curios și zglobiu că în
orice situație, cât de verde n-ar fi culoarea semaforului, cât de pustie n-ar
fi trecerea de pietoni, el trebuie să privească mereu în stânga și în dreapta,
pentru a se convinge încă o dată că poate să traverseze strada în siguranță.
Cartea îi
învață pe copii să traverseze strada în siguranță, culorile semaforului și
semnificația lor, să cunoască indicatoarele de circulație speciale pentru
pietoni, să- și țină părinții de mână în timp ce traversează, și mai învață de
aici faptul că graba nu este tot timpul o ieșire din situație sau un scop în
sine.
Este și o carte foarte interesantă cu activități
pentru copii. Cartea conține autocolante cu culorile semaforului, cu
indicațiile rutiere, cu trecerea de pietoni, cu animalele care sunt la volan. Copiii
trebuie să lipească aceste autocolante pe paginile cărții în acele locuri care
sunt colorate doar în alb negru. șoferii sunt animalele din pădure. Pe diferite pagini, la volan pot să fie aceiași
șoferi din pagina precedentă, dar în
poziție inversă. Uite aici intervine și se cizelează atenția copilului când
trebuie să aleagă din toate autocolantele pe cea potrivită. La sfârșitul cărții
este și o diplomă pentru copii, fiind felicitați pentru însușirea regulilor de
siguranță în trafic.
Este o
carte foarte interesantă și o recomnad din tot sufletul. Copiii noștri au rămas
foarte încântați de ea, plus că se poate discuta pe marginea imaginilor, dacă e
bine ce face elefănțelul curios sau nu e bine, iar de diplomă au rămas mega
încântați.
Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!
Comentarii
Trimiteți un comentariu