Un bărbat pe nume Ove m-a sedus şi şi-a făcut loc în sufletul meu

      O să încep cu o declaţie de iubire: m-am îndrăgostit de această carte, un bărbat pe nume Ove şi-a făcut loc în sufletul meu şi-mi zâmbeşte ori de câte ori mă gândesc la el.
     E o carte pentru fiecare din noi, e atât de bine scrisă, e atât de nobil combinat umorul cu durerea încât n-are cum să nu te sensibilizeze. Nu inundă în metafore, hiperbole sau alte figuri de stil. E atât de simplă, luminoasă, sufletistă.
Am râs împreună cu Ove de cred că m-a auzit toată scara, iar o dată am plâns de-atâta râs de mi-a curs rimelul pe toată faţa şi se uita soţul meu la mine şi nu înţelegea nimic.
M-a durut enorm în unele locuri...

E o carte despre iubirea elegant de simplă, despre pierdere, despre puterea de a colora mai departe în nuanţe vesele golurile negre din suflet.

Ove este un bărbat de 59 de ani " e genul de om care, dacă nu te place, te-arată cu degetul, uite-aşa, de parc-ai fi vreun hoţ."
Ove locuieşte singur într-o casă cu etaj, cu vecinii nu prea se are de bine, pentru că unu-i comunist, altul conduce un BMW, altul e un tolomac şi tot aşa.
Un bărbat pe nume Ove iubeşte ordinea, este un bărbat cinstit şi tare se înfuriază pe cei ce nu se poartă cinstit.
Ove se trezeşte în fiecare dimineaţă la 6 făr-un sfert şi începe să inspecteze teritoriul.
La parcare, Ove notează toate numerele maşinilor pentru a vedea care au stat mai mult de 24 ore în parcare şi se duce cu această listă la secţia de control. Pentru că este acolo un panou pe care scrie că maşinile străine n-au voie să se afle la parcare mai mult de 24 de ore.
La tomberoanele cu gunoi, Ove sortează gunoiul, pentru că acolo stă scris negru pe alb că gunoiul trebuie sortat, dar nu face nimeni acest lucru.
Verifică să nu circule nicio maşină în zona rezidenţială, pentru că conform unui panou indicator, traficul este interzis în zona rezidenţială.
Ove a fost pe vremuri preşedintele asociaţiei de locatari, el a inventat toate aceste panouri şi reguli, doar că acum nimeni nu mai ţine cont de ele, iar lui Ove nu-i place dezordinea.

Ove creşte doar cu tată, iar când Ove avea vreo 16 ani îşi pierde şi tatăl.
Lui nu prea-i plăcea să înveţe, aşa că a lăsat şcoala şi s-a apucat să muncească cinstit la căile ferate.
Într-o dimineaţă a întâlnit-o pe EA, iar de atunci viaţa lui Ove a căpătat sens şi culoare.
" Lucra la căile ferate de cinci ani. Până când, într-o bună dimineaţă, s-a suit într-un tren şi a văzut-o pe ea pentru întâia oară. Şi, pentru întâia oară după moartea lui taică-său, a râs. Pe urmă viaţa i s-a schimbat cu totul.
Oamenii ziceau că Ove vede lumea în alb şi negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui."

E drept că oamenii nu-l plăceau pe Ove, îl considerau un bătrân ursuz şi-l evitau cu putinţă.
Doar cine-l cunoştea pe-adevărat pe Ove, avea să se îndrăgostească pentru totdeauna de acest om cald, corect şi tare-tare-simpatic.
În timp ce Sonja, soţia sa, era însărcinată, au fost într-o călătorie în Spania.
La reîntoarcere, autocarul a derapat din cauză că şoferul băuse.
Sonja a pierdut sarcina şi a ajuns într-un scaun cu rotile. Ove era nebun de durere, dorea facă dreptate bătãnd şoferul, luptându-se cu cei care produceau alcool, urându-se pe sine, pentru că exact în momentul accidentului el a lăsat-o pe Sonja singură şi a mers la baie.
"Dar Sonja nu ar fi fost Sonja dacă ar fi lăsat întunericul să învingă."
Într-o dimineaţă, Sonja i-a spus lui Ove: " putem să ne petrecem viaţa trăind sau aşteptând să murim, Ove. Trebuie să mergem mai departe."
"Şi aşa au făcut."
Pe urmă Sonja s-a îmbolnăvit de o boală grea, iar 6 luni în urmă a murit.
Toată această jumătate de an, Ove i-a dus dorul clipă de clipă şi nu-şi mai dorea decât s-o mai vadă o dată cum râde ea zgomotos, să-i mai simtă o dată mâinile ei într-ale lui, dar Sonja nu era, iar Ove nu ştia şi nu voia să trăiască mai departe.
Într-o zi de luni, este trimis la pensie, iar tot ce-şi doreşte Ove e să meargă la Sonja.
Vrea să se sinucidă de câteva ori, dar de fiecare dată este deranjat de noua sa vecină, o iraniană gravidă, care se mutase de curând împreună cu soţul său " tolomac" şi cu 2 fete.
Între Ove şi Parvaneh se leagă o prietenie caldă şi sinceră, iar Ove devine bunic pentru fetele lui Parvaneh şi Patrick.

E şi o carte despre prietenie, despre puterea de a lega relaţii cu alţi oameni care nu-i sunt pe plac la început lui Ove, despre empatie şi înţelegere, ajutor şi sentimente.

E o carte care se cuibăreşte în suflet şi fără de care nu mai poţi. Atunci când am terminat-o, n-am putut să citesc nimic altceva vreo 3 zile. Toate gâ durile mele erau la Ove.
E prea profundă cartea şi poate nu atât cuvintele, cât emoţiile, înţelesurile pe care le citeşti printre rânduri te fac s-o înţelegi cu-adevărat.

O recomand din tot sufletul. Ştiu că unii zic că e o carte despre nimic, eu vă încurajez s-o citiţi, e despre tot şi toate.
Recenzia mea nu reprezintă nici a zecea parte din ceea ce-o să găsiţi în carte.

Urmează să citesc " Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău" de acelaşi autor💚
Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".