Meleagurile natale sau despre o plimbare cu mama

      Acasă e locul celor mai frumoase amintiri.

Indiferent de anotimpul de afară, acasă este întotdeauna cald, soare, miroase-a pâine coaptă și-a nuci verzi. Acasă este o portiță mică, verde, pe care intră dorul și iese nostalgia, parfumând cu mirosul copilăriei totul în jurul său.
Doamne, ce frumos e acest acasă!

Câmpuri verzi, pline cu cele mai minunate flori, lanuri întregi de floarea-soarelui,murmur de izvor și o liniște care calmează și cele mai agitate gânduri.

...mi-am amintit cum alergam prin iarbă și ne făceam coronițe din flori, cum ne ascundeam după copaci și ne țineam răsuflarea să nu fim găsiți. Cum ne întindeam pe spate și priveam norii pufoși, cum fugeam după vaci și le alungam din lanurile cu porumb.
Îmi amintesc de oamenii obosiți, dar întotdeauna cu un zâmbet pe chip, cum se grăbeau acasă când se-nsera.
De rugul din seara Paștelui și de minutele lungi în care priveam uimiți focul.

...am știut că vreau să merg neapărat pe câmpurile noastre și să retrăiesc acel fior al dorului, al nostalgiei și al împlinirii. E o senzație unică, pe care n-am cum s-o transmit în cuvinte.

Și a plouat toată săptămâna, dar am știut că oricum o să merg să privesc spectacolul inedit al naturii, al simplității, al miracolului, al iubirii lui Dumnezeu.

Sâmbătă, după-amiază, am pornit cu mama la această revedere așteptată.

Am o relație profundă cu natura💚

În ultimul timp,  am o relație profundă cu mama❤️

Purtam rochii cu flori și mergeam lin, fără grabă prin stropii calzi de ploaie. 

Ce frumoasă e Moldovioara noastră, ce frumoase-s florile, ce bună e apa noastră de izvor.

Ce frumos e orășelul nostru, ce oameni gospodari și cinstiți își duc aici traiul. Nu-s atât de mulți că altădată, da-s zâmbitori, simpli, cinstiți și credincioși.

Ce frumoase-s câmpiile orășelului nostru.

Fiecare pas pe care-l făceam era un moment de fascinație, din dragoste pentru natură.

Am mers până la izvor și am băut cu nesaț apa lui, mi-am spălat fața și-am privit în depărtare. Toate-mi erau atât de cunoscute, de parcă ieri fuseseră și toate erau atât de uitate, de mine, de oameni.

Ploaia cădea încet de parcă ne dădea timp să ne bucurăm de plimbare.

Am mirosit fiecare floare și, ca atunci, am făcut coronițe din florile minunate, spălate cu grijă de ploaia blândă și caldă.

Am strâns flori și am ascultat liniștea. 

Aveam rochiile ude, pentru că la un moment dat am lăsat umbrelele, pe rochii aveam scai mici, picioarele erau ude și murdare și nu era nimic mai frumos pe lume.

...iar noi cu mama ne țineam de mână și ne iertam în gând și în inimă de toate cuvintele care-au durut cândva 💛💛💛


Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!