O îmbrăţişare pentru fiecare. Impresii după încheierea terapiei de grup.
Săptămâna trecută am finisat cursul din cadrul grupului terapeutic "Fiţi femei, deveniţi femei, rămâneţi femei" şi simt şi astăzi un dor nostalgic.
Pentru că mi-a plăcut foarte mult, pentru că sunt îndrăgostită de psihologie şi de sufletul uman, pentru că m-am simţit conectată la puterea mea, pentru că am vorbit despre suflet, energie, feminitate, yoga, fără să fiu privită cu nedumerire şi neînţeleasă.
La început, recunosc, mi-a fost foarte frică să particip la o terapie de grup.
Cum să am eu curajul să vorbesc despre sentimentele şi emoţiile mele, păi, cu siguranţă că mă judecă toată lumea de-acolo?! Şi-apoi mă gândeam că frica asta de a mă deschide mă va impune să tac, să nu recunosc nimic şi ziceam că e doar pierdere de timp şi bani.
Păi, zic eu, are rost să vă spun cum mi s-au spulberat toate îndoielile după prima şedinţă. Am simţim imediat că sunt în locul potrivit la momentul potrivit.
Am rămas plăcut surprinsă de metoda de lucru a psihologilor care ne-au fost alături în acest timp, Anna Comendant şi Veronica Mihalache.
Nu ne-au ţinut teorie, cum am crezut eu😉, ne-au oferit şansa să ne redescoperim singure, să parcurgem de sine stătător, ghidate doar de intuiţia, amintirile şi trăirile noastre, această călătorie spre sine.
Nesiguranţa e doar praful fricii de judecata oamenilor.
Lipsa curajului e masca mea în momentele când mă sperie responsabilitatea şi asumarea.
Lipsa încrederii personale e rolul perfect jucat de frica de a greşi şi sacul de vinovăţii pe care-l duce-n spate această frică.
Oare contează toate astea pentru mine?
Oare are vreo importanţă diferenţa dintre "cum simt" şi "cum procedez"?
M-am întrebat atunci când am înţeles că orice supărare sau furie e doar despre mine. Oare chiar mă simt eu mai bine să-mi pasez singură vina în grădina mea?
Răspunsul nu a întârziat să apară, el de fapt era mai demult gata să iasă la iveală, da-l tot serveam cu somnifer cum se trezea, din frică de a nu mă complica prea tare.
Primul apare instinctul natural feminin, pe care, odată cu trecerea anilor, nu-l mai poţi evita, dimpotrivă, ţi-e tare drag de el.
Instinctul aduce stropi de conştientizare a unor banalităţi care-ţi trezesc dintr-odată interesul. Banalităţi care te duc mai aproape de tine.
Iar dacă-ncepe procesul de conştientizare, atunci n-ai scăpare şi începi să înoţi în apa iubirii şi urii de sine. Exact, să înoţi, pentru că e o provocare mare, care te responsabilizează, dar la fel ca şi înotul, conştientizarea are doar efecte benefice.
Na, că m-am întins prea mult😉
Ce am vrut să zic de fapt?
La sfârşitul cursului, am avut ocazia să spun câteva cuvinte.
Am vrut să spun atât de multe, dar emoţiile mele, bâlbâiala mea din cauza emoţiilor, mi-au scurtat speech-ul.
Vreau să le mulţumesc, în primul rând, celorlalte participante, nişte femei frumoase, calde, fermecătoare, pentru că ele nu sunt psihologi, dar au dat dovadă de compasiune, înţelegere şi empatie.
Mi-a plăcut mult cum a spus una dintre aceste femei că ea s-a văzut în 7 oglinzi. Cred că fiecare dintre noi a simţit acelaşi lucru, pentru că povestea feminităţii noastre se reconstruieşte şi din alte experienţe.
Pentru că pe toate aceste poveşti le leagă dorinţa de redescoperire, dorinţa de autocunoaştere şi probabil, cea mai frumoasă dorinţă - de a fi variante întregi ale propriei noastre fiinţe.
Anna, ţie îţi mulţumesc pentru atenţia caldă şi blândă, pentru curajul de a intra în fiecare poveste, pentru aptitudinea de a ne face să ne raportăm mai mult la noi şi la sentimentele noastre, pentru creativitatea frumoasă cu care ne-am ţesut poveştile.
Veronica, ţie îţi mulţumesc pentru fiecare privire caldă, pentru fiecare gest pe care l-am citit " totul e bine", dar în special, pentru faptul că tu mi-ai suflat în aripi cu iubire, înţelegere, ajutor, curaj şi dorinţă de a-mi urma visele.
Acea jumătate de oră care s-a transformat în 2 ore a fost ceva special şi minunat pentru mine, m-am simţit liberă şi nevinovată.
Vreau să vă urez tuturor multă tandreţe, fericire, iubire de sine, sănătate, succes şi ţin neapărat să vă spun că sunteţi minunate pentru dorinţa voastră de a evolua, de a trece prin durere şi răni spre lumină, spre lanul cu flori💚
Suntem feminine fără să ştim, iar în drumul spre noi găsim fiecare ceea de ce avem nevoie şi înţelegem ce înseamnă cu adevărat feminitatea.
Sursa foto: pixabay
Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!
Pentru că mi-a plăcut foarte mult, pentru că sunt îndrăgostită de psihologie şi de sufletul uman, pentru că m-am simţit conectată la puterea mea, pentru că am vorbit despre suflet, energie, feminitate, yoga, fără să fiu privită cu nedumerire şi neînţeleasă.
La început, recunosc, mi-a fost foarte frică să particip la o terapie de grup.
Cum să am eu curajul să vorbesc despre sentimentele şi emoţiile mele, păi, cu siguranţă că mă judecă toată lumea de-acolo?! Şi-apoi mă gândeam că frica asta de a mă deschide mă va impune să tac, să nu recunosc nimic şi ziceam că e doar pierdere de timp şi bani.
Păi, zic eu, are rost să vă spun cum mi s-au spulberat toate îndoielile după prima şedinţă. Am simţim imediat că sunt în locul potrivit la momentul potrivit.
Am rămas plăcut surprinsă de metoda de lucru a psihologilor care ne-au fost alături în acest timp, Anna Comendant şi Veronica Mihalache.
Nu ne-au ţinut teorie, cum am crezut eu😉, ne-au oferit şansa să ne redescoperim singure, să parcurgem de sine stătător, ghidate doar de intuiţia, amintirile şi trăirile noastre, această călătorie spre sine.
Am avut atâtea momente frumoase pe care le- am inspirat în mine ca să nu le uit vreodată.
Am simţit acceptare şi empatie din partea celorlalte participante.
Am văzut în mine o femeie frumoasă, gingaşă, iubitoare, fidelă, dar şi o femeie nesigură, fără curaj şi încredere personală. Aspecte pe care vreau să le cultivez pentru că merit să mă simt întreagă.Nesiguranţa e doar praful fricii de judecata oamenilor.
Lipsa curajului e masca mea în momentele când mă sperie responsabilitatea şi asumarea.
Lipsa încrederii personale e rolul perfect jucat de frica de a greşi şi sacul de vinovăţii pe care-l duce-n spate această frică.
Oare contează toate astea pentru mine?
Oare are vreo importanţă diferenţa dintre "cum simt" şi "cum procedez"?
M-am întrebat atunci când am înţeles că orice supărare sau furie e doar despre mine. Oare chiar mă simt eu mai bine să-mi pasez singură vina în grădina mea?
Răspunsul nu a întârziat să apară, el de fapt era mai demult gata să iasă la iveală, da-l tot serveam cu somnifer cum se trezea, din frică de a nu mă complica prea tare.
Primul apare instinctul natural feminin, pe care, odată cu trecerea anilor, nu-l mai poţi evita, dimpotrivă, ţi-e tare drag de el.
Instinctul aduce stropi de conştientizare a unor banalităţi care-ţi trezesc dintr-odată interesul. Banalităţi care te duc mai aproape de tine.
Iar dacă-ncepe procesul de conştientizare, atunci n-ai scăpare şi începi să înoţi în apa iubirii şi urii de sine. Exact, să înoţi, pentru că e o provocare mare, care te responsabilizează, dar la fel ca şi înotul, conştientizarea are doar efecte benefice.
Na, că m-am întins prea mult😉
Ce am vrut să zic de fapt?
La sfârşitul cursului, am avut ocazia să spun câteva cuvinte.
Am vrut să spun atât de multe, dar emoţiile mele, bâlbâiala mea din cauza emoţiilor, mi-au scurtat speech-ul.
Vreau să le mulţumesc, în primul rând, celorlalte participante, nişte femei frumoase, calde, fermecătoare, pentru că ele nu sunt psihologi, dar au dat dovadă de compasiune, înţelegere şi empatie.
Mi-a plăcut mult cum a spus una dintre aceste femei că ea s-a văzut în 7 oglinzi. Cred că fiecare dintre noi a simţit acelaşi lucru, pentru că povestea feminităţii noastre se reconstruieşte şi din alte experienţe.
Pentru că pe toate aceste poveşti le leagă dorinţa de redescoperire, dorinţa de autocunoaştere şi probabil, cea mai frumoasă dorinţă - de a fi variante întregi ale propriei noastre fiinţe.
Anna, ţie îţi mulţumesc pentru atenţia caldă şi blândă, pentru curajul de a intra în fiecare poveste, pentru aptitudinea de a ne face să ne raportăm mai mult la noi şi la sentimentele noastre, pentru creativitatea frumoasă cu care ne-am ţesut poveştile.
Veronica, ţie îţi mulţumesc pentru fiecare privire caldă, pentru fiecare gest pe care l-am citit " totul e bine", dar în special, pentru faptul că tu mi-ai suflat în aripi cu iubire, înţelegere, ajutor, curaj şi dorinţă de a-mi urma visele.
Acea jumătate de oră care s-a transformat în 2 ore a fost ceva special şi minunat pentru mine, m-am simţit liberă şi nevinovată.
Vreau să vă urez tuturor multă tandreţe, fericire, iubire de sine, sănătate, succes şi ţin neapărat să vă spun că sunteţi minunate pentru dorinţa voastră de a evolua, de a trece prin durere şi răni spre lumină, spre lanul cu flori💚
Suntem feminine fără să ştim, iar în drumul spre noi găsim fiecare ceea de ce avem nevoie şi înţelegem ce înseamnă cu adevărat feminitatea.
Sursa foto: pixabay
Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!
Comentarii
Trimiteți un comentariu