"Trebuie" ne face strãini cu noi ĩnşine.
Incapacitatea mea ĩn crearea şi menţinerea relaţiilor cu mine ĩnsãmi,cu copiii,cu soţul,cu prietenii stã ĩntr-un singur cuvânt " Trebuie!"
Acest trebuie mã urmãreşte şi mã seduce sã-l port ĩmbrãcat ĩn gânduri.
La suprafaţã pare un trebuie necesar,chiar ĩl vãd uneori ca pe o şansã a unui viitor frumos. Ce e rãu ĩn asta cã "trebuie sã ĩnveţi literele ca sã poţi citi","trebuie sã mãnânci tot din farfurie dacã vrei sã creşti","trebuie sã mergi la grãdiniţã cã acolo se fac activitãţi","trebuie sã vii mai repede acasã ca sã mã odihnesc şi eu un pic".
Sursa foto : pixabay
Sub dedesubturi, acest trebuie e plin de nevoia noastrã de putere şi control, şi fricã.
Noi ne credem dumnezeii copiilor noştri şi ştim mai bine de ce au ei nevoie.
Nouã,pãrinţilor,ne este fricã de eşecul copiilor noştri,considerându-l o sentinţã ruşinoasã. Pentru noi,pãrinţii,accentuez ĩncã o datã.
Dar oare nevoile lor sunt cele pe care le ĩnchipuim noi,oare nevoile lor sunt subalternii lui trebuie al nostru?
Ucidem ĩncet,dar sigur capacitatea copiilor noştri de a se cunoaşte pe sine,de a-şi defini nevoile personale,de a se trãi pe sine. S-ar putea,cel mai probabil,ca alegerile lor sã fie contra curentului nostru,dar acumuleazã experienţe,din care va creşte un OM care ştie ce vrea. Ştie de ce are nevoie. Ştie cã eşecul nu este o sentinţã,ci o oportunitate de ĩnvãţare.
Sursa foto : pixabay
Astãzi,copilul meu a ĩndeplinit nevoia lui trebuie al meu. Mâine,copilul meu va ĩndeplini nevoia de trebuie a tuturor oamenilor cu care va interacţiona. Culmea,cã dacã va ajunge vreodatã sã se trezeascã din beţia noastrã,va crede cã e normal aceastã ĩndeplinire de trebuie. Oare asta ĩmi doresc pentru copilul meu??? Asta-mi dã mult de gândit!!!
Oare chiar toate ĩmplinirile ĩn viaţã pornesc de la trebuie???
Nu! Nu! Nu!!!
Ĩmplinirile ĩn viaţã pornesc de la visurile noastre,nu de la cele impuse de pãrinţi sau societate.
Trebuie noi,pãrinţii,sã credem ĩn copiii noştri şi sã-i ajutãm sã-şi descopere potenţialul cu care-au fost ĩnzestraţi din plin.
Nicidecum nu trebuie sã-i ĩnchid copilului drumul sãu şi sã-l aduc ĩn spatele meu sã-mi calce pe urme!!!
Datoria mea ca mamã este sã-i fiu mereu alãturi. Chiar şi atunci când nu e chiar bun drumul pe care l-a ales,trebuie n-o sã-l facã sã se rãzgândeascã.
Când ĩl conştientizez pe acest trebuie,renunţ la el şi atunci gãsesc mai multã cooperare din partea copiilor,mai multã ĩnţelegere,multã veselie şi fericire.
Cum ĩl detectez pe vãjmaş? Când vãd cã nu mã mai ĩnţeleg cu copiii,când simt cã sunt gata s-o iau razna ĩmi zic " stai mã cã trebuie ãsta iar mi-a ĩntunecat minţile". Nu e uşor,nu se detecteazã din prima,cã-i bine bãtut ĩn cuie,dar se face mic când ĩl vãd. Dar,vã spun drept,de multe ori,trebuie face ravagii ĩn viaţa mea,pânã şi-n sufletul meu.
Eu m-am sãturat de trebuie ãsta care mã face incertã,frustratã şi nervoasã. Vreau sã simt viaţa şi s-o trãiesc pentru cã-i frumoasã,nu pentru cã trebuie!!!
Acest trebuie mã urmãreşte şi mã seduce sã-l port ĩmbrãcat ĩn gânduri.
La suprafaţã pare un trebuie necesar,chiar ĩl vãd uneori ca pe o şansã a unui viitor frumos. Ce e rãu ĩn asta cã "trebuie sã ĩnveţi literele ca sã poţi citi","trebuie sã mãnânci tot din farfurie dacã vrei sã creşti","trebuie sã mergi la grãdiniţã cã acolo se fac activitãţi","trebuie sã vii mai repede acasã ca sã mã odihnesc şi eu un pic".
Sub dedesubturi, acest trebuie e plin de nevoia noastrã de putere şi control, şi fricã.
Noi ne credem dumnezeii copiilor noştri şi ştim mai bine de ce au ei nevoie.
Nouã,pãrinţilor,ne este fricã de eşecul copiilor noştri,considerându-l o sentinţã ruşinoasã. Pentru noi,pãrinţii,accentuez ĩncã o datã.
Dar oare nevoile lor sunt cele pe care le ĩnchipuim noi,oare nevoile lor sunt subalternii lui trebuie al nostru?
Ucidem ĩncet,dar sigur capacitatea copiilor noştri de a se cunoaşte pe sine,de a-şi defini nevoile personale,de a se trãi pe sine. S-ar putea,cel mai probabil,ca alegerile lor sã fie contra curentului nostru,dar acumuleazã experienţe,din care va creşte un OM care ştie ce vrea. Ştie de ce are nevoie. Ştie cã eşecul nu este o sentinţã,ci o oportunitate de ĩnvãţare.
Astãzi,copilul meu a ĩndeplinit nevoia lui trebuie al meu. Mâine,copilul meu va ĩndeplini nevoia de trebuie a tuturor oamenilor cu care va interacţiona. Culmea,cã dacã va ajunge vreodatã sã se trezeascã din beţia noastrã,va crede cã e normal aceastã ĩndeplinire de trebuie. Oare asta ĩmi doresc pentru copilul meu??? Asta-mi dã mult de gândit!!!
Oare chiar toate ĩmplinirile ĩn viaţã pornesc de la trebuie???
Nu! Nu! Nu!!!
Ĩmplinirile ĩn viaţã pornesc de la visurile noastre,nu de la cele impuse de pãrinţi sau societate.
Trebuie noi,pãrinţii,sã credem ĩn copiii noştri şi sã-i ajutãm sã-şi descopere potenţialul cu care-au fost ĩnzestraţi din plin.
Nicidecum nu trebuie sã-i ĩnchid copilului drumul sãu şi sã-l aduc ĩn spatele meu sã-mi calce pe urme!!!
Datoria mea ca mamã este sã-i fiu mereu alãturi. Chiar şi atunci când nu e chiar bun drumul pe care l-a ales,trebuie n-o sã-l facã sã se rãzgândeascã.
Sursa foto : pixabay
Când ĩl conştientizez pe acest trebuie,renunţ la el şi atunci gãsesc mai multã cooperare din partea copiilor,mai multã ĩnţelegere,multã veselie şi fericire.
Cum ĩl detectez pe vãjmaş? Când vãd cã nu mã mai ĩnţeleg cu copiii,când simt cã sunt gata s-o iau razna ĩmi zic " stai mã cã trebuie ãsta iar mi-a ĩntunecat minţile". Nu e uşor,nu se detecteazã din prima,cã-i bine bãtut ĩn cuie,dar se face mic când ĩl vãd. Dar,vã spun drept,de multe ori,trebuie face ravagii ĩn viaţa mea,pânã şi-n sufletul meu.
Eu m-am sãturat de trebuie ãsta care mã face incertã,frustratã şi nervoasã. Vreau sã simt viaţa şi s-o trãiesc pentru cã-i frumoasã,nu pentru cã trebuie!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu