Eu despre mine

 La 12 ani am scris o poveste de iubire într-un caiet de 12 pagini. Mi s-a spus să nu mă cred mare Eminescu, iar povestea mea a sfârșit într-un scrum pe care vântul l-a împrăștiat în zare. 

La 14 ani fața mea s-a acoperit cu o acnee gravă, urmările căreia au rămas pentru totdeauna. Am purtat glugă, bretonul pe față, capul în jos, umerii încovoiați. 

Mi s-a spus că nu am stil, că sunt prea tăcută, căscată, rușinoasă, prea slabă, că nu știu să-mi argumentez cuvintele, că nu am scopuri, intenții și nici cine știe ce frumusețe. 

I-am ascultat pe toți, i-am crezut și i-am urât. Umerii mi s-au încovoiat mai mult. Capul mi se lăsase mai mult în jos. Încrederea în mine îmi amintea de acel scrum împrăștiat în toate zările lumii. 

Ani și ani mi-au trebuit să ajung la mine. Am călătorit prin multe păduri întunecoase și m-am cufundat în multe mlaștini, dar n-am știut să vin spre mine. 

Am pornit încet, cu pași mici, cu o tonă de argumente că nu se merită. Aș putea scrie un referat despre justificări. M-am văzut atât de sărmană, atât de superficială. Pierdusem legătura cu mine însămi. Dar poate nu trebuie, m-am întrebat. Am simțit că vreau să mă cunosc, să alin, să dărâm, să construiesc, să iubesc. 

Mi-am dat unghiile cu ojă, am început să port tocuri, să fiu orgolioasă, am schimbat culoarea părului, am început să citesc cărți despre stima de sine, să-mi spun în fiecare dimineață la oglindă că mă iubesc. A mers o vreme, dar era o piesă lipsă și nu știam care anume. Am născut copii, m-am dedicat unei noi vieți și atunci am cunoscut adevărata iubire. Abia atunci am învățat ce înseamnă încrederea în sine. Iubirea care nu se dă și se ia înapoi, iubirea care nu așteaptă mulțumire, iubirea care nu ține de fizicul sau capacitățile unui om. Acea iubire care transcende peste toate astea, care-ți umple sufletul de lumină și căldură. Tot ceea ce mi se întâmplă în exterior mă influențează, dar mai puternic de orice e ceea ce se întâmplă înăuntrul meu - ceea ce cred eu despre mine. Încrederea în mine înseamnă să-mi fiu fidelă mie însămi - gândurilor mele, emoțiilor mele, acțiunilor mele. Călătoria spre mine nu se va încheia niciodată, dar fiecare zi mă aduce mai aproape!

Ieri vă povesteam despre una dintre potecile care m-au adus mai aproape de mine pentru a exemplifica faptul că fiecare om are înăuntrul său propriile poveri și noi niciodată nu vom ști ce se întâmplă în sufletul celuilalt. Nu-i vom cunoaște dorurile, tristețile, bucuriile, căzăturile, sudorile, ridicările. Niciodată. 

...dar, un om căzut nu se poate ridica singur, de cele mai multe ori. El are nevoie de niște pârghii, de niște brațe întinse spre el, gata să-l țină. 

Și de fiecare dată apar aceste brațe! Aceste mângâieri pure și calde! Acest Dumnezeu care vine prin oameni! Acest sărut al cerului!

Eu aș putea să rămân în acel stadiu de protest împotriva lumii, aș putea să continui să-mi ling rănile, aș putea să port roba de victimă, aș putea să schimb denumirea de "viață" cu "traumă". Aș putea alege această cale! 

 ...dar eu aleg să trăiesc, aleg să mă bucur, să plâng cu lacrimi de fericire în brațele oamenilor care mă iubesc, aleg să-i sărut mâinile mamei mele care a crezut întotdeauna în mine, aleg să mă gândesc cu recunoștință la acei oameni care mi-au desenat soarele în suflet și mi-au spus "luminează, să fim întuneric putem toți!". Aleg să țin în palme acest glob format din mâini, mângâieri, priviri, speranță, credință, oameni cu sufletul cât globul! Aleg să luminez viața mea. Să știu că drumul nu e drept, să știu că mai pierd uneori busola interioară, să știu că mă mai adâncesc uneori într-un abis, dar în același timp să fiu convinsă că cineva mă ține de mână! 

N-aș putea să evoluez nici fizic, nici spiritual dacă aș rămâne în același loc. Sunt multe experiențe care ne dărâmă, dar sunt mai mulți oameni care ne ridică, care ne leagănă! Poți să rămâi toată viața față-n față cu niște fantome din trecut, dar poți să te ridici deasupra lor și să renaști din cenușa lor. Nu pentru oameni, pentru tine însuți. Pentru binele tău. Pentru evoluția ta. Pentru sufletul tău. Când simți că-ți fuge pământul de sub picioare, ține-te mai bine de cer! Cerul e infinit, alege propriul tău cer!