Câte poveri încap în sufletul unui om? Alegerea Sofiei de William Styron

    Marele scriitor american William Styron afirmă că o carte bună te lasă la finalul lecturii epuizat. Ei bine, fix așa mă simt eu după Alegerea Sofiei, un roman monumental scris de Styron. Și ca să mă înțelegeți, nu e vorba de o epuizare zadarnică sau netrebuincioasă, mai degrabă o epuizare a minții și a sentimentelor de înțelegere și de cuprindere a  subiectelor abordate, despre natura omului, indiferent de culoarea, sexul sau trecutul său, o carte care nu doar m-a făcut să stau tot timpul cu creionul în mână, dar care m-a îmbogățit cultural, moral și mi-a adus o anumită comprehensivitate asupra temelor abordate. Și sunt multe teme minuțios documentate, dar cumva scriitorul, printr-o măiestrie uluitoare, reliefează psihologia individuală a omului, a personajelor în timpul evenimentelor generale.

  Atât binele cât și răul încep cu fiecare dintre noi. E un peisaj bucolic, poate chiar romantic aceste închipuiri ale noastre ca fiind oameni buni și generoși (mă refer la natura empatică a omului) pentru că deținem aceste două forțe extreme ale binelui și răului, și în dependență de cum răspundem lumii, de reacțiile noastre ce țin de rutina zilnică,fac să depindem, în mare măsură, de una dintre cele două forțe.  

Alegerea Sofiei e o carte mare și nu mă refer la numărul de pagini (725), măreția i se datorează stilului de scriere, o rememorare a evenimentelor, dar totodată și o constituire a lor; îmbinării istoriei universale cu istoriile personale ale personajelor și poate cel mai mult ce m-a impresionat pe mine este analiza minuțios documentată despre Holocaust, o analiză magistrală a unor înfăptuitori ai acelor evenimente, axată pe substratul interior al acestor oameni. Nu știu cât e de corect să le atribui acestor înfăptuitori ai răului calificativul de oameni, dar mă bazez pe unele exemple pe care le aduce Styron, cum ar fi, cel al conducătorului lagărului de la Auschwitz, Hoss, care înainte de a fi executat în 1947, își scrie memoriile în care se observă un umanism acoperit de nevoia de supunere a unui militar față de regim, dar și frica pe care, presupun, au avut-o chiar și cei mai apropiați oameni față de Hitler. Un respect și un patriotism bazate pe frică depărtează încet omul de credințele sale, mai ales că ei vedeau foarte bine atitudinea față de trădare, oricum ar fi arătat ea. Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc la faptul că anume Hoss a venit cu ideea camerelor de gazare...așa încât nu știu cât de obiectiv pot vedea omul Hoss și conducătorul lagărului Hoss ca două fațete ale aceluiași om.

"A trebuit să par rece și indiferent față de evenimente ce ar fi frânt inima oricărei ființe înzestrate cu sensibilitate umană." (din memoriile lui Hoss).

Alegerea Sofiei e povestea unui tânăr cu aspirații de scriitor, compusă și din autobiografia scriitorului, care în timp ce lucrează la prima sa carte face cunoștință cu o pereche de îndrăgostiți și cu care leagă o prietenie strânsă. Evenimentele de mai departe ne relatează trecutul Sofiei, o supraviețuitoare a Auschwitz-ului. Styron a lucrat la această carte 12 ani și toate datele adunate, într-o perioadă în care Europa încerca să ascundă ororile războiului, duc la o relatare exhaustivă și vie a tuturor evenimentelor din spatele gardurilor electrice ale lagărelor de concentrare,de exterminare în masă. 

"Există atâtea lucruri legate de acel loc de care lumea nu are încă habar, anunță ea vehement."

"Multă vreme Sofia a refuzat să-mi povestească în amănunt sosirea la Auschwitz; poate se temea că și-ar putea distruge echilibrul interior, greu recâștigat, și poate a fost mai bine așa."

Evenimentele din carte surprind  cititorul cu noi relatări, cu o deformare a primei relatări a Sofiei pe măsură ce Sofia descoperă un confident înțelegător în Stingo, naratorul cărții, tânărul cu aspirații de scriitor care devine un scriitor remarcabil.

Cred că cel mai zbuciumat și tensionat episod pentru mine a fost momentul în care Sofia face prima sa alegere, cea mai imposibilă alegere dintre toate și acest drum de la acea alegere până la ultima alegere a Sofiei nu a fost decât un drum al vinovăției și al urii față de sine, un fenomen întâlnit la oamenii supuși unor tratamente inumane.

Istoria a arătat de atâtea ori că în spatele marilor orori au stat oamenii, civilii. Peste tot se vorbește de o exterminare în masă a evreilor, dar în lagărele de concentrare au fost exterminați mii de țigani, copii, polonezi, ruși etc. și dincolo de toate legile hitleriste, oamenii lagărelor au fost niște asupritori nemiloși.

  Binele mare se face din binele mic. Marea și Mica Istorie nu încetează să se întrebe: care a fost vina acelor oameni?  Cine are drept de viață și de moarte asupra omului dacă nu Dumnezeu?!  

Oare răul s-a terminat odată cu înfrângerea lui Hitler? Răul, ca și binele sunt două forțe perpetue și uneori se află într-o proximitate atât de mică încât le putem confunda și ele nu pot fi extirpate din oameni, din lume. Putem îmblânzi răul prin bine, dar istoria contemporană ne arată că suntem incapabili încă să îmblânzim răul din noi. Nu e vorba de crime sau jafuri, e vorba de cuvintele pe care le aruncăm în oameni, de atitudinea ierarhică bazată pe orgoliu, pe hotărârea noastră de a fi buni, dar nu înainte de a mai răspunde cu aceeași monedă etc.

Hitler, Stalin, Himmler, Beria, Mussolini au devenit "mari" pentru că au fost încurajați și susținuți, practic au fost ridicați de oameni. Așa cum a fost și Dumnezeu odată, slăvit și cântat de oameni, respectiv "mare", dar l-am înlocuit cu noi și noi idoli.

  Poate una dintre greșelile omenirii e faptul că ne schimbăm atât de des idolii, credințele și nimic nu reușește să ia forma veșniciei în sufletele noastre? Or, omul se pierde pe sine însuși atunci când își pierde inocența și eternitatea sufletului!