Muzica sufletului / Brisbane / Evgheni Vodolazkin
Avem multe libertăți, am învățat să introducem în propoziții cuvintele independență, democrație, dar fiind atât de ancorați în toate aceste libertăți exterioare, libertatea interioară unde mai e?
Ne identificăm cu situația noastră materială sau rolurile sociale, dar oare știm cine suntem noi? Știm să ne decojim strat cu strat până dăm de omenesc?
Evgheni Vodolazkin e unul dintre scriitorii mei iubiți pentru că stilul său de a scrie e muzica pe care dansează și se înalță sufletul meu. Cărțile lui Vodolazkin mă fac să devin mai umană, mai credincioasă, mai simplă.
Brisbane e un vis, Brisbane e un oraș australian, Brisbane e o stare a omului.
Povestea cărții ne este prezentată în două planuri, unul sub forma amintirilor, relatate de vocea unui scriitor, și altul e planul prezentului. Două voci diferite și același personaj - copilul și celebrul chitarist Gleb Ianovski.
În urma cercetărilor mele am descoperit că Brisbane e o carte mult mai personală decât ar părea la prima vedere. Oricum, sunt de părere că fiecare ficțiune e o hartă din mai multe bucăți de viață.
Evgheni Vodolazkin în copilărie a frecventat școala muzicală timp de 5 ani și la fel ca personajul din carte, Vodolazkin a cântat la început la dromă.
Timp de 20 de ani Vodolazkin, scriitorul, nu a pus deloc mâna pe chitară și eu m-am gândit că această carte s-a născut din acel vis al copilăriei, care în carte devine realitate, or povestea spusă/scrisă e de fapt un vis împlinit. Vedeți voi, eu cred că oamenii se împlinesc și dincolo de realizările palpabile sau vizuale. Există realizări mult mai profunde care ne înalță pe alte trepte decât pe treptele de sticlă ale succesului. Există acea stare de pace lăuntrică, de liniște. Există Brisbane.
Virtuozul chitarist, Gleb Ianovski, la 50 de ani părăsește scena din cauza bolii Parkinson. Vestea îl depășește, la un pas de depresie, Gleb se salvează prin muzică. Din nou. Doar că de data aceasta prin muzica sufletului. Pentru mine asta înseamnă Brisbane - tăcerea, cu sens de liniște și muzică, cu sens de veșnicie. Acolo unde se termină cuvintele începe veșnicia, tăcerea, muzica. Pe mine m-a dus cu gândul la cuvintele lui Nietzsche: "Avem arta pentru ca adevărul să nu ne ucidă."
Personajele din cărțile lui Vodolazkin au dreptul la greșeală și totodată au dreptul la iertare, la căință și apreciez enorm faptul că scriitorul accentuează în fiecare carte a sa puterea credinței. Credința e colacul de salvare. Nimeni n-are nevoie de salvarea noastră în afară de noi înșine. Credem pentru sufletul nostru, pentru că suntem veșnici datorită sufletului nostru.
Este o carte remarcabilă, temele vodolazkiene se păstrează și în această carte - tema timpului, a veșniciei, a morții, omenescul. N-aș putea să cuprind nici măcar în zece recenzii frumusețea acestei cărți pentru că ea devine o stare, cuvintele se transformă în emoții, în energie.
Raiul este o stare lăuntrică, spune la un moment dat Gleb, păi eu cred că această carte aduce o bucată de Rai în sufletul cititorului. Să nu cădem pradă disperării e mesajul pe care-l transmite scriitorul prin cărțile sale,iar pentru mine cel mai frumos sentiment pe care mi l-a adus această carte e antiteza dintre sunetul muzicii și tăcerea sufletului. E divină și dumnezeiască această antiteză!
Ne identificăm cu situația noastră materială sau rolurile sociale, dar oare știm cine suntem noi? Știm să ne decojim strat cu strat până dăm de omenesc?
Evgheni Vodolazkin e unul dintre scriitorii mei iubiți pentru că stilul său de a scrie e muzica pe care dansează și se înalță sufletul meu. Cărțile lui Vodolazkin mă fac să devin mai umană, mai credincioasă, mai simplă.
Brisbane e un vis, Brisbane e un oraș australian, Brisbane e o stare a omului.
Povestea cărții ne este prezentată în două planuri, unul sub forma amintirilor, relatate de vocea unui scriitor, și altul e planul prezentului. Două voci diferite și același personaj - copilul și celebrul chitarist Gleb Ianovski.
În urma cercetărilor mele am descoperit că Brisbane e o carte mult mai personală decât ar părea la prima vedere. Oricum, sunt de părere că fiecare ficțiune e o hartă din mai multe bucăți de viață.
Evgheni Vodolazkin în copilărie a frecventat școala muzicală timp de 5 ani și la fel ca personajul din carte, Vodolazkin a cântat la început la dromă.
Timp de 20 de ani Vodolazkin, scriitorul, nu a pus deloc mâna pe chitară și eu m-am gândit că această carte s-a născut din acel vis al copilăriei, care în carte devine realitate, or povestea spusă/scrisă e de fapt un vis împlinit. Vedeți voi, eu cred că oamenii se împlinesc și dincolo de realizările palpabile sau vizuale. Există realizări mult mai profunde care ne înalță pe alte trepte decât pe treptele de sticlă ale succesului. Există acea stare de pace lăuntrică, de liniște. Există Brisbane.
"Când un arbore imens cu rădăcini adânci își ia zborul spre înălțimi - iată, tocmai asta este arta."
Virtuozul chitarist, Gleb Ianovski, la 50 de ani părăsește scena din cauza bolii Parkinson. Vestea îl depășește, la un pas de depresie, Gleb se salvează prin muzică. Din nou. Doar că de data aceasta prin muzica sufletului. Pentru mine asta înseamnă Brisbane - tăcerea, cu sens de liniște și muzică, cu sens de veșnicie. Acolo unde se termină cuvintele începe veșnicia, tăcerea, muzica. Pe mine m-a dus cu gândul la cuvintele lui Nietzsche: "Avem arta pentru ca adevărul să nu ne ucidă."
"Muzica este veșnicie? a întrebat Gleb. Părintele Piotr a clătinat din cap: muzica nu e veșnicie. Dar ea amintește de veșnicie - muzica profundă. Dar ce este veșnicia? a întrebat Gleb. Este absența timpului, a avansat Mefodii, ceea ce înseamnă absența morții. În final, este Dumnezeu, a spus părintele Piotr, Cel pe Care îl cauți tu."
Personajele din cărțile lui Vodolazkin au dreptul la greșeală și totodată au dreptul la iertare, la căință și apreciez enorm faptul că scriitorul accentuează în fiecare carte a sa puterea credinței. Credința e colacul de salvare. Nimeni n-are nevoie de salvarea noastră în afară de noi înșine. Credem pentru sufletul nostru, pentru că suntem veșnici datorită sufletului nostru.
"Când sub picioare se întâmplă așa ceva, e mai bine să te ții de cer."
Raiul este o stare lăuntrică, spune la un moment dat Gleb, păi eu cred că această carte aduce o bucată de Rai în sufletul cititorului. Să nu cădem pradă disperării e mesajul pe care-l transmite scriitorul prin cărțile sale,iar pentru mine cel mai frumos sentiment pe care mi l-a adus această carte e antiteza dintre sunetul muzicii și tăcerea sufletului. E divină și dumnezeiască această antiteză!
Comentarii
Trimiteți un comentariu