Iubirea - între amintire, obsesie și singurătate / Marea, Marea / Iris Murdoch

Când viața oamenilor ia întorsături neașteptate majoritatea dintre noi se întorc spre sine. Chiar și viețile noastre prezente și tot ceea ce se întâmplă, la nivel mondial, ne trezește față-n față cu un șir de întrebări, și foarte puține întrebări au drept fundal reușitele noastre materiale.

  Mă întorc cu fața spre mine și mă întreb dacă știu cu adevărat ce e iubirea, dacă am simțit, fără cuvinte, recunoștința, puterea iertării, dacă sunt destul de bună încât să transmit copiilor mei că bunătatea e unul dintre cele mai importante accesorii ale omenirii?

Înaintarea în vârstă e și ea un prilej de a te privi în oglinda propriului eu. De altfel, înaintarea în vârstă e și ea o criză în care nu știm cum să ne comportăm încât să nu trăim doar cu frica de îmbătrânire și de moarte.
 "Marea, Marea" este cel mai cunoscut roman al scriitoarei Iris Murdoch, carte pentru care a primit Premiul Booker  în 1978. Cartea este o îmbinare de jurnal,memorii și roman; o radiografie a singurătății, de ghearele căreia se țin frica, vinovăția și remușcarea, cele trei emoții puternice ale omului, care decolorează cromatica universului său. 

"Tandrețe, încredere absolută, comunicare și adevăr: pe măsură ce îmbătrânești, aceste lucruri capătă din ce în ce mai multă importanță..."

Charles Arrowby, un regizor celebru, ajuns în pragul vârstei de 60 de ani, hotărăște să se retragă din lumea teatrului, din lumea aplauzelor și a celebrității, într-o casă retrasă, pe malul mării, într-un sătuc londonez.

Ce se întâmplă cu fiecare dintre noi când dispărem din lumina reflectoarelor, când cortina pseudo-cunoașterii despre sine cade? Inevitabil, omul începe o nouă călătorie, cea a cunoașterii de sine, o călătorie pe harta trecutului nostru și a emoțiilor demult uitate, și nu mai e loc de nici o cortină în spatele căreia să ne ascundem. 

Retragerea dintr-o lume zgomotoasă, agitată, devine dintr-odată pentru Charles un loc pentru introspecții, analize și un labirint al întrebărilor filosofice, care determină cunoașterea de sine - despre iubire, egoism, frică, vanitate, valoare, prietenie și inevitabil, despre singurătate. Țin să menționez că autoarea, Iris Murdoch, este un filosof minunat, iar scrierea este fascinantă, condimentată cu suspans, umor și un substrat filosofic, adânc, profund, care trimite spre meditații și analize personale.
Eroul nostru a dus o viață amoroasă liberă, schimbând femeile și paturile după propria-i voință și doar în unele perioade ale vieții a fost bântuit de amintirea primei iubiri, de trădarea și suferința care i le-au adus.
Soarta, șmecheră și ironică (poate doar astfel putem învăța unele lecții), îi aduce față-n față pe cei doi protagoniști ai primei iubiri. În satul în care se retrage vestitul regizor locuiește Hartley, prima sa iubire.
Amintirea trecutului și a emoțiilor primei iubiri devin o obsesie pentru Charles, astfel încât își pune în plan s-o răpească pe Hartley și să-i asigure o viață fericită alături de el.
Și aici m-am gândit la toate obsesiile noastre, la modul în care le privim, la cât de mult ignorăm părerea celuilalt și de fapt cât de puțin cunoaștem oamenii, în timp ce credem că-i cunoaștem foarte bine. Nici pe noi nu ne cunoaștem, darămite pe cei din jurul nostru, de la care avem cerința să acționeze în stilul gândurilor noastre, de parcă n-am fi toți diferiți.

De cele mai multe ori devenim inițiatorii și părtașii propriului joc psihologic doar pentru a ne dovedi anumite lucruri și eșecul acestui joc, dacă ne recunoaștem acest lucru, ne face să înțelegem realitatea vieții și nevoia stringentă de a ne astâmpăra pofta resentimentelor și a remușcării, pe care trebuie să le lăsăm acolo unde au rămas, atribuindu-le doar propria iertare pentru că această iertare pansează rănile trecutului.

"Câte nenumărate lanțuri de cauzalități inutile, ca tot atâtea capcane pentru cei din jur, au lăsat în urmă-le vanitatea noastră, gelozia, cupiditatea, lașitatea noastră."