Fricã de fricile mele!

Mã tot gândesc ĩn ultimul timp cât de tare ne distruge propria fricã. Are o putere incredibilã asupra noastrã.
Mulţi ani la rând mi-a fost fricã de tata. Tata nu m-a bãtut niciodatã,dar ĩmi transmitea o fricã care-mi ĩnnegrea minţile. Ceea ce se dorea a fi respect nu a fost altceva decât fricã. Fricã care a ĩngheţat sentimente,vorbe,ĩnţelegere. Fricã care a tulburat mintea mea atâţia ani transformându-se,pe perioada adolescenţei,ĩn urã,nepãsare,nepreţuire. Fricã care a rãcit ceea ce trebuia sã fie cãldurã,afecţiune,iubire.
Ştii ce m-a fãcut sã m-agãţ de bãrbaţi cãrora nu le trebuiam? Da! ĩn primul rând verdeaţa din capul meu,dar şi exemplul de bãrbat din copilãria mea. Tata! Frica mea faţã de el a ridicat un zid al fricii ĩntre noi. El nu se apropia din neştiinţã,poate şi din aroganţã,eu nu m-apropiam din fricã.
Am crezut cã e normal recele ãsta bãrbãtesc. Mã acomodasem cu el şi ĩn relaţia cu tata,şi ĩn relaţia cu foştii mei iubiţi. Mi-era fricã sã nu distrug rãceala dintre noi,sã n-o topesc. Ĩn acelaši timp mã mistuiam cumva de durerea lipsei afecţiunii. Suntem programaţi genetic sã iubim şi sã primim iubire,numai aşa funcţionãm ca oameni buni,calzi,prietenoşi,ĩnţelegãtori.
Se intersectau ĩn mine douã fire opuse şi nãşteau egoism,furie,rãutate şi mai multã fricã.
Mi-e(ra) fricã de orice,de oameni,de umbre,de vorbe,de trecut,de viitor,de eşec,de succes.
Frica ucide visuri,distruge scopuri,te dezleagã de tine ĩnsãţi.
" Toatã frica e ìn capul nostru,zice soţul meu,ĩncearcã sã rupi limitele pe care ţi le-a creat,mergi dincolo de ele,poţi sã te ĩntorci când vrei ĩn pãtratul fricilor,dacã n-o sã-ţi placã dincolo de el."
Am ĩnceput sã ies ĩncetişor. La ĩnceput mi-am propus sã fiu curajoasã,dar am confundat curajul cu aroganţa( despre asta povestesc altã datã),aşa cã am fost obraznicã o perioadã.
Treptat,percep multe lucruri altfel,dau sens multor comportamente,numesc sentimentele,emoţiile ĩn funcţie de ce reprezintã. Şi nu e uşor,pentru cã frica nu dispare niciodatã,ceea ce ĩncerc sã fac,şi nu-mi reuşeşte ĩntotdeauna,e s-o controlez,s-o calmez,sã am curajul sã-mi recunosc cã ea existã ĩn mine,şi privind-o ĩn ochi,s-o relaxez.
Ĩn unele situaţii mã fac fix ca ariciul,retrãgându-mã sub mine de fricã. Ĩn alte situaţii o ĩnving,o simt cum se face micã,cum se transformã treptat ĩn curaj sau indiferenţã,ĩn dependenţã de situaţie.
Frica ne ĩnchide multe uşi,nu ne lasã sã ĩnflorim şi la un moment dat ne pierdem ĩn ea şi ea conduce,manipulând cu noi. Ĩncepem sã minţim,sã ni se facã stomacul ghem,sã ne izolãm,sã ne negãm.
Am povestit despre experienţa relaţiei cu tatãl meu,pentru cã a fost cea mai lungã şi cea mai activã fricã.
La momentul actual,suntem aproape prieteni cu tata,ne sunãm uneori,ne ĩmbrãţişãm cu dor când ne vedem şi ne sfãtuim chiar. Nu-l mai evit,dimpotrivã prind curaj sã-i fiu ĩn preajmã.
Asta ĩmi spune doar un singur lucru,victorios de altfel,cã ĩncep sã depãşesc frica şi sã mã scutur de multe pietroaie.
Se mai ĩntâmplã sã nu mã simt comod ĩn prezenţa lui,sã mi se-ncleşteze cuvintele,pentru cã inconştient oricum frica se reactiveazã,dar pentru mine e important cã am ĩnceput s-o ĩnţeleg,sã vãd dincolo de ea,dincolo de zidul ei.