Jurnalul unei zâne

Sunt zile când sunt foarte tristã şi mã-nvinovãţesc pentru acest lucru. Când sunt tristã mi se pare cã toatã lumea are ceva cu mine. Mã comport ciudat,pot sã mã uit urât,rãspund la ĩntrebãri cu vorbe amare sau dimpotrivã ĩncerc sã fiu veselã. Nu-mi reuşeşte niciodatã,pentru cã e o veselie nesãnãtoasã,care mã zgârâie pe faţã. Gãsesc tristeţii mii de motive s-o alung,ĩi atribui sute de vinovãţii,ĩncep sã nu mai fiu eu. Pur ši simplu ar trebui s-o las sã existe şi sã mã bucur de ea,s-o ascult,s-o ĩnţeleg. Nouã ne este fricã sã trãim emoţii grele,ne este ruşine sã fim trišti,sã plângem,sã ne fie dor,sã ne fie fricã. Aş vrea sã fac pace cu toate emoţiile mele,pentru cã fiecare emoţie mã are pe mine. Frica e o emoţie care ne apãrã de un pericol. Plânsul e o emoţie care are scop spãlarea stresului. Tristeţea e o emoţie care ţine echilibrul bucurie,o emoţie care ne scuturã un pic la meditaţie. Aceste emoţii grele sunt de fapt mult mai pozitive decât cele pe care le numim noi pozitive,...

La noi ĩn casã eu sunt cea cu reciclarea tuturor obiectelor sau ambalajelor,pe care soţul le-ar arunca ĩn coşul de gunoi. Strâng tot din ce consider c-aş putea sã fac ceva activitãţi cu copiii. Acum a ajuns rândul cofrajelor din carton pentru ouã.  Am tãiat 5 floricele,bãieţeii le-au colorat dupã propriul plac,cu toate cã de aceastã datã au ales monocramia. Le-am lãsat sã se usuce. Apoi,le-am tãiat bucãţi de scoci adeziv dublu şi ei le-au lipit cum i-au dus imaginaţia. Eu le-am desenat nişte tulpine şi o frunzã,douã şi am obţinut nişte felicitãri frumoase,pe care le-am ĩnfrumuseţat cu inimioare de culoarea pe care şi-au ales-o fiecare. Ce a ieşit vedeţi mai jos. Dacã vã place,sã aveţi spor la creativitate. Copiilor o sã le placã foarte mult,plus cã le oferi puterea de-a alege culorile,modalitatea de aranjare pe foaie,le creşte stima de sine,zic😉. Cofraje mai avem,intenţionez sã facem animãluţe. Revin cu rezultatul.

La un moment dat,dupã câţiva ani de cãsnicie şi un copil sau doi,ori poate chiar trei,ĩncepi sã simţi cã ceva nu merge ĩntre voi doi,cã relaţia dintre tine şi el e rece ca gheaţa. Vã pupaţi dimineaţa la plecare,seara cãnd revine de la muncã,te ĩmbrãţişeazã uneori,dar tu te simţi neiubitã totuşi. Cã deh,nu-ţi mai declarã iubirea ca altãdatã,nu-şi mai trece mâna prin pãrul tãu (la cel din cap,cã e perioada cãnd chiar tre' sã precizez care pãr😉),nu vã mai pupaţi franţuzeşte,nu mai este curios sã ştie ce culoare au acum bikinii tãi,pe care tu i-ai ĩnlocuit cu chiloţi din bumbac. Nu se mai aratã atât de entuziasmat de faptul cã locuiţi ĩmpreunã,aşa cum ĩşi dorea cu ardoare acum 4-5 ani.. Rareori te ĩntreabã cum ţi-a trecut ziua,dacã mai poţi sau dacã ai nevoie de relaxare( ce e asta?😉). Tu ţi-ai dori sã petreacã timp cu tine,sã-ţi spunã cã te iubeşte,cã eşti frumoasã,cã e mândru de/cu tine,de rãbdarea pe care le-o oferi copiilor(cu toate cã tu ai uitat ce este rãbdarea,ştii cã exi...

A fost odatã o fetiţã frumoasã la chip şi la suflet. O fetiţã veselã,prietenoasã,care la fiecare supãrare fugea ĩn braţele mamei sale. Ĩşi punea capul ĩn poala fustei şi plângea. Uneori se supãra pe nimicuri,alteori se supãra pe lucruri serioase,dar scenariul era ĩntotdeauna acelaşi. Mama sa lãsa toate treburile şi o primea ĩn braţele sale,ĩşi trecea o mânã prin pãrul ei,iar cu cealaltã mânã ĩi ştergea lacrimile. Şi aşa-i spunea : " cât de supãratã e bubulina mea,ĩmi vine sã plâng şi mie. Ce ţi s-a ĩntâmplat? Suferi de parcã ţi-au cãzut 3 pietre mari ĩn cap." Fetiţa schiţa un zâmbet şi ĩncepea sã-şi ţese supãrarea ĩn poala mamei. Mãmica o ĩntreba detalii,despre ce-a simţit,ce-a vrut sã facã. Uneori pentru o pãpuşã neĩmpãrţitã ieşea o poveste ĩntreagã,cu personaje,cu sentimente,cu regrete,cu tãlc. Ceilalţi copii de pe aceeaşi uliţã se uitau cu nedumerire şi-n acelaşi timp cu haz la iubirea dintre mamã şi fiicã. " O rãsfãţatã şi o sã creascã o alintatã fãrã mãsurã!"...

Uneori,duc prea multã vinovãţie ĩn spate şi e greu al naibii. Ĩn ultimul timp sare ţandãra repede...doare aceastã ţandãrã... M-am ĩntrebat de ce? şi mi-am rãspuns printr-o scrisoare pentru mine Fiecare copil este special. Râde sau plânge,te ascultã sau e ĩncãpãţânat,merge ca un melc sau sare ca un iepuraş,timid sau ĩndrãzneţ,vorbeşte puţin sau vorbeşte mult,copilul este special. Nu-l defineşte nimic din ce am enumerat mai sus,mai degrabã defineşte ceea ce crezi tu despre el. Copiii sunt zâmbet,şansa sã iubeşti din tot sufletul,copiii sunt primãvara,sunt ochişori curioşi,sunt mânuţe delicate,picioruşe gata s-o ia la fugã,numa' sã-l laşi. Copiii sunt oameni! Nu existã copil mai bun ca altul,existã doar adulţi care-i calificã. Ştiu,e greu sã-ţi aminteşti tot timpul ce minunaţi sunt copiii,dar mãcar dupã furtunã ai putea sã te apropii de ei şi sã-ţi ceri iertare,sã le explici de ce ai reacţionat cum ai reacţionat. Copiii sunt curcubeul vieţii tale,iar uneori tu eşti nourii care...

Nu ĩncetez (şi nici nu vreau s-o fac) sã mã minunez de legãtura profundã dintre gemãnuţii mei,de iubirea dintre ei,care uneori o manifestã altfel decât ne aşteptãm noi(prea multe aşteptãri),de relaţia lor unicã şi minunatã! Astãzi m-au cuprins nişte amintiri calde,de primii lor paşi. Cu toate cã se fac 2 ani de la acel eveniment,ţin minte totul pânã ĩn cel mai mic detaliu,pentru cã aşa ceva n-ai cum sã uiţi. Era 29 ianuarie 2015,o dimineaţã nouã pentru fiecare din noi, destul de la fel cu celelalte,dar specialã,ca fiecare zi de altfel. Nu mergeau decât dacã-i ţineam de mânuţele lor mici şi finuţe. Ne-am iubit pe pat,o mamã nebunã de dragoste şi 2 pici gata oricând sã primeascã iubirea(uneori prea sufocantã recunosc) ĩn sufletele lor. Cearşafurile de pe pat ĩncã nu erau strânse,mã ascundeam sub plapumã şi ĩn câteva secunde scoteam chipul cu zâmbetul pânã la urechi afarã. Râdeau cu toatã fiinţa. Râdeam cu toatã fiinţa. Mânuţele lor mici apucau de plapumã sã tragã sã mã gãseascã. Ĩi...

El o iubea prea mult ca sã plece de lângã ea,dar nu putea uita infidelitatea ei. Ĩl durea,el,care spunea cã " bãrbaţii nu plâng niciodatã",plângea ca un copil,cu lacrimile şiroaie pe faţa sa proaspãt bãrbieritã. Gândul cã ea ĩl viseazã pe celãlalt ĩl urmãrea tot timpul. Ea,pe care el o credea cea mai minunatã fatã de pe pãmânt ,pe ea o vedea soţie,mamã,ea ĩl trãdã pe furiş,continuând sã fie la fel de trandã şi cu el,continuând sã-i declare iubirea mare pe care o simţea. Ea mirosea a el,a celãlalt,a mâini mari şi strãine,mirosea a alt bãrbat. Ea era atât de fericitã! Nu putea sã uite,nu putea sã ierte,nu putea sã plece... Era schimbat,era trist,retras,ea nici mãcar nu observase,pentru cã el nu mai era al ei,avea un alt  al ei. Ĩntr-o dimineaţã rece de iarnã, el a gãsit un bileţel " iubesc un alt bãrbat,adio!" Pe foaie erau urmele buzelor ei roşii. Nici o urmã de regret,nici un iartã-mã...doar urme de ruj...şi adierea parfumului ei... Sursa foto: banisiafa...

Tot timpul am crezut cu sfinţenie ĩn proverbul "cum o sã ĩntâlneşti Anul Nou,aşa va fi tot anul!" Mulţi ani la rând mi-a fost fricã sã nu fiu singurã ĩn aceastã noapte magicã,sã fiu cu o gaşcã cât mai mare,ca sã fiu ĩnconjuratã de prieteni tot anul ĩmprejur. Apoi ĩn multe dintre nopţile magice,ĩmi scriam destinul,când ĩmi spuneam "şi anul acesta voi fi singurã pentru cã nu am un iubit de Anul Nou". Doar ĩn acest an am ĩnţeles cu adevãrat ce semnificaŧie are acel proverb. Nu conteazã unde ĩntâmpin,nu conteazã cã suntem mulţi sau puţini,nu conteazã ìn ce rochie,nu conteazã ce fard am pe pleoape,conteazã ce simt,starea sufletului meu,conteazã ĩn ce cred şi cum sunt. Anul 2016 a fost anul ĩn care am cunoscut şi am ales sã fiu conştientã. E sfâşâietoare aceastã "trezire",pentru cã automat pune pe umerii mei un car de vinovãţie,dar cu fiecare pas(mic) ea devine eliberatoare şi dãtãtoare de aripi. Ĩn calitate de pãrinte,acest an va fi fundamental rolului meu...