Postări

Scrisoare în oglindă

-
Imagine
 Mi-e dor să scriu. Îmi imaginez uneori că am toată ziua la dispoziție doar pentru scris și mă dor degetele seara și-mi place această durere.  Mi-e dor să scriu. Despre mine, despre cărți, despre tăcerile grăitoare dinlăuntrul meu. Dar zilele par să se fi scurtat imposibil de mult. Timpul nu este nici liniar, nici circular, pare să fie ciopârțit în minute aruncate cu care mă iau la întrecere. Care pe care?  Uneori devin stăpânul acestor minute și mă strecor printre timp de parcă el nu ar avea nici început, nici sfârșit. De parcă timpul ar fi o perdea transparentă prin care văd veșnicia. Dispar secundele, orele, anii. Timpul se transformă în verbul a trăi (momentul) și atât.  Alteori, poate chiar de cele mai multe ori, sunt prizoniera acestui timp cu viteza lui nebună, de neatins.  Mi-e atât de dor să scriu încât atunci când dedic timp scrisului gândurile mele sunt legate, înnodate, dezmembrate, dezgolite. Mă încearcă o senzație ciudată tare că am uitat să scriu. Am uitat cum e să pun p
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Expoziția Vasile Vasilache la muzeul de literatură

-
Imagine
 Sâmbăta trecută, la muzeul de literatură, a fost lansată expoziția Vasile Vasilache. Am să vă spun pe scurt, mai întâi, o poveste. Prin anii '60, scriitorul Vasile Vasilache locuia împreună cu familia într-un bloc din sectorul Botanica. Un bloc ca oricare altul, cu un subsol umed și rece. Pe atunci, fiecare familie se încălzea cum putea în perioada rece. În acest subsol se aflau 2 valize pline cu foi și caiete. Când soția scriitorului aprindea focul își trimitea feciorii în subsol după lemne și ceva hârtie de aprins focul. Ghiciți, de unde luau băieții hârtie de aprins focul??? Familia Vasilache s-a mutat de câteva ori în alte case și pe lângă toate lucrurile pe care le cărau, tatăl Vasile căra și cele 2 valize, care ajungeau ori într-un pod ori într-un nou subsol. De această dată, el avea grijă să le învelească în cearșafuri și să le păzească ca ochii din cap. Pe lângă cele 2 valize s-au mai adăugat cu timpul și câteva cutii.  Acum câțiva ani, după moartea scriitorului, unul dint
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cum ne simțim în aceste zile?

-
Imagine
 Sunt 2 săptămâni de când a început războiul în Ucraina. 2 săptămâni în care am trecut prin diferite stări și cred că niciodată până acum n-am înțeles atât de bine că totul se poate sfârși într-o zi. Carpe diem ar trebui să fie sloganul perfect, dar nu ne mai putem bucura la fel ca altădată. Bei o cafea în oraș și nu mai are nici gustul, nici plăcerea de altădată. Nu ne mai căznim minute-n șir să alegem între bluza verde sau albastră, lista dorințelor materiale și-a pierdut din importanță. Adevărul e că ne-a atins pe fiecare tragedia din Ucraina.  La început nu mi-a venit să cred că ceea ce se întâmplă este adevărat. În epoca costumelor scumpe și a ceasurilor luxoase, în epoca în care istoria e mai vocală ca niciodată... Nu mi-a venit să cred că nu se poate să se ajungă la un consens într-un mod civilizat și diplomat. M-am înșelat, sub unele costume scumpe, cu dungile perfecte, trăiesc oameni mici. Am înțeles cum se formează oamenii mici - între bine și rău, ei aleg răul și atunci omul
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Eugen Doga - Viața mea așa cum a fost să fie

-
Imagine
 Așa cum mă mișcă fiecare notă din compozițiile sale, așa m-a mișcat această carte. Emoționantă, gingașă, dulce, fremătând de dor, o carte despre viață așa cum este ea. O carte asemenea muzicii pe care o scrie - vindecătoare, sublimă, dumnezeiască!  Eugen Doga - marele compozitor, a cărui muzică cuprinde tot universul, care scrie nu pentru slavă, ci pentru a face lumea mai bună, mai frumoasă, pentru a nu irosi în fața lui Dumnezeu talentul cu care a fost hărăzit. S-a născut în prima zi a primăverii. Avea 7 ani când și-a pierdut tatăl în război. A îndurat foamete, frig, sărăcie, dar întotdeauna a fost protejat de toate loviturile vieții de dragostea mamei. Toată cartea este o scrisoare de recunoștință pentru mama sa, pentru divinitatea sa.  Într-o cămășuică ponosită, desculț, mic de statură, dar cu un vis pe care-l urma, a ajuns la Conservatorul din Chișinău. A făcut școala de violoncel, instrument pe care-l iubea nespus. Dar planurile lui Dumnezeu au fost altele. Pentru că a trăit în t
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

SUNTEM DEPENDENȚI DE DRAGOSTE ÎNCĂ DINAINTE SĂ NE FI NĂSCUT!

-
Imagine
 SUNTEM DEPENDENȚI DE DRAGOSTE ÎNCĂ DINAINTE SĂ NE FI NĂSCUT! Dragă mamă, Zilele acestea eram în curtea școlii și am fost martora unei situații care m-a marcat mai mult decât am crezut. Nu degeaba se spune că oamenii de lângă noi sunt niște oglinzi în care ne vedem.  Cunoscuta mea a alergat în întâmpinarea fiicei ei, i-a luat rucsacul din mână, s-a aplecat la înălțimea copilașului și i-a spus cât e de bucuroasă că o vede. Fetița, însă, s-a smuls din brațele mamei și a fugit către o altă fetiță. Au început să se joace amândouă pe acel covor auriu de frunze care strălucea feeric în lumina soarelui.  Era atâta veselie împrejur. Copiii aruncau cu frunze, se tăvăleau, fugeau, stăteau pur și simplu întinși și priveau copacii aurii.  Apoi am întâlnit ochii cunoscutei mele. Privea spre copii, avea un zâmbet mic de tot pe față, un zâmbet din acelea pe care le punem pe față atunci când ne vine să plângem de fapt. Cât de familiară îmi este acea privire, acel zâmbet.  Pentru a nu lăsa acel aer gre
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Primăvara sufletului

-
 Mă așez să scriu. Când văd cum se nasc literele pe foaie simt o bucurie interioară, de parcă cineva înăuntrul meu abia așteaptă nașterea cuvintelor mele. De parcă înăuntrul meu se dansează valsuri din cuvinte, emoții, sentimente, resentimente, furii, bucăți de depresie, fericiri, tristeți. Nu le pot dărui tuturor acestor simțiri cuvinte. Uneori cuvintele pot destrăma o însemnătate întreagă, iar alteori puterea simțirii este mai mare decât greutatea cuvintelor. Și atunci încep să mă roadă gânduri. Mă las pradă acestor gânduri și ele mă sfâșie în zeci de bucăți precum o haită de lupi își sfâșie prada. Mă trăsnește o idee - această haită de lupi e a mea. Eu mă sfâșii pe mine în bucăți. Aici ar fi mers ideal o țintă spre care să întind arătătorul, dar nu sunt decât eu cu mine. Mă mir de complexitatea acestui paradox care se numește om. Cum poate încăpea în unul și același om un ocean de gingășie și o mocirlă de glod? Nu ne place să recunoaștem despre noi așa ceva. Ceilalți sunt așa, dar e
Un comentariu
Citiți mai multe

Levin / Lev Tolstoi

-
Imagine
 Citesc volumul 2 al cărții Război și pace (o să tot scriu despre Tolstoi 😉) și sunt acolo unde Pierre, un personaj care are mult Lev Nikolaevici în el, după ce a văzut cu proprii ochi bătălia de la Borodino , se gândește la curajul și simplitatea soldaților. Aceste pagini m-au dus cu gândul la Anna Karenina, mai precis la Levin. În săptămâna Anna Karenina mi-am dorit să fac o postare despre Levin, n-am apucat atunci așa încât acum, natural, vine această dedicație.  Levin, poate că știți, este un personaj autobiografic, în rusă i se spune Liovin, așa cum Lev este varianta oficială a lui Liova (așa îl numeau familia și prietenii pe scriitor). Mi-a plăcut Levin în totalitate, dar sunt 3 scene care m-au marcat - nașterea lui Kitty, ultima scenă a cărții și mai mult decât orice momentul cositului! Ilustrația prezintă acest moment, iar priveliștea ilustrației este câmpul din Iasnaia Poliana. Autorul ilustrației este Oreste Vereisky.  Într-un conflict cu gândurile sale, cu sine însuși, într
Un comentariu
Citiți mai multe