Postări

Forța iubirii vine din suflet!

Imagine
Avem stări emoționale diferite, de la un surâs ușor ca un fluture la o furie distrugătoare ca un uragan. Ne mai mirăm de copii noștri că sunt instabili emoțional. Și anume această instabilitate emoțională dovedește că ne adaptăm situațiilor, că naștem reacții, că simțim fiecare clipă, că trăim!          Și în căsnicie e la fel. Am avut certuri, am fost egoistă, am fost pasională, am criticat, am ridicat în slăvi, am făcut declarații de iubire și am îmbrățișat, dar am făcut și declarații de ură și am refuzat brațele lui.
Un singur lucru este complex, integru, plin de forță – iubirea din suflet. Această forță vie este cea care ne unește, acel templu ridicat în sufletele noastre este cea mai frumoasă dovadă de iubire. Pentru că iubirea se naște în suflet! Iubirea adevărată ne vrea goi de principii și fală, ne cere să renunțăm la mândrie, la păreri sau compatibilități astrologice. și ne oferă în schimb veșnicia, nu promisiunea ei, ci sentimentul că e acolo, pentru totdeauna. E un câ…

De unde cumpăr eu produse de îngrijire / make-up

Imagine
Când eram studentã şi n-aveam bani, cel mai mult ĩmi doream sã primesc produse cosmetice, la ziua de naştere.
Ţin minte ĩntr-un an, o prietenã mi-a dãruit o trusã de farduri, un fond de ten, douã rujuri şi un parfum. Şi nu era ziua mea de naştere. Şi-a dorit ea sã-mi facã o bucurie. Atunci a venit şi momentul sã mã despart de rujul verde al mamei mele şi de fondul de ten "balet"😉.
Fix atunci am şi ĩnceput sã probez toate darurile şi sã simt cum ĩmi creşte admiraţia faţã de propria-mi persoanã.

Când am ĩnceput sã câştig proprii bani, mi-am cumpãrat cosmeticã. Câte-un pic, evident. Ştiţi şi singuri ce salarii avem noi😊.
La ĩnceput de pe mesele din piaţã, apoi intram timid în buticurile cu branduri celebre. Ĩn special, aveam grijã sã folosesc produse bune pentru faţã, pentru cã pielea mea era grasã şi acneicã. Astfel cã nu-mi mergea orice. De la unele produse, acneea mea evolua.

Când am nãscut, n-am mai avut timp sã mã machiez. Eram mulţumitã sã am pãrul curat şi respiraţia pr…

Din iubire pentru copiii noștri, uneori le oferim iluzii și speranțe deșarte.

Imagine
        Ne iubim copiii mai mult decât orice pe fața pământului. Din grijă pentru ei și din iubirea pe care le-o purtăm încercăm să-i ținem într-o poveste bună, frumoasă, ținându-i cât mai departe de lumea reală. Știu cum e, o simt pe propria piele.
       Și uite-așa, când ei sunt foarte mici, le spunem „mami pleacă până în oraș, vin cât de repede pot înapoi la iubitul meu, pa pa! să fii cuminte și să-l asculți pe bunelu.” Nu reușim să ieșim din casă că deja îl auzim cum plânge cu tot sufletul și ne  întrebăm „ ce mai vrea?  e curat, e sătul, are cu cine sta.”
Și uite ca să nu-l traumăm noi pe acest boț mic, ieșim din casă pe furiș. Venim acasă, bunelul zice că nu a plâns deloc, noi ne simțim ușurate că am găsit metoda perfectă, doar că, cum ne vede pe noi, începe să plângă de mama focului. Ce s-a întâmplat? Îl întrebăm noi, de ce plângi? Eu sunt aici, lângă tine.” Și plânge și plânge, de ne vine să ne dăm cu capul de toți pereții.  “Hai mă, stai cu bunicul și nu plângi, cum vin eu ac…

Micul Prinț, o carte care se citește cu ochii sufletului!

Imagine
Ieri am citit „Micul Prinț” de Antoine De Saint-Exupery și încă mai simt o parte din tristețea care m-a copleșit, dar și un entuziasm care încearcă să mențină flacăra veșniciei din sufletele noastre tinere.
        Acum mulți ani am citit un fragment din carte și nu m-a impresionat, nu știu de ce, poate și eu , la fel ca autorul, încercam să fac față unei lumi condusă de oamenii mari. În aparență, această cărțulie de 88 de pagini, poate fi interpretată ca o poveste inventată despre un prinț mic. Doar că în spatele acestei povești am descoperit lucruri mult mai profunde, despre copilul din sufletele noastre.
Sunt convinsă că de fiecare dată când recitești o carte ți se pare altfel. După prima lectură, Micul Prinț, mi s- a părut o poveste a regăsirii, dar și a pierderii, o poveste a fericirii, dar și a tristeții, un dialog cu copilul din noi.
Povestea începe cu prăbușirea unei lumi a unui băiețel de 6 ani. Un băiețel care trăiește în lumea visurilor sale, în mijlocul curiozitățil…

Povestea unei mame!

Imagine
În liniștea nopții, ea intră în baie. Pornește dușul și începe să plângă. Plânge cu sughițuri, plânge cu suspine, plânge de-adevăratelea, după atâta timp în care și-a înecat lacrimile în propriu-i corp.         E obosită, e tot mai stresată, e cicălitoare cu el, e vinovată față de copil, se urăște și se crede cea mai neputincioasă femeie din lume, cea mai nedemnă mamă. O ucid încet gândurile ei și plânge mai tare. Curg lacrimile șiroaie pe fața ei.
 Își amintește cum altădată se ținea să nu plângă ca să nu-i curgă rimelul. Ce prostie, se gândește, și începe să râdă. Plânsul o liniștește, o face să se simtă bine, o face să râdă. E nedreaptă cu el, e nedreaptă cu cel mic, dar e nedreaptă în primul rând cu ea însăși. Îi este silă de momentul acela când este întrebată “ cum e?” și ea zice  „ bine, mulțumesc!”
Nu e bine, e obosită, ar vrea să-și bea cafeaua caldă, ar vrea să doarmă vreo 3 zile, și-ar dori timp să-și pună pe buze un gram de ruj, să se stropească cu ceva parfum, să înc…

Povestea unei fantome!

Imagine
 Moro şi Muro sunt doi ursuleţi mici, care locuiesc ĩntr-o pãdure luminoasã, ĩmpreunã cu pãrinţii.
Ei se joacã foarte mult ĩmpreunã. Se caţãrã unul peste altul, se rostogolesc, sar peste buturugile din curte. Cã-i noapte, cã-i zi, se joacã cu mult entuziasm.
De la o vreme, mama ursoaicã a observat cã puii ei intrã ĩn bârlog de ĩndatã ce se ĩntunecã. Numa' de curând, nu ştia cum sã-i ĩnduplece sã intre ĩn casã, seara, la culcare.
I s-a pãrut şi straniu cã ĩi spun ei sã treacã ea prima ĩn camerã şi sã aprindã lumina.

 Ĩntr-o zi i-a vãzut jucându-se de-a fantomele. Şi-au pus pe cap câte un prosop şi alergau prin curte. A lãsat borcanele cu miere, pe care le pregãtea pentru iarnã, şi le-a urmãrit jocul. A observat cã se jucau de-a fantomele, dar fiecare dintre ei ĩşi dorea sã joace rolul fantomei, nicidecum rolul celui speriat de fantome.

Se ţinea cu mâna la gurã sã nu-i iasã cuvintele la care se gãndea. Nicidecum nu trebuia sã le spunã cã fantomele sunt nişte invenţii ale copiilor mi…

Bucuria nu este trofeul din capãtul succesului, ea este o alegere!

Imagine
Bucuria nu este trofeul din capătul succesului, ea este în noi. O simțim cum crește cu fiecare clipă în care ne permitem să fim noi. Să nu mai fim ceea ce oamenii așteaptă de la noi. Să fim noi înșine e cel mai greu mod de a fi. Pare o banalitate la prima vedere, dar e acel rol natural pe care nu-l putem juca.
Ne ascundem sub costume  elegante, sub machiaje colorate, în spatele funcțiilor noastre, vorbim cuvinte învățate sau preluate, ne justificăm pentru fiecare pas al copiilor noștri, ne împachetăm cu flori și fluturi ca să vindem impresii. În tot acest talmeș balmeș uităm să fim noi înșine. 
Ne pasă să fim aproape de părerile celorlalți, îndepartându-ne de ființa noastră minunată, când de fapt ar trebui să trăim mai departe de păreri și mai aproape de noi înșine.
E cel mai simplu mod de a simți bucurie, de a simți acea stare de zbor. Eu am simțit. E drept că sentimentul a fost scurt pentru că încă port veșmântul fricii și al rușinii, dar am simțit că zbor. Încet, mi se desfăceau arip…