Jurnalul unei zâne

Dragul meu soț, poate nu o să citeşti niciodată această scrisoare, dar o cunoşti perfect, ți-am spus de-atâtea ori aceste lucruri... De aproape 2 ani suntem mai mult mamă şi tată şi mai puțin soț  şi soție...şi asta e minunat, pentru că suntem nespus de fericiți în aceste roluri care ne învață pe noi şi nu invers, ca la teatru. Doar că uneori mi-e dor de pieptul tău pe care adormeam înainte, mi-e dor să stau pe genunchii tăi, mi-e dor de-acele hoinăreli pline de hohote, declarații şi visuri... Dar acum suntem mamă şi tată...şi vreau să ştii că acele sărutări pe care mi le dai dimineața, înainte de plecare sunt cele mai dulci, cele mai pline de iubire şi chiar dacă ele reprezintă intimitatea care ne-a mai rămas, e o intimitate perfecta, care ne uneşte mai puternic decât o tăvăleală intimă sub plapumă! Eşti tare nostim când te joci cu băiețeii, când le cânți strofe inventate, când îi înveți să bată mingea cu piciorul, când le gâdili tălpile, când te ascunzi după uşă...eşti aşa d...

Suntem pictorii propriei sorți, suntem muzica propriilor versuri, suntem creatorii măreți ale destinelor noastre. Şi totuşi...nu întotdeauna iese ceea ce ne dorim, şi în astfel de momente spunem că mă rog aşa ne este sortit. Trebuie să întâlnim persoana potrivită ca soarta să ne întâmpine cu daruri! Iubirea trebuie sa fie reciprocă, prietenia - fără interese, zâmbetul neforțat, armonia ta cu sufletul tău. Deaceea şi facem cunoştință des cu persoane noi, una din ele este cheia succesului nostru, ne poartă noroc!!! Şi suntem atât de liberi cu oamenii potriviți, ne spunem părerea fără frică celor care ne poartă noroc, glumim frumos, râdem ca un copil, ne uşurăm parcă de modernismul care-l afişăm mereu. Suntem noi înşine!!! Suntem alții, mândri, mulțumiți, armonioşi!!! Pentru că rar mai suntem aşa...am pus masca indiferenței şi înaintăm în grabă...încotro? ne grăbim zilele? Existăm şi e greu, existăm şi visăm să trăim...cu siguranță nu ne arde de armonie. Dar...ne ocolim norocul...nu av...

Prima întâlnire cu tine a fost în clasa a 5, m-ai impresionat la prima vedere. Tu aveai semafoare, pe care le văzusem doar în abecedar, pe străzile tale circulau " autobuze cu pachioaşte ", văzusem doar la televizor şi eram tare curioasă la ce folosesc acele curele, când tanti Lida( ghidul meu) îmi spusese că se numesc troleibuze şi merg cu lumină, mai tare mi-a întunecat mințile, dar timiditatea mea în plină înflorire m-a făcut să nu mai cer explicații. Ce învingătoare mă credeam când am trecut drumul prin subterană, parcă ieşisem dintr-un tunel, victorioasă după vreo luptă. Mergeam la circ!!! Cred că atunci m-am îndrăgostit de tine, tu erai oraşul din cărți, erai luminos, aveai elefanți adevărați...oraşul la care am început să visez. Despărțirea de tine a fost dureroasă, dar şi aşteptam cu nerăbdare să le povestesc părinților, surorilor, mai ales colegilor, despre tine, să le arăt în carte clovni şi să le spun că i-am văzut pe-adevăratelea, că tu ai de toate, cât eşti de f...

Trăim într-o eră în care modernismul revoluționează în fiecare oră şi ne credem mai civilizați, mai aproape de țările înaintate cu mult înaintea noastră. O lume plină de posibilități pe placul fiecăruia, după buzunarul fiecăruia, ne stimulează să avem ce ne dorim cu orice preț şi aici greşim fatal oferind orice preț. Pentru  că frumusețea cumpărată prin bisturiu nu e frumusețe, e doar o aparență distrugătoare a acesteea; sănătatea obținută prin îndopări de medicamente e doar modalitatea de a depinde de ele, fața de masă imaculată a unui organism otrăvit; fericirea banilor e doar depărtarea de credință şi transformarea nevoilor în mofturi, iar transformarea oamenilor într-un morman de egoism şi indiferență; şi cea mai dureroasă schimbare vine din dependența noastră de gadgeturi, de lumea digitală care creşte şi educă roboți. Lista mea ar putea continua bineânțeles, dar am un alt mesaj de transmis. Totuşi această accesibilitate a oricui şi a orice lasă cicatrici pe viață, durere în ...

Orice scop atins este o realizare,orice facem cu dăruire este o victorie, o victorie a noastră, care ne face mai buni, mai frumoși și mai încrezuți. Noi suntem obișnuiți să clasificăm realizările în mici și mari, cu toate că o REALIZARE este deja ceva mare, ce înseamnă realizări mici? toate realizările sunt frumoase, sunt mărețe indiferent de cât de ușor sau greu am ajuns la final, indiferent dacă realizările noastre s-au format în timp scurt sau într-o perioadă mai lungă de timp, toate sunt realizările noastre cu care ne mândrim, sau cel puțin ar trebui s-o facem. De când am devenit mamă, văd lumea cu alți ochi și clasific oamenii după alte criterii, învăț să trăiesc din emoții și cultiv cu sârguință răbdarea, care atât de mult îmi lipsea înainte! E fascinantă metamorfoza mea interioară datorată maternității, în fiecare zi învăț ceva nou, în fiecare zi găsesc noi posibilități de a fi mai puternică, mai energică, în fiecare zi cresc împreună cu copiii mei. În fiecare zi bifez no...

Astăzi am să vă spun o poveste frumoasă de iubire, reală, o poveste ce a legat 2 inimi într-un tot întreg pentru totdeauna! Totul a început într-un februarie călduț și noroios. Era exact după ziua îndrăgostiților, de data aceasta eram fericiții aleși  ai lui Cupidon! Pe de o parte căutam în orice bărbat care-mi făcea cu ochiu, un trimis al lui Cupidon, iar pe de altă parte, singură și pe alocuri dezamăgită, nu mai credeam în solii iubirii, credeam că bărbații nu-s botezați de Eros ci de Bachus! Eram mai demult ochiți de soartă, fiindcă lucram în același holding de 2 ani, doar că drumurile nicidecum nu ni se intersectau, dar cum se spune totul ni se întâmplă la momentul potrivit. Așa că, la timpul potrivit s-au întâmplat toate. Pe undeva, pierzând speranța, am început povestea fără entuziasm, chiar dimpotrivă, lejer și cu gândurile departe. Totuși , acum cred că anume această lejeritate, pe care am mizat ambii, ne-a adus până aici, acea lejeritate a aprins iubirea dintre noi ...

Ieri, fără să planific am avut parte de o seară sacră, am pășit în unul din sălașurile unde dăinuiește Dumnezeu, în bisericuța noastră nou-nouță! Am întâmpinat icoana sfintei Matroana și moaștele ei și am atins acele relicve sfinte. Am creat o simbioză uitată, cu credința. Cred în Dumnezeu, cred în miracole, dar o simplă intrare într-un lăcaș sfânt întărește această credință! Poate fi și puterea minții, dar acasă nu-mi vine așa iluminare duhovnicească. Acolo, înconjurată de icoane, de privirile milostive ale sfinților, de romantismul sacral al lumânărilor aprinse, de ochii lui Isus care se uitau fix la mine, mi-am regăsit o liniște, existentă în mine, dar flămândă. Această liniște a explodat în mii de răspunsuri pozitive, în emoții calde, mi-a reamintit de existența iubirii fără margini, a reconturat dovada eternității. Pe moment parcă eram în altă lume, chiar m-am lăsat purtată de acea atmosferă sfântă, dar a fost așa doar o frântură de secundă, pentru ca gândurile mele obișnuite să ...