"Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni"

       Am citit pe nerăsuflate "Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni" de Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Am savurat-o timp de 4 seri, ardeam de dorinţă să ajung la sfârşit, dar întindeam timpul lecturii să mai pot fi lângă personaje, să admir iar şi iar coperta superbă💖

Cartea este despre iubire, în toate felurile în care se manifestă.
Oana este eroina acestei poveşti, o fată simplă din Oneşti, care "fusese înzestrată de divinitate cu un păr deosebit", "(...) era extraordinar de des, de creţ şi de rezistent. Părul ei era ca o planetă de culoarea cafelei cu lapte, care se mişca rapid de colo-colo, lăsând în urmă un iz simpatic de şampon de mentă."
Într-o seară, într-un club, acelaşi club în care Oana mergea timp de 6 ani împreună cu prietena sa, Lola, face cunoştinţă cu un bărbat.
Lola este genul de fată pe care probabil am cunoscut-o toţi, la un moment dat și pe care am și invidiat-o, unii dintre noi: populară, veselă, frumoasă, de fiecare dată cu altă culoare în păr, la picioarele căreia-i cad mai toţi bărbaţii👸

În acea seară de ianuarie, Oana face cunoştinţă cu Andrei, un tip tăcut, foarte serios, care zâmbeşte foarte foarte rar şi care face cele mai frumoase poze cu apusul soarelui.
Din acest moment începe o poveste frumoasă de iubire, ea vorbeşte şi pentru el, el o învaţă să gătească, o învaţă să vibreze de dorinţă şi pasiune, dar rămâne în continuare la fel de tăcut. Andrei e tipul de bărbat care nu o place pe Lola.
Relaţia lor se-mpleteşte din fiori şi dorinţă, vin şi seri tăcute, miros de cafea şi certuri, despărţiri-împăcări.
La doar un an de relaţie, el o alungă pe Oana din apartamentul său, din viaţa sa, lăsând-o într-o prăpastie a durerii şi întrebărilor.
Oana nu mai este decât o umbră care se duce, vine, apare, dispare.

Îl visează pe Andrei noapte de noapte şi suferă ani la rând iubirea anului 2002.
După 2 ani, Oana se căsătoreşte cu un alt bărbat, vorbăreţ, vesel, iubitor, adorabil, care se topeşte de iubirea Oanei. Cel mai bun soţ pe care şi l-ar dori cineva vreodată. Oana îl iubeşte sincer şi curat pe Cristian, dar e o iubire matură, conştientă, fără flăcări şi piper negru.
La scurt timp, Oana şi Cristian devin părinţii unui minunat băieţel blond, Ioan, naşa de botez fiind Lola.
În tot acest timp, Oana se gândeşte necontenit, chiar şi-atunci când nu-şi dă seama, la Andrei. O frământă o singură întrebare, dacă a iubit-o el vreodată. Şi această întrebare ascunde de fapt iubirea şi dorinţa de-a fi alături de el. I se pare nedrept să simtă aceste lucruri, dar inima nu e de plastilină, continuă să se reîntoarcă în trecut şi să caute explicaţii, privirea lui şi mirosul lui de curat.
Oana rămâne din nou însărcinată. La 4 luni de sarcină, ea şi Cristian primesc vestea că fetiţa din burtica Oanei are sindromul Down.
Cristian este cel care-o convinge pe Oana să păstreze copilul, să-l accepte şi să-l iubească oricum ar fi, pentru că acel cromozom în plus al viitoarei lor fetiţe poate să-i înveţe pe ei multe lucruri.
Aşa a născut-o Oana pe Mica, o fetiţă blondă, veselă, cu privirea senină şi luminoasă.
Mica a mers la o grădiniţă obişnuită, acolo ea îmbrăţişa toţi copiii şi le dădea din iubirea ei.
După atâţia ani, într-o seară, în faţa unei librării, Oana îl întâlneşte pe Andrei. S-au privit o vreme în tăcere, apoi el şi-a văzut mai departe de drum.

Oanei îi revine amintirea lui, întrebările şi durerea suferinţei din trecut, amintirea garsonierei lui şi pozele alb-negru cu ea, care atârnau pe pereţi.
La sfatul terapeutului, Oana îl caută pe Andrei , care între timp devenise un fotograf celebru.
Îl găseşte...
Se ridică amândoi în studioul lui, se privesc o vreme, ea cu dorinţă nebună de el, el, tăcut şi probabil sedus de mirosul ei de curat, dornic şi el să formeze un singur corp cu ea.
Nu ajung să formeze un tot întreg pe canapeaua din garsoniera lui, pentru că Oana este înştiinţată de la grădiniţă că Mica a dispărut.
Prin ce trece Oana ca mamă este de nedescris, câte găleţi cu vină duce în spate o apasă şi o fac să se simtă o ticăloasă.
O găseşte pe Mica, dar toată familia Oanei se depărtează de ea, ca de un bolnav de râie.
Mă opresc aici cu povestitul, vă las pe voi să descoperiţi finalul. Sper doar că v-am intrigat sau cel puţin v-aţi adresat nişte întrebări sau pur şi simlu v-aţi amintit, cu nostalgie sau nu, de prima iubire.
Ioana Chicet-Macoveiciuc scrie minunat, cuvintele sale te poartă prin aceleaşi locuri împreună cu personajele şi tresari de bucurie sau de tristeţe.
Relatând aparent lucruri obişnuite, mie, de exemplu, mi-a răspuns la nişte întrebări şi mi-am reamintit ce putere fenomenală au copiii asupra noastră. Ne transformă în fiinţe mai bune, mai frumoase, autentice.
Am iubit şi eu bolnav aproape 4 ani de zile şi o înţeleg pe Oana. Doamne, îţi mulţumesc că n-am avut atunci copii şi soţ, pentru că probabil aş fi cedat adulterului. Să fiu cu el o secundă eram gata să pierd tot ce am.
Ce m-a vindecat de iubirea bolnavă pentru el? Respingerea lui, iar şi iar. Dureroasă, dar definitivă după 4 ani şi din mintea mea, şi din inima mea.
Ce a vindecat-o pe Oana?
Citiţi "Ziua în care la capătul celălalt  al iubirii n-a mai fost nimeni".

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!