Cum dezvoltăm copiilor motivaţia interioară?

     Parentingul modern este în plină dezvoltare, iar în fiecare zi, zeci de părinţi hotărăsc să-şi schimbe viziunile despre educaţie.
La un moment dat, mulţi lasă mâinile-n jos, pentru că nu e o treabă uşoară acest lucru, iar provocările reale sunt mai multe şi mai imposibile decât teoria din cărţi.
O mare importanţă o joacă şi moştenirea noastră emoţională, pentru că inconştient, fără să ne dorim acest lucru, suntem prinşi în febra controlului asupra copilului şi dictării vieţii lui.
Am trecut prin toate aceste aspecte, iar la un moment dat a fost timpul să aleg, în primul rând pentru mine ca mamă, ce aveam să dau şi ce aveam să primesc, ín special.
       În linii mari, din cosmos, toţi copiii par neascultători, asta dacă luăm drept eşantion doar copiii.

Dar dacă ne uităm la părinţi?
Mie-mi place când copiii mei nu-mi dau ascultare, e drept că uneori mă irită chestia asta, dar mă bucur că-şi apară punctul lor de vedere.
Că-şi exprimă sentimentele şi le argumentează, fie şi prin lacrimi uneori.
Mi-am dat seama ce ne lipseşte în relaţiile noastre cu copiii - motivaţia.
Pentru că noi am crescut într-o eră a pedepselor şi recompenselor, n-am prea ştiut ce este o motivaţie interioară.
Şi exact această motivaţie interioară e cheia spre construirea unor relaţii bazate pe respect, nu pe frică, dintre părinţi şi copii.
Motivaţia interioară ne dezvoltă ambiţia, curajul, dorinţa, cooperarea şi inteligenţa.
Totul începe de la cooperare. Ne dorim să fim ajutaţi şi ascultaţi de copii.
Fără cooperare, niciun pas spre aceste destinaţii.
Am observat la copii că ei sunt atât de dornici să ne ajute în toate activităţile noastre, doar că noi nu-i lăsăm şi le spunem că ne încurcă.
Cooperarea este un instrument important în educaţia copiilor, ea dezvoltă compasiunea, empatia, bunătatea, generozitatea.
Copiii sunt gata mereu să coopereze cu noi, doar să le lăsăm drumul deschis spre noi, spre lume, spre noi experienţe, care le vor fi puncte de reper în anii de şcoală şi apoi la maturitate.

Cât de banal ar părea, toate amintirile noastre din prima copilărie, marea majoritate, ne formează modul de a gândi, viziunea despre lume, chiar dacă credem că nu ţinem minte nimic.
Creierul are atâtea părţi, fiecare cu o multitudine de funcţii, de care habar n-avem, în care sunt stocate toate amintirile, toate experienţele noastre, încă din viaţa uterină.

Cooperarea este un puzzle important al motivaţiei.
Un copil cooperant îşi va crea ţeluri şi va fi entuziasmat de drumul către el, pentru că parcurgerea diferitor experienţe, curajul de a nu renunţa sunt o motivaţie mai puternică decât scopul final.

Iar acum ajungem la critică, un duşman puternic al motivaţiei, al umanităţii în general.
Critica ucide visuri, scopuri, decolorează zâmbete,  slăbeşte încrederea în oameni şi arde pân'la scrum încrederea în sine.
Un copil crescut în critică e ca cerul fără Dumnezeu, e ca un an fără primăvară, ca deşertul fără nisip.
El oricum o să crească, dar o să trăiască alte visuri, o să trăiască vieţi străine, o să fie trezit de alt soare.

Lauda este importantă, ea creează motivaţia interioară, ea oferă copilului dorinţa de a continua, de a încerca iar şi iar.
Copilul creşte spre soare, spre viaţă, dornic să se cunoască pe sine şi să-şi descopere noi puteri şi noi abilităţi.
Să lauzi un copil nu înseamnă să nu-i vorbeşti despre eşec, dimpotrivă, el trebuie să se confrunte cu eşecul, pentru că asta-i dobândeşte insistenţa şi isteţimea.
Un copil crescut în iubire, laudă şi cu încredere de sine face faţă uşor eşecurilor şi nu le consideră o sentinţă, ci doar lecţii de viaţă.
Deaceea, comunicarea cu copilul este atât de importantă, el prin noi află ce este dincolo de geam, cum este el şi cunoaşte acceptarea, lucru după care tânjim cu toţii.

Nici asta nu înseamnă că relaţiile nostre cu copiii vor fi întotdeauna frumoase, să fii părinte e o provocare mare, zi de zi, clipă de clipă, şi vom greşi de multe ori, dar vom fi conştienţi de acest fapt şi ne vom strădui să fim mai buni, iar copiii, drept rezultat la dorinţa noastră de a fi mai buni cu ei, vor fi mai uşor înţeleşi şi din ce în ce mai acceptaţi.
Important să nu uităm un singur lucru, ce sădim - aia culegem, ce oferim copiilor noştri, lumii, aia ne aduce bumerangul înapoi, doar cantitativ de 3 ori mai mult.
Şi încă un aspect, de mare importanţă - un părinte motivat va creşte copii motivaţi, copiii rar vor fi aşa cum le spunem să fie, ei vor fi ceea ce facem noi, aşa cum suntem noi în suflet, pentru că ei se hrănesc din emoţiile noastre.
     
        Motivaţia externă este o repetiţie excelentă pentru motivaţia interioară.
O să udăm florile - ele or să crească frumoase şi o să înflorească;
O să spălăm vesela - o să avem vase curate pentru următoarea masă;
O să ne culcăm seara la timp - o să ne trezim energici, dornici de noi experienţe şi o să visăm mai repede ca alţii cele mai frumoase maşini.
Aceste exemple mici sunt temelia motivaţiei interioare - de a zâmbi în timpul furtunilor, de a continua să creezi atunci când totul se destramă, de a dansa în ploaie, de a împleti poveşti din firele rutinei zilnice, de a pleca de acolo de unde nu te mai simţi bine.
Nimeni nu a zis că este uşor, dar cu siguranţă se merită, nu atât pentru copil, cât pentru noi înşine.
Copiii ne oferă noi viziuni despre viaţă, despre fericire, despre oameni, despre iubire şi ar fi păcat să nu profităm de şansa de a ne redescoperi pe noi.

Sursa foto: pixabay

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții