De Paşti drumurile noastre au o singurã direcţie: acasã!!!

Am plecat ĩn sâmbãta Paştilor. De fapt nu am plecat,dar ne-am reĩntors acasã.
Acolo unde e cel mai cald acasã,e cel mai viu acasã,cel mai autentic.
Dacã aici,la mine acasã,trãiesc cu amintirile din copilãrie,acolo,acasã,ele prind viaţã. Pãşesc prin amintiri şi mã salut cu ele,iar din fiecare colţ se ridicã o cortinã seninã ca cerul şi ieşim

râzând,ţipând,iubind,plângând.
Acasã vorbesc florile,copacii,nucii,poarta,trotuarele,ploaia,toate au amprenta noastrã. Amprentã care rãmâne vie ĩn noi şi rãscolitor de nostalgicã.
Mama ne-a ĩntâmpinat cu lacrimi din bucuria dorului cu care trãieşte zi de zi,faţa tatei a ïntinerit cu 20 de ani de la zâmbetul care i-a cucerit faţa când ne-a revãzut!!! Ĩn ultimul timp ĩl vãd pe tata oarecum sentimental,ĩn ciuda caracterului de leu care-i stã ĩn zodie)))
De la Crãciun nu am mai fost acasã. O spun cu regret ĩn ciuda promisiunilor de a reveni mãcar o datã-n lunã,cã totuşi " suntem ĩncã la o azvârliturã de bãţ".
Am stat 3 zile de care m-am ţinut morţiş sã le transform ĩn #treizileĩmpreunã#,şi mi-a reuşit,şi totuşi au trecut ca o secundã...
De fapt nu au trecut,dar au rãmas ĩn noi,un ecou care hrãneşte apoi distanţa,un antitermic care scade din temperatura dureroasã a dorului.
Sâmbãtã am lãsat telefoanele pe noptierã şi abia ieri le-am aruncat prin poşetele noastre...
Ne-am ĩmbrãţişat,am povestit,am ascultat,am stat ïmpreunã şi am mâncat mãi oameni buni pentr-un an ĩnainte😂😂😂
Timpul capãtã un sens,o noţiune,o formã dacã oferim iubire,prezenţã,emoţii.
Duminicã dimineaţa ne-am spãlat toţi cu ouã şi bãnuţi pe faţã. Copiii au frecat ouãle de obrãjorii lor pânã le-au rãmas obrajii roşii. Au luat toate ouãle de pe masã şi le-au scãldat ĩn oala cu apã)))
Chiar dacã pe la casele noastre urbane curge apã fierbinte-n robinete şi frigiderul e plin pânã la refuz,nu se comparã cu acel acasã sfânt,la care doar mã gândesc şi mã trec curenţi prin corp. Ne lipseşte acel "ĩmpreunã",acel cãlcâi de pâine cald ĩmpãrţit la toţi,mângâierea mamei(((
Ne-am ĩntoarce,dar ce sã facem? Sã pupãm uşi ĩnchise,sã privim fabrici carcase rãmase fãrã utilaj,ferestre,uşi???
O fi revederea hranã sufletului,dar nu şi pentru fizic)))
Rãmâne doar sã ne reĩntoarcem mai des acasã...
Am vãzut multe porţi ĩnchise cu 2-3 lacãte. Cineva,undeva ĩşi duce dorul ĩn acele chei şi plânge noaptea pe furiş...
Am vãzut palate ridicate ĩn locul caselor bãtrâneşti de odinioarã,doar cã mã-ndoiesc cã ĩnãlţimea palatului poate sã reducã din greutatea dorului. Dor,pe care-l minţim,sau ne minţim pe noi,cã-ntr-o zi ne vom ĩntoarce ĩn palat...
Mama plânge numai la gândul cã-n câteva ore plecãm,o inundã durerea despãrţirii,dorul greu ca o piatrã pe suflet...
Acasã totul prinde viaţã,e ca şi cum am pãşi pe tãrâmul poveştilor cu care am crescut,e ca şi cum aş intra ĩntr-un sunduc unde vorbesc amintirile.
Acasã este prima prietenie,prima dragoste,prima dezamãgire,primul clar de lunã,primul rãsãrit,prima despãrţire de familie,prima reĩntoarcere...toate au fost acasã.
Ce sunt astãzi sunt de-acolo!!!
Acasã nu se terminã niciodatã,o plapumã pufoasã peste trupul obosit,peste mintea prea urbanã💛💛💛.