Marile minciuni nevinovate - puntea dintre adevăr și minciună o construiesc oamenii


    Când eram în anul 4 de facultate, m-am îndrăgostit orbește de un bărbat care avea o atitudine indiferentă față de mine.
Într-o noapte, pe la ora 1, i-am declarat dragostea mea, lângă ușa unei mame care nu-și putea adormi puiul. Puțin mi-a păsat de plânsul copilului, eu eram cu sufletul pe dos în fața unui bărbat, care nici nu știa cum mă cheamă.
La un moment dat, am început să-i gătesc, să-i spăl șosetele și să mă prefac că avem o relație.
Nu am nicio amintire frumoasă cu acest bărbat pe care l-am curtat timp de doi ani, poate doar multă recunoștință, pentru că am învățat enorm de multe lucruri din indiferența sa.

Eu am ales să rămân alături de el, să tac în fața convorbirilor deschise cu alte fete, să-l aștept noaptea târziu până vine de sub alte plapume.
Eu am ales să fiu tratată fără respect, fără un  gram de iubire...
Eu am ales să mă înec în acea mlaștină a durerii din iubire...
De ce? Pentru că m-am mințit timp de  2 ani de zile că sunt fericită, că sunt într-o relație. Am crezut cu înverșunare că el o să se schimbe, că el o să-și dea seama că eu sunt femeia potrivită, fără de care n-o să poată trăi.
I-am mințit pe toți din jurul meu, născocindu-i lui fel de fel de scuze, refuzând să cred ce mi se spune, distrugând relații de prietenie cu oameni cărora le-a păsat de mine.
Eu i-am trădat pe toți de dragul lui, de dragul unei minciuni, care nu se termina, dar devenea din ce în ce mai mare. Din ce în ce mai dureroasă.
Presimțeam sfârșitul sau poate doar îmi era teamă, dar m-am păcălit la greu pe mine.

Cu toții (ne) spunem minciuni, uneori inconștient, alteori intenționat, dar alegem acest instrument  ca o soluție.
De ce spunem minciuni?
Uneori vrem să părem mai grozavi, să învinovățim pe cineva, cu bună știință, din cauza rușinii sau fricii, din teamă de a nu fi judecați sau din teamă de a nu ne pierde încrederea în fața cuiva.

De ce am ales să vă vorbesc despre minciuni?

Pentru că urmează să vă povestesc despre o carte foarte interesantă, pe care am citit-o cu sufletul la gură, Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty.
 M-am îndrăgostit de stilul autoarei, de cum descrie fiecare gest, fiecare grimasă, fiecare mușchi încordat,fiecare privire, fiecare șuviță de păr care ne cade în ochi,  fiecare iluzie și fiecare minciună pe care ne-o spunem, fiecare efort de a ascunde secretele trecutului.
Evenimentele se petrec într-un mic orășel australian. Descoperim, cu fiecare pagină,  viața a 3 femei total diferite, dar pe care soarta le aduce împreună.


Madeleine este căsătorită pentru a doua oară și are împreună cu noul soț un băiat și o fetiță de 5 ani. Din căsătoria precedentă, Madeleine are o fată, Abigail.
Este o femeie veselă, plină de energie, pătimașă, care ține minte totul și nu iartă nimic.
Ea trăiește drame unei mame abandonate de fiica mai mare, din prima căsătorie. Fostul ei soț, care a abandonat-o la nașterea fiicei, se mută în același oraș  și se recăsătorește cu o altă femeie. Au și ei o fetiță de 5 ani, în aceeași clasă cu fiica mai mică a lui Madeleine.
Abigail nu-i întoarce spatele tatălui său, cum și-ar fi dorit Madeleine, dimpotrivă, el devine preferatul ei, iar la un moment dat se mută în casa în care trăiește cu noua sa soție.

Celeste este o femeie frumoasă, după care toți bărbații întorc capul pe stardă, are un soț fermecător, bogat și au împreună băieți gemeni, în aceeași clasă cu fetița lui Madeleine.

Celeste plătește un preț prea mare pentru iluzia de fericire pe care o afișează.  Soțul său, Perry, este un bărbat curtenitor, care-i face cadouri foarte scumpe, care postează zilnic pe facebook poze cu ei toți, fericiți și frumoși.
Doar că nimeni nu știe secretul lui Celeste, în spatele acestor zâmbete, acestor cadouri scumpe se ascunde multă durere.
Perry este un tată extraordinar, băieții îl adoră și-l așteaptă cu nerăbdare de  fiecare dată, din delagații.

Jane este nou venită în orășel. Este foarte tânără și are un băiețel de 5 ani, care frecventează aceeași școală, aceeași clasă.
Jane are o privire tristă și parcă se teme de ceva, schimbă des locul de trai și îl crește singură pe Ziggy. Ziggy este rezultatul unei nopți amoroase într-un hotel, cu un bărbat străin, care habar nu are de fiul său.

Totul începe în prima zi de școală. Amabella, fetița unei femei din clasa de lux,  Renata, este agresată de un băiețel. În curtea școlii, educatoarea îi roagă pe toți băieții să se alinieze în fața Amabellei, față de toți părinții copiilor, care venise să-și ia odraslele acasă.
Amabella îl indică pe Ziggy ca agresor, iar din acest moment începe un adevărat război între părinți.
Jane nu poate să creadă acest lucru, el băiețelul ei, atât de liniștit, care nu i-ar face rău nici unei muște, nu se poate.
Totuși, printre toate gândurile ei, trăiește o idee care nu o lasă în pace. Tatăl lui Ziggy s-a dovedit a fi foarte brutal în acea noapte și Jane trăiește între îndoială și teamă că Ziggy ar fi moștenit agresivitatea tatălui său.
Jane trăiește un adevărat coșmar, mai ales atunci când află că unii părinți le-au interzis copiilor să comunice sau să se joace cu Ziggy.

Aceste trei femei se împrietenesc și urmează evenimente mai mult sau mai puțin plăcute, evocarea unor amintiri din trecutul fiecăreia, care le unește mai mult.
Este un roman plin de suspans, un roman pe care nu mai ai cum să-l lași din mână, pentru că vrei să știi ce va fi mai departe.
Ceea ce se petrece în curtea școlii este specific tuturor școlilor, falsitatea, lașitatea, ranchiuna, minciunile nevinovate, orgoliul pe care le-am găsit la personaje, există în viața reală, în fiecare din noi.
Are loc un accident fatal, care va elucida multe secrete, care va deschide multe minciuni pe care (ni) le spunem.
E o carte  despre educația copiilor, despre sentimentele lor, despre cum nu se simt ei înțeleși de părinți, despre cum suferă ei pierderea unei persoane dragi, despre cum fiecare comportament al adulților este preluat de odraslele noastre scumpe.
E o carte pe care o recomand din tot sufletul.
Eu m-am regăsit în multe personaje, în multe situații, în multe minciuni.

    Citiți cartea și o să aflați cum s-a împăcat Madeleine cu ideea că tatăl fiicei sale a reapărut în viața lor, de ce Celeste vrea să fugă de iubirea și banii soțului, de ce Jane alege să se mute exact în acest orășel, despre adevăratul agresor al Amabellei și despre moartea neașteptată a unui personaj, dar și despre ce o face pe Jane să rămână să locuiască aici. 
Marile minciuni nevinovate e despre noi toți, mă rog, despre cei care vor măcar sieși să-și recunoască acest lucru, iar Liane Moriarty pictează oamenii exact așa cum sunt ei.
Cartea nu abundă în detalii, metafore sau comparații, se citește ușor și-ți lasă un gust amar al realității pe care încercăm s-o construim din minciuni nevinovate.
Marile minciuni nevinovate e o poveste senzațională despre foști soți și noi soții, mame și fiice, bârfă în curtea școlii și marile minciuni care se pot transforma în dezastre.

Cartea are și o ecranizare, pe care încă nu am apucat să o văd, produs de HBO, cu Reese Witherspon, Nicole Kidman și shailene Woodley.

sursa foto arhiva personală / pixabay



Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții