Uneori mã scot din minţi... Tot ei mã ajutã sã intru ĩnapoi ĩn minţi😉.

          Conştienţa care mã invadeazã imediat dupã vreun conflict cu copiii este cel mai copleşitor sentiment,care mã poartã prin toate vinovãţiile şi regretele. Şi doare enorm,tot corpul doare,gândurile dor şi aerul  pe care-l respir mi se pare greu.
      Ei sunt atât de plini de viaţã,luminoşi,emoţionant de ĩmpreunã,buni şi minunaţi. Şi vin eu peste ei ca fulgerul şi le arunc sãgeţi de “nu se poate”,”nu ai voie”,”ĩnceteazã”,”linişteşte-te”. Oftez greu,mi se schimbã glasul şi ĩncep sã ţip.
 Le spun sã adoarmã,ei protesteazã,eu ĩncep sã fierb. Mã gândesc la cum nu pot eu sã fac ceea ce mi-am propus ĩn timpul somnului lor. Mã ia cu spume pe la gurã. Clocotesc. Planurile mi-s date peste cap. Cu vocea autoritarã ĩncep sã le condiţionez somnul “ dacã nu dormiţi,disearã nu mergem ĩn parc”. “ Mergem,mergem!” spun ĩntr-un glas. Mã enervez enorm cã-s aşa de ĩncrezuţi şi siguri. Ĩmi vine sã-i lovesc. Ies din camerã şi le spun “faceţi ce vreţi! M-am sãturat!”.

                             Sursa: pixabay
Merg la bucãtãrie sã pun o cafea,şi aşa nu bãusem dimineaţã. Le aud paşii ĩn spatele meu. Ĩmi vine sã-mi iau lumea-n cap,dar mã gãtesc sã  ţip.
Fix atunci vine peste mine conştienţa mea. Unde-ai fost pânã acum?o ĩntreb. Era nevoie urgentã de tine. Am fãcut cum am putut mai urât.
Ei se uitã la mine şi zâmbesc şmechereşte. Mã las pe genunchi şi-i ĩmbrãţişez. Simt cum ĩmbrãţişarea mea e grea de regrete şi vreau sã le dau una uşoarã,cu iubire. Mai ĩncerc o datã. Nu iese. E la fel.
Ĩmi fac cafeaua. Adaug lapte ca sã nu fie fierbinte şi mã aşez pe scaun. Mi se lipesc picioarele de pielea scaunului. Dau sã mã ridic,nu pot. Ĩncep sã râd şi le spun copiilor cã scaunul m-a prins şi nu mã lasã sã mã ridic. Ei ĩncep sã râdã. Mã maimuţãresc,oftez vesel cã nu pot sã ies. Ei mã apucã de mâni şi mã trag. Ooo,ĩn sfârşit m-am ridicat. Se aşeazã pe rând pe scaun şi zic “nu pot sã mã ridic!”. Tragem de mâini pânã se dezlipesc picioarele. Râdem mult,ei de-adevãratelea,eu de drag de ei.
Ĩi ĩmbrãţişez. Ei nu vor ĩmbrãţişãri,vor sã ne jucãm mai departe cu scaunul.
Mica ĩmbrãţişare a fost uşoarã,cu iubire,nici urmã de regret ĩn ea.

                           Sursa: pixabay

Ne-am jucat,s-au jucat ĩmpreunã dupã asta. Eu am bãut cafeaua,mi-am terminat o recenzie de carte şi-am pregãtit un borş roşu.
          Simt cã vina ĩncã se foieşte ĩn mintea mea,dar nu e aşa dureroasã. Când conştientizez situaţia, mi se pare ĩngrozitoare atitudinea mea şi poate n-aş merita nicio justificare. Dar mi-am gãsit eu una plauzibilã: greşeşte cel care ĩnvaţã,corecteazã greşelile cel care le vede. Şi o iau de la capãt cu ĩnvãţatul))). Asta nu ĩnseamnã cã mi-am gãsit o scuzã şi gata,pot sã ţip cât vreau. Nu!!! Asta ĩnseamnã cã-mi doresc sã fiu mai bunã,sã acţionez mai conştient,dar şi cã am nevoie sã mã scutur un pic de vinã şi regrete. Lipsa lor ĩmi.lasã mie un loc sã fiu mai bunã!!!


Eu mã numesc Mariana şi sunt gazda acestui blog. Iubesc sã scriu şi pun mult suflet ĩn fiecare cuvânt. Ţie vreau sã-ţi mulţumesc pentru vizitã. Dacã-ţi plac ĩmbinãrile mele de cuvinte,te invit sã mã urmãreşti şi pe pagina de facebook a blogului Sentimentalista. Ĩţi mulţumesc!!!