"Avem arta pentru ca adevărul să nu ne ucidă." / Sticletele / Donna Tartt

Înăuntrul fiecărui om este o lume infinită de întuneric și lumină. În timpul crizelor, fie că-i de supraviețuire sau de identitate, de regăsire a sinelui, ne lăsăm pradă părții întunecate din noi. Pentru că e mai ușor să definim ceea ce se întâmplă decât să atribuim reacțiilor noastre un sens profund, personal. Până întâlnim primele raze de lumină. Această lumină e mai puternică decât orice altceva, chiar dacă uneori nu e decât o iluzie a luminii. O iluzie care ne poate transforma, sprijini și chiar ridica de jos. Atâta timp cât credem în ea. Dar oare credem în lumina aceasta invizibilă?! Sticletele de Donna Tartt e o carte cu un impact major asupra mea, de parcă toate cuvintele dintre pagini s-au perindat prin conștientul și inconștientul meu și mi-au vorbit de acolo. Am simțit fiecare miros, am văzut culori, am privit ceața cenușie și am simțit mirosul umed lăsat de ploaie și de timp. L-am văzut pe Theo zdrobindu-se de asfaltul disperării în încercarea de a o re...