Jurnalul unei zâne

            Cu fiecare an care trece înțeleg tot mai multe despre viață, dar totodată continui să-mi fac mai multe griji cu privire la viitorul copiilor noștri, la viața de mâine. În minte mi se plimbă mii de gânduri, mii de griji. Frumusețea este ceea ce ne înconjoară, iar un om frumos este omul care face ceva bun și minunat în jurul său, omul din mâinile căruia ies lucruri minunate, din gura căruia ies cuvinte frumoase.   Frumuse ț ea nu este doar despre aspectul fizic, chiar mai mult de-atât, avem nevoie s ă fim mai frumo ș i la interior dec â t la exterior, s ă avem un suflet mare ș i bun, asta este frumuse ț ea adev ă rat ă a fiec ă rui om.         Admir întotdeauna oamenii trecuți de prima tinerețe, oamenii frumoși, eleganți în maniere și gesturi. Frumusețea este un dar al naturii, doar că noi nu vrem s-o vedem și nici nu știm s-o păstrăm, distrugem toată frumusețea din jurul nostru. ...

    Unele zile sunt atât de grele, indiferent că-s duminici sau luni, indiferent de vremea de afară sau muzica care se-aude pe fundal. Te trezești într-o duminică și realizezi că toată dispoziția ta e fix pe dos. Numeri până la zece, până la douăzeci, bei un pahar cu apă și o cafea fierbinte, un pic amară, așa cum îți place, privești pe geam la frunzele castanului care cad fără grabă și, totuși, starea ta nu se schimbă. *** Când băieții au făcut doi ani, am simțit că o iau razna. Nu era vorba de "teribilii 2 ani", ci de epuizarea mea fizică și psihică, de ambiția mea de a fi o mamă perfectă, în ciuda oboselii, iritării și stresului pe care le simțeam și le acumulam. Când am crezut că pot să mă descurc la fel de bine și în continuare, am început să țip la copii. În fiecare zi tot mai tare. Uneori până răgușeam, iar după asta plângeam ore în șir înainte să adorm. Am făcut atunci multe crize de nervi, m-am transformat într-o femeie veșnic frustrată, nemulțumită, relațiile c...

    Citeam recent niște păreri despre cartea Ludmilei Ulițkaia "Imago", în rusă, și unii dintre cititori au fost indignați de această carte construită într-un decor cețos, trist, dezolant, fără vreo sclipire de speranță. Am renunțat să citesc mai departe. Mă gândesc cum ar fi putut scrie Ulițkaia despre curcubeu și floricele despre o perioadă cenușie din istoria URSS-ului, și nu doar a URSS-ului. Împletită cu dragostea pentru literatură, artă, muzică, această carte mi se pare chiar iluminatoare, și anume această caracteristică duce romanul dincolo de frontiera de roman istoric sau politic, cum poate părea la prima vedere. Cum am putea să ne cunoaștem trecutul făcând abstracție de tot ceea ce li s-a întâmplat bunicilor, străbunicilor și părinților noștri? La urma urmei, istoria unui neam, a unui stat are viziuni lirice doar în poezie, o realitate în versuri menită să aline și să hrănească sufletele zdrobite  de regimurile politice. Cartea pune în prim plan destinul c...