Jurnalul unei zâne

Crina era fericitã de cele douã liniuţe de pe testu'roz,dar era şi ĩngrijoratã. Ea cu Alex erau de aproape douã luni ĩmpreunã,"dormeam ĩmpreunã" se gândi ea,nu-şi pusese nici unul dintre ei planuri ĩn relaţia lor. Şi-apoi,Alex nu e nici pe departe ceea ce-şi dorea pentru copiii ei. "Dar oare eu aş putea fi o mamã bunã? Eu,care nu am rãbdare şi timp sã m-ascult pe mine,aş putea oare sã ascult un copil,care mã va cere tot timpul lângã el? Dar tata? Mama? Ce-au sã zicã ei? O sã-i râdã satu cã fii-sa a nãscut nemãritatã. Cicã,tata s-a liniştit când am trecut de 20 fãrã trecut borţos, nu ştie sãrmanul de el cã şi la 33 se-ntâmplã minunea,cã deh,de ce fugi nu scapi." Ĩi sunã telefonul. - Crina,numai acum am vãzut mesajul tãu,n-am ĩnţeles nimic ce-ai vrut sã spui cu " se coc cireşele"? - Hai sã ne vedem. - Ok,ajung la tine ĩn 15 minute. Vica o ascultã cu toatã suflarea pe Crina. - Prea repede s-au ĩntâmplat toate. - Da şi prea roditor acest repede. ...

Se apropie sãrbãtorile de iarnã. Peste tot brazi coloraţi,fulgi pe geamuri,magazine arhipline,liste kilometrice de cumpãrãturi. Cumva,numim asta febra şi magia sãrbãtorilor. Mã tot ĩntreb de câteva zile cât de magice au fost sãrbãtorile mele. Mulţi ani la rând, adevãrata magie a fost ĩnghesuitã de nemulţumire,fricã şi prea multe griji. Nemulţumire cã nu am primit cadouri materiale,nemulţumire cã a trebuit sã ĩntãmpin an de an sãrbãtorile ìn familie,apoi a fost nemulţumirea ceea cã nu am şj eu un iubit,nemulţumirea cã fiecare ĩşi vede de-ale lui. Ĩntr-un an nu am sãrbãtorit deloc revelionul. Am stat singurã ĩntr-o camerã din cauza unei mândrii prosteşti şi-am judecat şi invidiat oameni nevinovaţi😞. Am simţit fricã când se certau pãrinţii,fix ĩn ajunul sãrbãtorilor,fricã de singurãtate,fricã de rutinã,fricã de necunoscut. M-au apãsat grijile cã n-o sã ducem la capãt curãţenia,cã n-o sã apuc sã fac baie,nu reuşesc cu bucatele etc. Acum 15 ani era magie dacã ne lãsau pãrinţii la dis...

Uneori,nici o experienţã nu ne poate face mai maturi,mai raţionali,mai trecuŧi prin viaţã. Devenim sentimentali ĩn faţa oricãrui gest care ne gâdilã emoţiile. Şi ne cocoţãm din nou pe nouraşul pufos, transformându-ne ĩn romantici rebeli. Doar cã ne e teamã sã recunoaştem,sã nu fim consideraţi proşti sau copilãroşi,cã,deh,odatã ce-am pus masca maturitãţii,n-o mai scoatem,trebuie sã-i facem faţã,sã ĩngropãm emoţiile sub acea mascã. Trãim intr-o veşnicã falsitate,plini de frici şi remuścãri,şi chipurile insensibili," un cuvânt aiurea sensibilu ãsta,pentru cei slabi". Crina se ĩndrãgostise şi eliberã emoţiile care-o invadau,sã coloreze relaţia lor. Uneori fericirea o inventãm,ca un bandaj pe o ranã,numai sã nu doarã. Numim fericire ceea ce pare cã se aşeazã peste golurile din suflet,nu e cald,dar nu e nici rece,parcã doare,parcã se vindecã. Numim fericire ceea ce vedem,şi mai puţin ce simţim... Crina se gândea uneori la sentimentele ei,la sentimentele lui,nu le simţea conto...

Cunoscuse un bãrbat la o recepţie,galant,frumos, glumeţ. Crina râse toatã seara. Ĩi trimitea zilnic flori la birou,iar vineri seara o invitã la restaurant. Ĩmbrãcã o rochie frumoasã,pe care-o cumpãrase din Paris,ĩşi lãsã pe spate pãrul blond,ĩşi admirã ĩncã o datã zâmbetul ĩn oglindã şi ieşise din casã. Petrecuserã o searã fascinantã,cu mult umor şi la fel de mult romantism. Crina se simţea ĩn al nouãlea cer de fericire," bãrbatul ideal" ĩşi zise. Noaptea o petrecu ĩmpreunã,acasã la ea. Crina deschise ochii de la aroma de cafea,pe care-o iubea la nebunie,gãsi pe pernã un trandafir roşu şi chiar dacã nu erau florile ei preferatele,oricum se topi ĩn zâmbete şi admiraţie. El o sãrutã şi-o-ĩmbrãţişã cu foc. " Sunt fericita Alex", ĩi şopti ea. Sursa foto: trilulilu.ro

Se desprimãvãrase de-a binelea,copacii nãşteau muguri,pãmântul nãştea iarbã,flori,iar soarele era tot mai aproape de oameni,de parcã se cerea ĩn sufletele lor prea ĩngheţate... Crina se ĩntorcea de la aeroport. Douã sãptãmâni a fost plecatã ĩn Spania,a participat la 5 conferinţe internaţionale. Era ĩndrãgostitã de Barcelona, i se propusese de câteva ori sã se mute definitiv acolo,dar nu putea renunţa la Chişinãul ei,la pãrinţi,familie,prieteni. Ĩi promisese mãrii cã vã veni o zi când casa ei va fi acolo,când paşii ei vor lãsa zilnic urme pe nisip,o zi când privirea i se va pierde ĩn zarea depãrtatã şi va vorbi cu marea. Parcã ĩn faţa casei,nu urcã sus,merse ĩn parc. Se uitã o clipã la casa roşie dincolo de parc,apoi ĩşi retrase privirea. Nu mai trãia cu trecutul. Se gândi cã poate şi din cauza lui nu renunţa la Chişinãu, " prostii" ĩşi zise. Spre searã se ĩntâlni cu Vica, prietena ei cea mai bunã. - Crina,nu te ĩnţeleg,ce te tot gândeşti la el? - Vica,nu e vorba d...

- Crina, m-am gândit cã poate am putea s-o luãm de la ĩnceput. Ea nu simţi ĩn vocea lui nici o urmã de regret. Era mândrã de ea cã simte adevãrul şi nu se lãsã pradã nostalgiei lãuntrice. - Niciodatã nu va fi un ĩnceput, tu nu mai faci parte din viaţa mea. Eu iubesc un alt bãrbat. Ĩşi puse fularul galben peste geaca neagrã şi ieşise din cafenea. Ajunse acasã plângând...o durea aceastã despãrţire,dar simţi cã este definitivã. Plânse mult ĩn noaptea aceea, mai mult de singurãtate decât durerea unei rãni mai vechi. El bãuse mult ĩn noaptea aceea,chiar dacã de obicei nu prea consuma bãuturi alcoolice. Zorii zilei ĩl prinse intr-o camerã de hotel alãturi de o necunoscutã. Soţia lui plânse mult ĩn acea noapte şi nu-i plângea dorul,ĩşi plângea soarta,neputinţa de a pleca,lipsa lui din viaţa fiicei lor,durerea reproşurilor " n-ai putut sã naşti şi tu un bãiat?". Sursa foto: ampress.ro

Ĩn toţi trei ani dupã despãrţirea lor,ĩşi imaginase zeci de ĩntâlniri cu el. La ĩnceput l-ar fi implorat sã rãmânã cu ea,sã n-o pãrãseascã; apoi simţise o scârbã amarã când se gândea cã-n cei patru ani de relaţie,mai existase multe femei ĩn viaţa lui,iar pe una din ele avea s-o cearã ĩn cãsãtorie. Offf,câte luni a suferit aceastã durere, pentru cã probabil nici mãcar infidelitatea fizicã nu are acelaşi impact dureros ca faptul cã pentru el existã o femeie mai bunã ca tine,o femeie pe care o vede soţie,mama copiilor. Durerea aceea când te simţi ca un bilet la loterie... Peste un an,doi a lãsat amintirile ĩn trecut,a ĩnceput o nouã viaţã şi doar rareori se gândea la el. Acum,ĩn faţa aburilor cafeluţelor,simţind mirosul ei unic,nu ştia ce sã-i spunã. - Parcã aveai planuri sã pleci din ţarã,sã câśtigi bani mulţi. - Am fost plecat o vreme ĩn Franţa,dar m-am reĩntors din motive personale. Eu m-am cãsãtorit atunci... O fulgerã cuvintele lui,n-ar trebui,dar o dureau. - Felicitãri!!! Casã...

Nu avea timp acum sã se gândeascã la ce a fost,trebuia sã ajungã la ĩntâlnire. Ĩi plãcea foarte mult ceea ce fãcea,era ĩn lista celor mai cãutaţi traducãtori. Era plãtitã foarte bine,acum are o casã a ei,o maşinã şi cele mai frumoase haine. Nu este o materialistã, dar ştie cã obţine banii prin propria muncã. Ieşise din sala de conferinţe ca un fulger,refuzã sã rãmânã la banchet. Ajunsã acasã, Crina ĩnmãrmuri, el o aşteptã pe banca din faţa casei. - Eşti foarte insistent, Rãzvan. - De când te-am revãzut, nu mã pot linişti. Simt nevoia sã-mi fii alãturi. " Cuvinte mari,dar goale,reci,ca aceastã iarnã care nu se mai termina". - Sã mergem la cafeneau de la colţ. Nu ştia dacã face bine cã acceptã,dar ştia cã are nevoie sã-i spunã multe, sã-i spunã sã-şi vadã de viaţa lui. Sursa foto: mediafax.ro

- Crinaaaa!!!! Recunoscu imediat vocea care-i striga numele,cu toate cã ĩncã nu-l vãzuse. Ĩn cele câteva secunde cât sã se ĩntoarcã spre el, se gãndise la vocea lui,mai degrabã la evoluţia ei,de la cea mai caldã,la cea mai rece, cu timpu'devenise indiferenţã,oare??? - Crina, ce bine-mi pare sã te vãd. - Rãzvan, ce cauţi tu aici? Nu ştia ce sã-i spunã,cum sã reacţioneze, destinu ĩi ĩncerca indiferenţa şi nu simţea fricã, dar nu se simţea nici ĩn pielea ei. - Am iesit sã iau o gurã de aer. Stau ĩn casa cea roşie din partea cealaltã a parcului. Ea se uitã spre casa lui,apoi repede ĩşi retrase privirea,n-ar trebui s-o intereseze. - Tu ce faci? Arãţi foarte bine, eşti tot mai frumoasã. Când şi-ar fi dorit sã audã aceste cuvinte,nu i le-a spus,acum nu mai erau vii, simţea ĩn ele un obicei. - Da, ĩi sunt amantã timpului şi-mi dã sã beau din elixirul tinereţii şi al frumuseţii. - Umorul niciodatã nu ţi-a lipsit, Crina,mergem sã bem o cafea? - Rãzvan, eu mã grãbesc,trebuie sã aju...

Era mijlocul lui martie,ĩncã destul de rece timpul,dar soarele oricum ĩşi fãcea loc pe cer sã se rotunjeascã mai mult,sã fie mai generos ĩn cãldurã,luminã şi se ĩncãpãţâna sã-i ajungã razele mai aproape de pãmânt. Ea ieşise la o plimbare ĩn parcul de lângã casã. Ĩi zâmbea soarelui pentru insistenţa sa,ĩncã cu geaca de iarnã pe ea,cu fularul galben ĩn jurul gatului,dar era bucuroasã, zâmbea a primãvarã. Niciodatã nu iubise frigul,gerul,iarna,aştepta cu nerãbdare primãvara,mugurii,mirosul ierbii,primele flori. Ĩşi spunea cã tot atunci şi sufletu-i ieşea din hibernare,gata sã zboare ĩn libertatea primãverii. Ĩn timpul iernii se simţea ĩncãtuşatã,pustiitã,rece. Se aşezã pe o bancã,ĩşi ridicã privirea spre cer,sã priveascã soarele-n ochi,sã-i arunce ocheade dulci. Ĩşi puse o mânã pe frunte şi-i zâmbea soarelui. Renãştea natura,ea,viaţa. Putea din nou sã viseze curajos,sã doreascã ĩndrãzneţ,sã-şi coloreze viaţa din culorile curcubeului. Ĩşi dorea mai mult cã niciodatã sã se-ndrãgosteasc...

A devenit un trend acum sa spunem despre noi cã suntem imperfecţi,cã nu suntem perfecţi şi nici nu ar trebui sã tindem spre asta. La mine e altfel. La mine perfectul nu este ceva ieşit din comun,nu este vârful Everestului,nu este de neatins sau sssssst!!! de ĩncercat. Eu nu mã adaptez unor standarde perfecte,se adapteazã perfectu' dupã mine😉. Eu construiesc perfectul meu,pãcat doar cã uneori mai merge ĩn compania lui "trebuie",dar timpul le aşeazã pe fiecare la locul lor,la momentul potrivit,când renunţãm noi la unele gârgãriţe care ne gâdilã mintea😉. La noi ĩn casã de aproape 3 ani (de când m-am transformat ĩn mamã💓)nu a fost niciodatã curat peste tot,fac curat pe etape,pe zile. Copiii poartã douã zile la rând aceleaşi haine,mai ales dacã nu au pete. Nu apuc sã spãl ĩn toatã ziua lopãţele,gãleţi,melci de nisip; cizmele de ploaie,nici mãcar pantofii nu-i lustruiesc zilnic,ce sã mai,uneori nici sãptãmânal😂. Dinţii mei uneori mai scapã de periaj😉. Hainele ĩn dul...

Noi oamenii avem uimitoarea capacitate de-a ne transforma când oferim iubire,dar mai ales când o primim. Sentimentul iubirii e cel mai profund dintre toate, cel mai cald,cel mai transformator.  Eu m-am schimbat enorm de când am devenit mamã şi fizic,dar mai ales pe dinãuntru'mi.  De când mã ţin minte,sunt o romanticã nebunã,dar dragostea pentru copiii mei m-a ĩnnebunit de tot,ĩn sensul frumos al cuvântului,d ar mai ales dragostea lor pentru mine. Cã mai trãiesc şi pe cealaltã parte a monedei nu e un secret,adicã acolo unde iubirea e imperioasã şi nu pot sã dau din ea,dar astãzi vreau sã mã gândesc doar la partea cea uşoarã. Eu mã topesc ĩn faţa iubirii gemãnuţilor mei,ĩn faţa fiecãrui zâmbet,fiecãrei priviri,fiecãrui "mama te iubec" ,cu toate cã mai mult simt decât aud,poate şi de acolo de unde mi-am spus de-atâtea ori cã emoţiile's mai grãitoare decât cuvintele. M-au simţit,ştiţi precum copiii dispun de o tehnicã grozavã de citire a pãrinţilor,tot la nivel de ...