Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

            Cu fiecare an care trece înțeleg tot mai multe despre viață, dar totodată continui să-mi fac mai multe griji cu privire la viitorul copiilor noștri, la viața de mâine. În minte mi se plimbă mii de gânduri, mii de griji.

Frumusețea este ceea ce ne înconjoară, iar un om frumos este omul care face ceva bun și minunat în jurul său, omul din mâinile căruia ies lucruri minunate, din gura căruia ies cuvinte frumoase.

 Frumusețea nu este doar despre aspectul fizic, chiar mai mult de-atât, avem nevoie să fim mai frumoși la interior decât la exterior, să avem un suflet mare și bun, asta este frumusețea adevărată a fiecărui om. 

      Admir întotdeauna oamenii trecuți de prima tinerețe, oamenii frumoși, eleganți în maniere și gesturi. Frumusețea este un dar al naturii, doar că noi nu vrem s-o vedem și nici nu știm s-o păstrăm, distrugem toată frumusețea din jurul nostru.

Fiecare om își dorește să fie frumos, să fie admirat, asta nu înseamnă să fii orgolios. Dar, uneori doare lipsa frumuseții exterioare chiar dacă ești aproape convins că sufletește fiecare om e frumos. Sunt momente în care întâlnesc femei cu care am învățat într-o clasă și ele arată foarte bine, sunt suple, aranjate, coafate și nu e vorba că simt  invidie, pur și simplu simt o dorință de a arăta bine, chiar dacă știu că frumusețea mea a avut de suferit multe greutăți – lipsa somnului, abundența muncii fizice, grijile exagerate – astea toate știrbesc din frumusețea exterioară.

Când am pășit hotarul celor cincizeci de ani am devenit cumva mai meditativă, mai melancolică. Până la cincizeci de ani am avut de făcut nunți, de ridicat o casă, de sădit un copac și nu am avut timp pentru mine, să mă gândesc la ce-mi doresc sau cum mă simt. Apoi, toți copiii se împrăștie pe la casele lor, iar eu devin melancolică și mă gândesc la copii, mă doare când ei suferă sau când pierd ceva.

 Iubirea unei mame are diferite forme și e întotdeauna legată de dorința de a-și ști copiii sănătoși, în siguranță și fericiți.

Nu mă consider o femeie frumoasă, dar mi-am dorit să fiu una dintre acele femei admirate, cred că fiecare femeie își dorește această atenție. Am trecut întotdeauna problemele prin sufletul meu și știu că aceste griji mi-au adăugat ani în plus și mi-au adus mai multe riduri, dar nu regret nimic.

Frumusețea înseamnă și înțelepciune, frumusețea sufletului, a inimii. E greu să fii un om înțelept pentru că viața are acum un ritm haotic și oamenii nu prea își dau seama, de multe ori de ceea ce zic sau fac. E foarte important să facem curățenie și în sufletele noastre.

Înțelepciunea e una dintre cele mai mari frumuseți pe pământ, iar un om înțelept este un om căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă, dar mai ales de ceea ce spune și ceea ce face.

N-aș putea începe viața de la început, am trăit fix cum am știut mai bine, dar e foarte bine să faci ceva, să descoperi ceva al tău, o voce care să rămână în amintirea urmașilor. Ceea ce poate să facă o femeie e să știe șă-și păstreze familia, căldura căminului, tradițiile. În zilele noastre nu mai avem timp și nici răbdare cu părinții noștri, să ne dedicăm, acum timpul fuge, iar noi împreună cu el.

Viața noastră a devenit o fugă fără sfârșit, doar că ajungi să te întrebi “Încotro?”

Viața e frumoasă, e cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, dar în fuga noastră ne scapă printre degete frumusețea și importanța vieții.

·        Frumusețea unei femei...

Admir femeile care se iubesc așa cum sunt, cărora nu le pasă de gura lumii, care se acceptă cu trecerea anilor și se uită cu mândrie și iubire în oglindă.

Trecerea timpului oricum își pune amprenta asupra frumuseții. Poate că exteriorul nu divulgă vârsta, dar puterile nu mai sunt aceleași, iar valorile devin altele, de fapt, revenim la valorile strămoșilor noștri. Doar frumusețea sufletului este eternă.

·        

•     Doare trecerea anilor?

Nu, am crescut copii, le-am oferit șansa să învețe, să se educe, să se dezvolte, am nepoți și accept trecerea timpului. Fiecare timp are timpul său.

Iubirea e totul.

 Când iubești un om  - cea mai mare dovadă de iubire – să iubești omul atunci când apar conflictele. Iubirea e tinerețea veșnică. Iubirea nu e trecătoare, pur și simpul cu fiecare zi ea se transformă, cu fiecare zi noi o transformăm.

Iubirea e vocea inimii.

·       

•     Fără iubire oamenii ar fi...

... nu ar fi.

E mai greu să te iubești pe tine însuți. Uneori iubirea de sine cere multă atenție, efort, nu este ceva egoist, dar e ceva ce necesită multă implicare, mi-am dat seama că iubirea celorlalți mă face să mă iubesc pe mine însămi.

Oricum, noi nu putem să iubim pe alt om până nu avem acest sentimnet în noi deja. Nu poți să dai ceea ce nu ai.

Încerc să accept și să iubesc oamenii așa cum sunt. Așteptările pe care le am de la ceilalți sunt cele mai negre umbre ale fragilității iubirii și relațiilor dintre oameni.

•     Dorul de mamă...

 Când crești fără mamă  e foarte greu. Viața trece în fiecare zi, dar în suflet rămâne veșnic o durere, un gol care strigă și doare.  De multe ori am impresia că dacă mama ar fi în viață aș alerga în genunchi la ea și i-aș săruta mâinile, picioarele. Prețuim oamenii atunci când ei nu mai sunt. Mama e viață, dar asta înțelegem târziu . (mama plânge, iar cuvintele ei se amestecă cu lacrimile sărate pe care le transmite în ceruri)

  

•  Dorul de copii...

 (mama răsuflă greu, din toată ființa)

Toată iubirea pentru copiii mei o transmit și prin nepoții noștri, dacă îmbrățișez un nepot, sufletește mă gândesc la copilul meu, căruia nu am avut mereu timpul să-i ofer dragostea și afecțiunea mea. Acum ofer prin nepoți dragostea pentru copiii mei. Orice copil are nevoie de dragoste și nu contează cât de mare e copilul! Cea mai mare bogăție și cea mai mare frumusețe pe pământ sunt copiii, așa încât cele mai bune investiții sunt în copiii noștri. Investiții sufletești, morale, care-i dau aripi fiecărui copil și multă iubire...

(Port cu mândrie rochia mamei mele și cea mai frumoasă poveste a acestei rochii e că a fost purtată în zilele de duminică de mama!)