Jurnalul unei zâne

        Perioada rece a anului, pe lângă viroze, muci şi tuse, mai vine cu un bonus : nu mai poţi să stai toată ziua afară cu copii. Asta înseamnă că marea majoritate a timpului o petrecem în casă. Şi în timp ce eu visez să mă cufund sub căldura unei pături, cu o carte în mână, cineva cere atenţie!!! Altă scăpare nu am decât s-o ofer, mai mult sau mai puţin din proprie dorinţă, depinde de starea de spirit din momentul respectiv. Zilele acestea ne-au ţinut multe ore în casă, în compania unei soprane care nu-şi mai termină spectacolul - tusea! În fiecare zi  am făcut şi câte un moment de creativitate printre fotbal, certuri, plâns şi jocuri cu maşini. În prima zi am făcut o coroniţă de toamnă, din crengi, frunze, flori, seminţe, castane şi conuri. Pe toate le-am lipit cu clei fierbinte, iar băieţii îmi spuneau ce să lipesc şi unde. Când a fost gata, băieţii şi-au pus-o pe cap, că doar nu  degeaba sunt mici prinţi😉. La a doua activitate am avut ca ingredient principal - plastili

       Am observat că uneori simt niște goluri în mine, goluri care dor de parc-ar fi niște pietre care cresc în interiorul meu. Și mi-e frică să le simt, pentru că dacă stau cu aceste goluri în față ajung să văd emoții mai profunde pe care le-am lăsat acolo. Ajung să-mi văd răutatea, invidia, furia, agresivitatea și nu îmi place să mă știu așa. Noi vrem să ne credem buni și vrem ca și ceilalți din jurul nostru să creadă despre noi că suntem buni și minunați. În asta nu e nimic rușinos. E normal să simțim nevoia de apreciere, de care avem nevoie încă de cum ne naștem. Și atunci încerc să umplu aceste goluri cu ceva, cu orice, numai să nu le simt acolo. Și le umplu cu materie, cu bucuria pe care ne-o oferă mintea. Mă bucur de haine, de realizări, de bani, de noul televizor, de parfumul dorit, de impresiile pe care le las sau pe care le simt, de aprecieri etc. Am observat și cum dispare din nou această senzație a bucuriei văzută prin ochii minții. Ajungem să fim dependenți de ceva

         În ultima săptămână, copiii au plâns mai mult ca niciodată. Ce drăguţă am fost să cred că plâng mai mult atunci când sunt bebeluşi😉😊. Plâng mult şi la 2 ani, şi la 3, la 4 nu ştiu cum o să fie, dar o să vă spun, cu siguranţă.         În aceste zile le-a fost greu să plângă, mai mult îşi arătau nemulţumirea prin aruncarea obiectelor, prin loviturile unul altuia, dar şi mie, prin muşcături şi prin foarte multă miorlăială, care sapă adânc în răbdarea mea. Din aceste considerente am hotărât să-i ţin acasă săptămâna aceasta. Mi-am dorit să-i ajut să se descarce de aceste tensiuni adunate. Am mers în parc mai ales că vremea a fost minunată, am fugit prin frunze, ne-am scăldat în ele, am adunat frunze şi conuri. Am cutreierat toate terenurile de joacă din regiunea noastră. Am mâncat îngheţată. Am râs mult. Au plâns din-te-miri-ce. Ajungeam acasă mult după ora de culcare la amiază, nici nu-i mai culcam. În altă zi, au adormit singuri pe la 16.30, rupţi de o oboseală super p

            Prin definiție, nu există un anumit sens al cuvântului mama . Mama e mai mult decât toate sensurile, mai mult decât toate răsăriturile și toate apusurile, mai mult decât durerea și bucuria la un loc, mai mult decât revederea și despărțirea, mai mult decât însăși viața . Pentru că prin ea trăim și o s-o păstrăm în sufletele noastre întotdeauna!          E amintirea care nu se șterge, e căldura care sparge ghețarii, e steaua care nu se stinge, e vocea care liniștește, sunt ochii care vorbesc mai mult decât tot vocabularul, e sufletul mai mare ca tot globul pământesc. Mamele nu pot fi perfecte sau imperfect , ele sunt prin complexitatea lor, pur și simplu mame . Nu există mame rele, mame nepăsătoare sau mame reci. Există mame pline de tristeți și dureri. Există mame obosite și nedormite, există mame la a treia sarcină și care tot se simt goale pe dinăuntru, mame care trăiesc cu saci grei de vinovății. Sunt mame care încearcă din răsputeri să fie mai bune, mai vesele

         Există oameni care apar în viețile noastre fix ca un curcubeu după ploaie. Aduc cu ei multă căldură, multe emoții pozitive, multă liniște sufletească.      Așa o văd și o simt pe Aurica Cordineanu , originară din raionul Telenești, o femeie care zâmbește destinului, care e împăcată cu sine și care crede în bine și zâmbet.     Mai păstram încă certitudinea că vedetele sunt oarecum mândre, arogante, pe un piedestal de cristal. Aurica Cordineanu mi-a spulberat toate îndoielile mele. În spatele unui om al scenei se află în primul rând multă munca, dedicație și iubire, pentru sine, pentru specatatori. Emoția revederii spectatorilor este mereu la fel de intensă și trăită cu multă dedicație.        Aurica Cordineanu este ca pâinea caldă a mamei, transmite o energie minunată, care te liniștește și te înaripează să crezi că totul va fi bine, chiar dac-afară plouă.      Sunt atât de fericită că am creat acest proiect, datorită căruia descoper atâția oameni frumoși din Telen

Ştiţi cutiile alea frumoase, colorate, care ascund jucãriile preferate ale copiilor noştri, nu-i aşa? Care de cele mai multe ori ajung în tomberonul pentru gunoi. De această dată noi am hotãrât sã nu le aruncãm, sã facem ceva din ele, pentru cã într-adevãr sunt foarte frumoase. Uneori mã gândesc cã mai mult plãtim pentru ambalaj😉. Mi-a venit ideea sã facem un colaj, le-am explicat şi lor şi au fost încântaţi de idee.  Ne-am aşezat toţi trei în jurul mesei din bucãtãrie şi am început sã tai cutiile. Chiar aveam douã cutii proaspete de la douã parcãri pe care le-au primit cadou.  Eu am început sã tai, cu fiecare personaj decupat, entuziasmul lor creştea tot mai mult. Dupã ce am decupat tot ce se putea de pe cele douã cutii, , bãieţii s-au jucat o vreme cu personajele. Apoi le-am dat douã coli mari de carton şi le-am spus sã-şi aranjeze imaginile cum vor ei. Le-au aşezat şi au fost nerãbdãtori sã le lipeascã, lucru pe care l-au şi fãcut. S-a murdãrit un pic de clei podeaua,

Pictorul teleneştean, Constantin Botezat, pãşeşte ambiţios pe urmele visurilor sale, prin multã muncã şi ĩncredere. Aceastã cãlãtorie a curajului şi a ambiţiei ĩi aduce roade bogate. Şi nu este vorba doar de succesul de care se bucurã, mai mult de ĩmplinirea personalã, de plãcerea cu care munceşte şi dârzenia de a nu ceda ĩn faţa piedicilor. Cum am mai spus şi ĩntr-o altã ediţie, Constantin este artist reprezentat de Galeria Iaga Contemporary Art din Transilvania, Cluj-Napoca. Tânãrul pictor de doar 22 de ani  şi-a expus lucrãrile pentru a patra oarã ĩn Statele Unite ale Americii. Cu aceastã ocazie ţin sã-l felicit din tot sufletul şi sã-i urez multã sãnãtate şi spor ĩn tot ce face.  Astfel cã n-am putut sã nu-l invit ĩn cadrul proiectului "Teleneşti, ĩţi ducem faima!" sã ne povesteascã despre aceastã expoziţie. 1. Cum se numeşte expoziţia şi unde are loc? Expoziţia se numeşte "Muse" şi are loc la Galeria Allpine Art  din oraşul Salt Lake City, statul Utah.