"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

          Eu când am fost mică, am avut breton o perioadă. Doar că bretonul meu nu era nici în clin, nici în mânecă, vorba poporului. Am un vârtej de toată frumusețea fix pe mijloc în frunte. Și mai am și părul ondulat. Vă dați seama ce comoară eram cu bretonul meu poznaș.
 Într-o zi am luat foarfeca și l-am tăiat din rădăcină. Nu vă mai spun cum arătam pentru că sunt convinsă că fiecare fetiță a făcut acest lucru.
        Presupun că și invitata noastră de astăzi a făcut același lucru...doar că ei i-a plăcut procesul și astfel și-a născut un vis, să se facă frizeriță.
 Așadar, astăzi, în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului meu de suflet “ Telenești, îți ducem faima!”invitata noastră este Ana Chihai, hairstilist, un fel de zână a părului! 

Ana este originară din Telenești, numele de fată fiind Gandrabur, și bineînțeles prima experiență în domeniu a fost în orașul natal. Ana își iubește munca, este un vis împlinit, face totul din plăcere, astfel că ea face minuni cu părul femeilor, pentru că se investește într-un fel pe sine.

Nu o spun eu ca să colorez acest articol, o spun rezultatele muncii sale, drept dovadă o să vedeți niște poze fantastice. Cu toate că eu sunt convinsă că Ana nu face ce face ca să dovedească cuiva ceva. Ea își urmează visele, pentru care depune multă muncă și timp.
          Ana împreună cu soțul său locuiesc în Irlanda. Cu multă durere și-au părăsit baștina în căutarea unui trai mai bun, unor perspective mai mari pentru viitorul pe care-l au în față și bineînțeles și-au dorit ca munca lor să fie apreciată.  Revin deseori pe meleagurile natale, dar nu cred că se vor întoarce definitiv în Moldova.
„ Îmi iubesc mult patria, dar din păcate familiile tinere nu au susținere și posibilitatea de a avea un viitor bun”.
Ana este o femeie sinceră și caldă, vă invit s-o (re)cunoașteți în interviul de mai jos!


1.     Cum a fost acomodarea într-o țară străină?
M-am acomodat ușor. Limba engleză o cunoșteam. L-am avut mereu alături pe soțul meu, care m-a susținut în toate, în doi a fost mult mai ușor.

2.     Care au fost cele mai mari piedici și cum le-ai înfruntat?
Cea mai mare piedică a fost vârsta.  Mulți clienți se așezau cu frică în fotoliu când mă vedeau așa tânără.  Auzeam mereu același întrebări “ești așa micuță, ai să poți să-mi faci ce vreau?” cu răbdare am reușit să le demonstrez că nu vârsta contează, dar experiența!

3.     Îți amintești de prima tunsoare?
Nu cred că am să uit vreodată emoțiile trăite la prima tunsoare, a fost o tunsoare simplă, efectuată pe părul lung, pe care am făcut-o în aproximativ trei ore.

4.     Presupun că sunt și clienți cărora pare să nu le convină nimic. Cum te descurci cu ei?
Dacă ești o persoană pozitivă și îți cunoști bine meseria, găsești limba comună cu toată lumea.


5.     Concurența nu este o trăsătură străină muncii tale. Cum îi faci față?
Nu concurez cu nimeni, fiecare meșter are stilul său de muncă și categoria lui de clienți.

6.     Ce-i face pe clienții tăi să se întoarcă la tine?
Nu m-am întrebat niciodată, dar cred că se întorc pentru rezultatul care le-a plăcut și atitudinea mea față de muncă.


7.     Care sunt tendințele toamnei în materie de tunsori și culori?
Părerea mea este că nu trebuie să ne conducem după ce se poartă sau ce este în vogă. Cred că se poartă ceea ce I se potrivește fiecărui în parte.

8.     Vara este perioada când părul este expus mai mult ca niciodată razelor UV. Ce proceduri de îngrijire/regenerare recomanzi?
Vara părul necesită o îngrijire mai specială. Folosirea unor formule mai hidratante pentru păr uscat. O dată pe săptămână se recomandă utilizarea unui șampon purificator care să înlăture efficient impuritățile și alte substanțe care pot afecta sănătatea firelor de păr.  Utilizarea regulată a unui ser pentru capete.

9.     Ce ritualuri ai tu cu părul tău?
Eu sunt papucarul fără papuci. Nu am prea mult timp pentru a-mi alinta podoaba capilară. Ca să-l mențin în formă fac 2 ori pe an tratament cu keratină, îl tund regulat la 2-3 luni și din când în când fac măști cu ulei de măsline.


10.        Foarte multe femei se plâng de căderea în exces a părului. Are aceasta vreo legătură cu modul în care spălăm/îngrijim părul?
Căderea părului este o problem din interiorul organismului. Cauzele pot fi diverse, alimentația incorectă, stresul, oboseala, problemele de sănătate.

11.        În mare vogă sunt extensiile de păr.  Spune-mi te rog cât de commode sunt și dacă sunt inoffensive pentru păr?
Am văzut fete care după ce și-au scos extensiile, au avut părul foarte distrus. Părerea mea este că extensiile permanente afectează părul. Dar cred că foarte mult depinde de felul cum sunt puse și modul în care sunt întreținute acasă.

12.        Există diferențe între moldoveni și irlandezi, în calitate de clienți?
Irlandezii sunt foarte simpli, ei nu complică lucrurile. Moldovenii în schimb sunt iubitori de frumos, ei vor să arate bine tot timpul.

13.        Ai avut cazuri să iasă altceva pe păr decât ar fi trebuit? Cum s-au comportat oamenii? Cum ai remediat tu situația?
La început cred că fiecare frizer a avut astfel de situații. Eu am noroc de clienți înțelegători și de colegi săritori la nevoie.

14.        Ce sfaturi ai pentru frizerițele începătoare?
Dacă ele își iubesc cu adevărat meseria să nu se lase de învățat. Așa este profesia de hairdresser, tot timpul apare ceva nou și tot timpul sunt multe de învățat.


         Ana Chihai este o profesionistă în domeniu în care activează, depune multă muncă, dar orice urmă de oboseală sau de stres se șterg imediat când își vede clienții încântați de rezultat.  Este o femeie tânără, dar este plină de ambiție și curaj. Nu s-a lăsat pradă fricii și nici piedicilor pe care le-a întâmpinat. A pășit cu mult curaj pe tărâmul visurilor sale, dându-le aripi să fie cât mai reale. Este un exemplu de putere și voință.
Felicitări și multe succese!!!

Mai jos vã las câteva lucrãri ale Anei. Sunt convinsã cã o sã vã placã. 





Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!





Comentarii

  1. Buna ziua.o cunosc pe Anisoara de persoana..e fata superba si o mesterita de nota 10.brava Spor in toate...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții