Jurnalul unei zâne

De ceva vreme pregãtesc douã proiecte foarte frumoase şi importante pentru mine. Pentru cã unul dintre ele deja prinde contur,am sã vã povestesc despre el. E vorba de proiectul " Teleneşti,ĩţi ducem faima!",o rubricã nouã pe blog. Se doreşte a fi o "carte" a orãşelului ĩn care m-am nãscut şi am crescut. O carte despre oamenii de acolo. Dacã aş putea,aş scrie despre fiecare-n parte,pentru cã fiecare din noi avem o poveste de viaţã.                   Sursa: aidmd.eu Din proiect vor face parte oameni care-au dus numele orãşelului nostru ĩn lume,dar şi oameni care au rãmas acasã şi sunt mãndri cã locuiesc acolo. Eu sunt foarte fericitã cã acest proiect al meu prinde viaţã,cã oamenii sunt deschişi spre cooperare şi sper sã iasã ceva frumos,sã le meargã oamenilor la suflet. Acum,vreau sã mã las purtatã pe uliţele orãşelului nostru şi sã vã spun ce vãd. Este un orãşel mic,dar ĩn care totuşi se intersecteazã multe strãzi. Oamenii de aici sunt gospodari,ţin vite,c

Prima datã am scris o poveste pe la 12 ani. Eram la bunici,ĩntr-un sat frumos din centrul Moldovei. Aveam un caiet ĩn pãtrãţele cu 12 foi şi un pix. Ĩn 2 zile caietul cu coperta verde "Тетрадь" ascundea o poveste de iubire. Siropoasã,cu lacrimi,cu clar de lunã,cu declaraţii de iubire...habar n-am de unde astfel de scenarii ĩn capul meu. Cert e cã,un copil de 12 ani ştie despre iubirea dintre un bãrbat şi o femeie ( de ţinut cont pentru când or avea copiii noştri 12-13 ani)))). I-am dat caietul unui verişor de-al meu sã citeascã povestea. Verişorul meu e cu 3 ani mai mare ca mine. A citit câteva rânduri şi a râs mult. Mulţi ani la rând.  " Vrei sã fii Eminescu?"m-a ĩntrebat râzând. Am ars povestea chiar ĩn aceeaşi searã. Nu mai scriu,mi-am zis. Numa' cã scrisu' ãsta m-apuca tot timpul. Am ĩnceput din nou sã scriu,dar nu am mai arãtat la nimeni. Mi se pãrea o prostie sã scriu,dar nu mã puteam opri. De atunci tot scriu. Fix de 2 ani arãt lumii ìntre

Se ştie nu de la mine despre copiii fericiţi cã sunt cei care au pãrinţi fericiţi. Vã mai spun cã şi omu' e fericit,dacã nevasta e fericitã. Dar nevasta nu prea se stropeşte cu fericire,nu cã n-ar vrea,dar n-are timp,n-are condiţii,uneori mai uitã, ca tot omul. Nevasta spalã,gãteşte,plimbã copiii,le citeşte copiilor,se gândeşte de unde sã-nceapã curãţenia,iar spalã,povesteşte,danseazã,se maimuţãreşte...STOP!!!! E bine ce faci,te cred cã-i mult şi-i greu de tot,dar ia-ţi un rãgaz de un minut( la ĩnceput )şi dã-l ţie. Intrã ĩn baie,de preferat sã fie dimineaţa,cã cicã ziua bunã se cunoaşte de dimineaţã,uitã-te ĩn oglindã. Nu te uita la oglindã dacã e curatã,poate nu e,important e sã te vezi ĩn ea. Te uiţi la tine şi-i spui fetei celeia de dincolo : " ce frumoasã eşti!!! Ai o zi ĩn faţã,dar eşti descurcãreaţã,sã vezi ce zi frumoasã va ieşi. Copiii or sã zicã " magicã"!!! Mã mândresc mult cu tine!!!" Şi atât,ieşi din baie. Copiii or sã te simtã primii cã eşti

Ĩn ultima vreme sunt foarte preocupatã sã mã regãsesc pe mine,sã mã accept,sã mã trãiesc... Drumu-mi se lumineazã cu oamenii necesari,cu ĩntâmplãri şi ĩntâlniri de suflet!!! Aşa a fost şi ĩn aceastã searã,la ĩntâlnirea cu Irina Binder,autoarea cãrţilor "Fluturi" şi "Insomnii". Nu am sã mã opresc asupra cãrţilor,pentru cã ele singure-şi spun povestea. Vreau sã vorbesc despre Irina Binder ca om,nu ca scriitoare. Irina este caldã,veselã,optimistã şi foarte simplã. Am avut impresia cã-mi citeşte bucãţi din suflet,cuvintele ei se-ntâlneau cu gândurile mele şi se recunoşteau. Are o tacticã umanã,naturalã, de-a lãsa urme ĩn inimile oamenilor. E sincerã şi asta se simte,prin emoţiile care-i parcurg fiinţa,prin ochii plini de lacrimi ĩn faţa sensibilitãţii... Ştiţi ce o sensibilizeazã pe Irina? Mama,Tata,Iubirea şi bogãţia sufleteascã a omului. Şi povesteşte despre toate astea cu sufletul pe dos. " de ce dai din timpul tãu supãrãrii cãnd poţi sã te bucuri de

Poţi sã faci multe lucruri. La final nouã ne-au ieşit câteva tablouri foarte frumoase,inspiratã fiind de pe Pinterest! Uitaţi-vã de exemplu ce peşti am fãcut,pe care i-am aruncat la fundul unui ocean: Pentru ĩnceput sã le luãm pe toate pe rând. Am avut ĩn dotare un pachet cu pietricele,de diferite mãrimi,ïncã de anul trecut. Copiii s-au jucat mai ĩntâi cu ele pe podea. Erau ĩmprãştiate peste tot,deh,copiii le cãrau cu excavatoarele şi nu era vina lor cã ele se rãsturnau. Cam ĩn fiecare sãptãmânã,camera arãta cam aşa: Cam prin iarnã le-am colorat ĩmpreunã. Dupã ce s-au uscat,tot aşa erau ĩmprãştiate,doar cã arãtau ca nişte bucãţi de curcubeu aruncate pe.podea. Le-am utilizat şi ca piese de lego: Pe urmã,copiii au ĩnceput sã arunce unu-n altul cu ele,ĩn pod,spre geamuri. Dupã ce le-am explicat ce şi cum se poate,ĩntr-o zi le-am strâns. A venit primãvara,am ieşit mai mult pe-afarã, uitasem de pietricele. Ĩntr-o zi ploioasã le-am scos din hibernare şi am hotãrât sã le dãm

O fetiţã se joacã cu ceilalţi colegi de grãdiniţã afarã,la terenul de joacã. Fetiţa este mai energicã decât alţi copii. Se dã ĩn leagãn,se dã ĩn tobogan,sare ĩn sus,se uitã entuziasmatã la doamna educatoare,la colegii sãi. Se bucurã nespus de fiinţa ei plinã de energie şi bucurie. Doamna educatoare ĩi tot strigã :" cobori de pe tobogan","nu te legãna aşa de tare","aşeazã-te un pic şi linişteşte-te,nu mai sãri ĩn sus". Educatoarea iubeşte copiii,dar pentru ea este foarte importantã siguranţa lor. Dac-ar putea,i-ar ţine toatã ziua ĩn jurul ei,citindu-le poveşti. Este absorbitã de ideea sã nu pãţeascã ceva copiii,nu vrea probleme. Fetiţa noastrã danseazã mai departe cu viaţa,cu energia ei frumoasã.                  Sursa foto: pixabay La un moment dat,dându-se pe tobogan,se zgârâie pe frunte,cu o crenguţã pe care o ţinea ĩn mânã. Nimic grav,dar fetiţa vrea atenţie şi ĩncepe sã plângã. Educatoare intrã ĩn rolul de pedagog care a avertizat-o de atâtea or

La trei dimineaţa am ajuns ĩntr-o garã din România. Era toamna anului 2000. Eram ĩmpreunã cu mama. Nu am mers la hotel pentru cã era prea scump pentru noi. Am rãmas ĩn garã pânã dimineaţã,timp ĩn care eu am mai aţipit pe ici colo,iar mama veghea asupra mea ca un ĩnger pãzitor. Pe la şapte dimineaţa am pornit sã cãutãm adresa notatã pe-o pãturã de hârtie,ĩndrumaţi de oamenii matinali pe care-i ĩntâlneam pe stradã. Aveam vreo 15 ani,dar ţin minte cum râdeam cu mama de politeţea românilor: " sãru'mâna","da cum sã nu vã ajut?","nu e departe de aici,vã pot chiar conduce pânã acolo","doamnã,lãsa-ţi-mã sã vã ajut cu bagajele". Era ceva nou pentru urechile noastre. Ştiam despre politeţe,despre dumneavoastrã,despre bunã ziua,mulţumesc,vã rog; dar acei oameni rosteau aceste cuvinte parcã din inimã,cu bucurie,nu pentru cã aşa ar fi fost instruiţi. Am rãmas şi mai perplexã când i-am auzit cum ĩşi vorbesc " draga mea","scumpa",&qu

        Tanti Ileana e una dintre femeile care sunt una la o mie. E o femeie frumoasã,ĩnţeleaptã,cu ochii luminoşi,cu privirea largã,cu o inimã mare şi cu un zâmbet molipsitor.      E trecutã de 50 de ani şi de 55 e trecutã,dar are o energie debordantã. Molipseşte de viaţã pe oricine. E sufletul oricãrei ĩntâlniri. Ĩţi ridicã moralul,putinţa,voinţa şi planteazã zâmbete pe feţele noastre obosite. Te face sã porneşti ĩn rãsturnarea munţilor,ĩn cucerirea mãrilor,ĩn cãutarea bucuriei eterne!!! Are puţine riduri pe faţã,ĩn ciuda faptului cã timpul trece... ....are riduri pe suflet,pe care nu timpul i le-a pecetluit,ci lipsa afecţiunii. Are copii mari,nepoţi,e mãritatã şi-şi permite sã trãiascã pe picior mare. Pare de vis... ...suferã tanti Ileana... Mulţi o ştiu pe ea,dar puţini o cunosc. Cei puţini care o cunosc ĩi vãd ridurile de pe suflet. Cei mulţi care o ştiu ĩi numãrã ridurile pe faţã. E drept cã nici ea nu se lasã cunoscutã. E o femeie puternicã,aşa pare cel puţin,dar are

Eu nu am o baghetã magicã cu care mã ating când nervii mei ĩncep sã coopereze ĩmpotriva mea. Ĩmi ies şi eu din rãbdare foarte repede şi fac multe lucruri din nevoia de control şi putere. Când te gândeşti cã nişte boţuri de om declanşeazã-n tine astfel de stãri,pe care nu ştiai cã le ai ĩnainte,te apucã mai tare plânsul. Vã spun cu toatã sinceritatea cã niciodatã nu mi-am pus copiii la ungher şi niciodatã nu le-am spus cã sunt rãi!!!  Dar vã spun,cu toatã ruşinea, cã ţip la copii,uneori chiar urlu ca o lupoaicã flãmândã. Ţip la copii mai mult  decât mi- aş dori şi  mai puţin ca ieri... Ĩn ultimul timp aleg sã mã concentrez pe a doua variantã " mai puţin ca ieri". Simt cã aceastã alegere mã face mai conştientã de pe situaţie ce trece şi mã stimuleazã foarte tare. Se poate dom'le,se poate!!! Dacã azi am ţipat mai puţin ca ieri e deja un progres,iar pe zi ce trece o sã ţip tot mai puţin. Mã-ncred ĩn faptul cã se poate,cã se vede,cã treptat hora nervilor mei se transform

Cunosc o femeie ĩncã de când era o copilã micã şi minunatã.  Ĩi cunosc multe din evoluţiile ei şi multe temeri cu care s-a confruntat. Când era micã,aceastã fetiţã avea un apetit foarte bun pentru mâncare. Mânca bine la toate mesele din timpul zilei,mai o gustare,mai un fruct,tot timpul cu ceva ĩn mânã. "Sac fãrã fund" aşa o numeau membrii familiei,mai ĩn glumã,mai ĩn serios. Fetiţa era micã,râdea şi-şi vedea mai departe de copilãrie. Uite cã la un moment dat fetiţa ĩncepe sã mãnânce din ce ĩn ce mai puţin,la miile de rugãminţi şi recompense din partea mamei. Ciugulea ca o vrãbiuţã din farfurie şi se ridica de la masã.  De ce? Pãi uite ce cred eu,cã fetiţa nu mai putea cãra sacul cu emoţii. Era foarte greu. Ea a crezut cã e rãu sã mãnânci,cã dacã mãnâncã oferã un prilej de râs " batjocoritor" la adresa ei. Sã ştiţi cã copiii iau foarte ĩn serios toate vorbele noastre. Ceea ce pentru noi poate pãrea o glumã,pentru ei e o tragedie,pentru cã ei ĩncã nu cunosc fa

 Nu mi-am propus sã transform copiii ĩntr-un ştiu tot pãnã la 7 ani. Vreau sã se bucure de copilãrie,de clipã,de joacã,de viaţã. Nu vreau sã-i ĩncarc cu teorii şi legi. Nu vreau sã le stric spiritul natural al creativitãţii,al ĩnvãţãrii.  Ştiu cã modul de predare şi cerinţele şcolare au evoluat ca un vârtej. Dar mai ştiu şi cã dezvoltarea creierului şi-a pãstrat aceleaşi funcţii şi aceiaşi stimuli. Eu cred cã cel mai bun partener al ĩnvãţãrii este jocul. Jocul nu este doar un joc. El este un limbaj de exprimare,de conectare,de stimulare,de transformare. Jocul este bagheta magicã care transformã coşmarul ĩn minune. Educaţia preşcolarilor nu este o excepţie. Cam pe la 2 ani am ĩnceput sã le arãt cifre,sã le numesc. De auzit le-au auzit mult mai devreme. De ex.când urcam sau coboram scãri tot timpul le numãram şi apoi numãrau şi ei.   Le desenam cifre mari pe foi A4 şi le dãdeam sã le coloreze. Apoi le-am fãcut un joc de asociere al cifrelor.  Pentru mine este important ca

Fiecare om are drama lui. Indiferent de cât de mult zâmbeşte,de cât e de politicos,de cât e tãcut şi gânditor,fiecare din noi ne ducem crucea. Unii aleg sã-şi ĩmparte necazurile cu apropiaţii. Alţii preferã sã tacã... Judecãm mult...ea e prea nepãsãtoare,cealaltã se panicheazã din orice,un mincinos,ce fel de mamã e,cum poate sã facã aşa ceva. Fiecare om are durerea lui şi multe motive ĩntemeiate sã procedeze ĩntr-un anumit fel. Sursa foto: pixabay/ free Din scaunul spectatorului e cel mai uşor sã judecãm,sã ïnvinovãţim. Poate acea mamã e nedormitã de 3 nopţi sau poate nu a mâncat ĩncã nimic astãzi. Poate ea se gândeşte la mama sa bolnavã. Poate nu are bani nici mãcar de-o pâine. Poate a aflat cã soţul o ĩnşealã. Poate şi-a dat seama cã nu-şi mai iubeşte soţul. Poate copilul ei este un copil nedorit. Poate nu are unde se ĩntoarce. Poate a pierdut copilul ĩntr-un accident. Poate a pierdut copilul ïncã ĩn burtã fiind. Poate are inima bolnavã. Poate a fost concediatã şi are de pl

Riţa e un pui de veveriţã de aproximativ 7 sãptãmâni.Astãzi pentru prima datã calcã iarba verde din jurul copacului unde este vizuina mamei sale. Ea e deja destul de curioasã sã ĩnveţe sãriturile. A vãzut-o pe mama ei sãrind de pe-o creangã pe alta şi de atunci nu are rãbdare sã ĩncerce şi ea. Mama veveriţã i-a spus Riţei cã mai ĩntâi trebuie sã ĩnveţe sã se caţere pe copaci,apoi sã sarã. De o culoare maronie cu nuanţe portocalii,acest pui cu coada pufoasa este fascinat de mediul ĩnconjurãtor. Ĩncearcã sã se caţere pe tulpina unuu pin. Cade jos,ĩncepe sã plângã. - Ştiu cã ai vrea sã-ţi iasã din prima,doar cã nu e aşa. E nevoie sã exersezi ca sã reuşeşti sa nu cazi. O sã mai cazi,o sã te doarã,o sã plângi,o sã fiu lângã tine. O sã reuşeşti ,doar sã nu renunţi. Cu fiecare datã va fi mai uşor,ĩi zice mama puiului pe care-l ţine la piept. Riţa a mai ĩncercat o datã. A cãzut din nou,dar de mai sus. Era un succes. Mama a felicitat-o. A exersat multã vreme,pânã a obosit şi a ĩnfo