Jurnalul unei zâne

Am fost dintotdeauna un om liniştit,rãbdãtor,tãceam când trebuia sã tac,tãceam şi-atunci când trebuia sã vorbesc,nu prea ceream nimic,nu prea mã ofeream cã na,eram prea ruşinoasã,zâmbeam când ĩmi venea sã-mi rup pãrul din cap sau sã i-l rup altcuiva,dãdeam din umeri când mã-ntreba cineva ce-mi doresc.((( Ĩn tot acest timp,duceam un rãzboi cu toatã lumea ĩn interiorul meu: * " De ce se uitã aşa la mine?" *" De ce vorbeşte aşa cu mine?" *" De ce nu mã place?" *" De ce el/ea mã dispreţuieşte?" *" De ce fac şi munca ei/lui?" Aceste mii de ĩntrebãri pline de nemulţumire şi ofticã mã secãtuiau,mã goleau de respect,prieteni,iubire. Tot timpul mi se pãrea cã toţi au ceva cu mine,nu se uitã frumos,nu vorbeşte politicos,nu m-ajutã etc. E crunt acest rãzboi,pentru cã creazã portrete ale oamenilor pe baza neajunsurilor noastre. Aceste portrete,de multe ori duşmãnoase ( ìn cazul meu )le vedeam ĩn locul persoanelor respective. Nu vedeam ajut

Noi toţi ca sã ĩnflorim avem nevoie de iubire. Au fost timpuri când cuvintele " te iubesc" erau pe cale de dispariţie şi nu le rostea nimeni,de fricã,de ruşine,sã nu disparã cumva cu totul. Apoi " te iubesc" a ĩnceput sã facã ravagii printre domnişoare şi domnişiri şi cãdeam toţi ĩn poalele acestor cuvinte. Astãzi au devenit ca un fel de bunã ziua,le auzim des,dar fãrã rãsunet,goale cumva,când sensul lor ne duce cu gândul la ceva mãreţ. Am ajuns sã le rostim şi copiilor noştri zilnic(sper),doar cã sunã cam goale şj-n cazu' nostru.  Nu trebuie sã ne mai gândim cu ce sã ne (mai) ocupãm copiii,ce jucãrii sã le cumpãrãm ca sã se joace ( fãrã noi),ce haine sã le luãm ca sã (ne) fie mulţumiţi. E de ajuns sã stãm lângã ei când se joacã,de exemplu şi sã-i privim cu iubire,cu drag,cu mândrie. Copiii scãldaţi ĩn priviri pline de iubire sunt cei mai fericiţi copii. Atunci copiii simt ce ĩnseamnã iubirea ta. Atunci ei ajung sã vibreze sub coardele mãreţiei " te iube

La noi ĩn casã practic nu trece o zi sã nu ne aşezãm cu copiii la masa de activitãţi. Aşa numesc eu masa din bucãtãrie,pentru cã anume ĩn jurul ei desenãm,colorãm,decupãm,lipim. Multe creaţii pe care le facem sunt lipite pe pereţi,aşa se face cã avem o adevãratã expoziţie ĩn casã. Uneori trebuie sã negociez cu ei ca sã nu le lipim chiar pe toate pe pereţi,altfel nu ne-am mai vedea unul pe altul de dupã desene. Asta e fain,pe mine nu poate decât sã mã bucure,pentru cã-mi aratã ĩncã o datã cã ei cred ĩn puterile lor şi sunt mândri de ce fac. Pentru mine e terapie curatã,iau pensula ĩn mânã şi parcã mi se acordeazã toate coardele sufletului ĩntr-o armonie coloratã,parcã vãd cum neuronii ãia mai agitaţi ĩncepe sã danseze lin şi chiar ĩncep sã schiţeze zâmbete. Ĩn desenele lor le citesc dispoziţia şi ştiu cum sã mã comport mai departe. Astãzi am lipit curcubee. Am tãiat fâşiele colorate şi le-am lipit pe o coalã de hârtie. A ieşit ceva nemaiponenit de frumos,mã refer la creaţiile lor,pe

Noi tot timpul o sã ne trãim propria poveste de iubire,ĩn dependenţã de cum ne-o ţesem singuri. O vreme am ales ca firul principal al iubirii mele sã fie durerea şi exact aşa a fost. Pur şi simplu nu mi-am dorit sã pãrãsesc acea poveste,am ales sã plâng,sã mã supun,sã-ndur neiubirea lui,dar sã fiu acolo. Mi-a fost teamã sã rãmân singurã,deaceea rãmâneam lângã el. Mi-am zis cã ĩntr-o zi o sã-şi dea seama cã eu sunt perechea potrivitã. Ĩntr-o zi ĩnsã,am plecat din poveste,cu inima frântã,dar cu paşi siguri. Ĩn acea zi am ĩnceput sã mã ascult,ĩn loc de sã-l ascult! Eu aveam fire colorate ĩn suflet,ce aşteptau sã fie ţesute,iar eu tot timpul alegeam firele grele de regrete,ude cu lacrimi şi uzate de-atâtea roluri şi mãşti. Eu eram atât de frumoasã ĩn interior,aveam atâta bucurie-n suflet pe care-o ţineam acolo ĩnchisã,aveam atâtea zâmbete sã dau,aveam atâta libertate-n mintea mea ĩnlãnţuitã de prejudecãţi şi frici. Am mulţumit de-atâtea ori iubirii mele care m-a distrus( ce ironie!

Bunã seara!!! Nu ştiu dacã ştiţi,dar eu nu locuiesc ĩn România şi nici nu sunt româncã. Locuiesc ĩn Chişinãu,Republica Moldova. Aceastã postare este special pentru voi,despre situaţia din ţara voastrã,dar şi despre noi😋 Eu ĩmi iubesc foarte mult ţara,pentru mine ea nu este vreun politician sau vreo lozincã electoralã,ţara mea  este lanul de grãu,pâinea pe vatrã,pãrinţii,bunicii,strãbunicii,familia,prietenii,vişinii din grãdinã. Eu o iubesc pentru pãmãntul ei puhav şi roditor,pentru oamenii simpli,e drept cã sãraci material,dar bogaţi sufletešte. Avem averi ĩntregi de astfel de oameni. Oamenii pleacã de aici,lasã mamã,tatã,cãţel,purcel şi pleacã,unii ĩnjurând ţara,alţii lasã lacrimile lor acestei ţãri. Lumea e foarte dezamãgitã şi obositã de cârma acestei ţãri. Şi la noi s-au votat noaptea legi,mişeleşte,ca hoţii,ši la noi s-au organizat proteste zile la rând,nopţi la rând. Din punct de vedere politic,nu s-a schimbat nimic. Demografic,a plecat lumea care şi-ncotro,lãsând sobele ĩnc

Acum doi ani eram tare epuizatã,stoarsã de rãbdare,de putere,de calm. Socializam foarte puţin cu lumea dincolo de uşa casei mele. Unica mea socializare erau copiii. Cu omu' meu abia apucam sã ne mai spunem ceva. Noaptea,dupã ce adormeau copiii,ne cãdeau pleoapele peste ochi fix la ĩnceputul discuţiei. Viaţa sexualã se-mprietenise cu ursul şi intrã ĩn hibernare😀. Copiii aveau puţin peste un an. Mã simţeam atât de consumatã ĩncât peste iubirea mea se aşezau ţipetele,ofticurile zgomotoase,nemulţumirile verbale şi fizice,chiar şi bruscãrile😅. Ĩncepusem sã mã aprind de la orice,nici nu ştiam cã pot sã-mi aprind aşa paie-n cap. Dacã-n primul an de viaţã al copiilor ĩi mâncam iubindu-i,mã dãruiam trup şi suflet,eram geloasã când ĩi luau alţi adulţi ĩn braţe...atunci devenisem o paranoicã,plinã de istericale,ĩmi venea sã mã-ncalţ şi sã fug unde mã duc ochii. Ce sã mai,eram gata sã mã duc şi desculţã))) Dupã aproximativ o jumãtate de an,m-am uitat altfel la mine,mi-am zis cã tre' s