Jurnalul unei zâne

Am observat cã de când a ĩnceput grãdiniţa,copiii au devenit mai frustraţi,mai capricioşi,nervoşi,iar de cealaltã parte,noi ĩi mai gãsim ši destul de iritanţi. Mi-e fricã sã mã dezmeticesc din inconştienţa mea ĩn aceastã situaţie,pentru cã simt c-acolo e-un bulgãre enorm de durere. Aceastã schimbare majorã pentru noi toţi,pe de-o parte ei acumuleazã durere nouã,cãreia trebuie cumva sã-i facã faţã,iar pe cealaltã parte eu cu durerea mea veche,cu emoţii ce nu mor niciodatã,formeazã un zid rece ĩntre noi. Niciodatã nu m-am gândit c-o sã dau dovadã de-atâta lipsã de rãbdare şi empatie. Mã dor enorm aceste situaţii,cu atât mai mult cã nu asta ĩmi doresc ca pãrinte. Am o fricã a mea,care se trage ĩncã din durerea mea veche legatã de grãdiniţã. Ştiu cã nu-mi plãcea sã dorm acolo şi refuzam categoric sã mãnânc unele mâncãruri. Eu am mers prima datã la grãdiniţã la un an śi douã luni!,destul de micã pentru o independenţã cât de cât vizibilã şi destul de conştientã sã simt despãrţirea

Ĩn ultimul timp,dupã ce-mi adorm copiii la amiazã,mã opresc din a sãri arsã de pe pat şi sã umblu ca nebuna prin casã neştiind de ce sã mã apuc. Ĩn ultimul timp,ĩmi ofer rãgazul sã stau lângã ei şi sã-i privesc ĩn timp ce dorm. Copiii nośtri toţi sunt  fantastici,grozavi,interesanţi,cei mai minunaţi,dar...graba noastrã zilnicã ne ĩmpiedicã sã ne oprim şi pur şi simplu sã-i privim... Atunci când dorm,ĩi privesc cu nesaţ,simt cum ĩmi intrã ĩn piele energie şi viaţã,simt cum danseazã fluturaśi sub pieptul meu. Aceastã contemplare,dupã mine,este cea mai sacrã clipã din toatã iubirea mea pentru ei. Aceastã contemplare plinã de linişte ( mã rog,ĩn caz cã nu bate nimeni ĩn uşã sau ìn caz când nimeni din vecini nu bate cuie sau nu gãuresc pereţii😉),dã glas emoţiei,sufletului şi simt trecerea sângelui prin vene. Ĩi iubesc tot timpul (ĩncã ĩnvãţ sã le arãt tot timpul iubirea mea!),dar ĩn acele momente vorbeste ĩnsãşi iubirea şi mi se face cald şi uşor pe suflet şi trupu-mi epuizat. Pentr

Ĩntâlnirea lor a fost una banalã,dacã e sã mã gândesc din punct de vedere al originalitãţii,dar...dacã gândesc dincolo de cuvinte şi spaţiu,a fost cea mai curatã şi adevãrata ĩntãlnire. O ĩntâlnire ca o toamnã doldora de roade,ĩmbrãţişãri lungi,priviri dulci,s suflete deschise,vise mari,emoţii calde. O ĩntâlnire care le-a adus iubirea amândurora. Iubirea le-a adus inelul dragostei,rochie albã,copii,biberon,colici,pampers,lacrimi,furie,etichetãri,ĩnvinuiri. Pe-alocuri se pierdeau emoţiile acelei iubiri. "De ce???" se ĩntrebã ea. O durea,pentru cã ştia cã iubirea nu poate sã disparã pur şi simplu,da!dispãrea ĩncet din peisaj,dar ei o puteau reĩnvia... Ea obosea sã-i asculte toate ĩntâmplãrile de peste zi,ea tânjea dupã ĩmbrãţişãri şi timp petrecut ìmpreunã... El obosea de "obositul "ei şi "greul" ei ,de cicaleala ei,de critica ei,de furia pe care uneori o vãrsa asupra copiilor,asupra lui... Dormeau intr-un pat şi ea simţea o distanţã emoţionalã ĩn kilom

-Tu de ce eşti aşa micã?o intreb,de ce ieşi rar afarã si atunci eşti neĩndemânaticã? Se sperie de ĩntrebãrile mele directe,ĩi vine s-o ia la fugã de tot de la atâta criticã...se uitã fix la mine,simt cã balanseazã ĩntre a-mi spune adevãrul şi resemnare. Prima datã o vãd aşa de mare,aşa de impunãtoare şi atât de splendidã, atât de dreaptã, are de gând sã-mi spunã toatã durerea...mã cam sperie un pic... -Vãd cã eşti speriatã,dar totodatã foarte incântatã de ceea ce vezi,dar strâmbã şi ĩncovoiatã mã faci tu. Frica ta,Ruşinea,Ĩndoiala nu mã lasã sã fiu una cu tine,suntem acelasi corp,acelaşi suflet si totuŞi suntem foarte departe una de alta,suntem strãine... Da!asta e starea noastrã,suntem strãine una alteia,chiar dacã suntem un tot intreg! E vorba despre relaţia cu senzualitatea mea...o relaţie care mã doare tare,pentru cã e departe de mine.  De multe ori o impun sã iasã,dar vãrs peste ea fricã,ruşine şi ĩndoialã,şi iese gârbovitã,nesigurã...şi mi-aş dori sã fie naturalã,uşoarã. Dur