Jurnalul unei zâne

Copiii simt foarte bine oamenii,le simt intenţiile,le simt atitudinile śi simt sau nu ataşamentul lor. Ei sunt ei ĩnşişi tot timpul,nu pot sã fie altfel decât autentici,numai dacã nu le impunem noi silit sã-mbrace diferite roluri. Cã noi asa ne-am ĩnvãţat,sã fim pe placul altora,eu am uitat mult timp de mine,cea adevãratã,am fost ceea ce-au vrut alţii śi mã doare enorm pierderea asta,chiar dacã am avut de ìnvãţat multe ìn urma acestor experienţe. Când suntem copii,nu śtim sã ne dãm alţii,ceea ce-mi demonstreazã mie cã oricum ajungem la un moment dat sã ne câştigãm propria identitate,pentru c-am trãit-o cândva. Am observat la copiii mei cã nu se prea joacã cu alţi copii de la terenul de joacã śi asta uneori mã ducea la disperare"mã,da nu-i chip śi bãieţii ãştia ai mei sã se joace ca toţi copiii,cu alţi copii?". Se mai jucau uneori cu alţi copii,dar erau timizi,ìnchişi,nu erau deloc ĩn pielea lor. Pânã ìntr-o zi,când s-au imprietenit cu un bãieţel din alt bloc. Alãturi de

Eu ĩmi doresc sã sãrbãtorim astãzi  "ziua limbii Omeniei!". Nu vãd rostul solemnitãţii de astãzi,nu regãsesc limba noastrã ìn discursurile ţinute,nu se mai asociazã ea cu "sfântã" sau "sacrã",din pacate. Ce folos de limba noastrã cea românã,dacã ìn aceastã limbã am ajuns sã ne jignim pãrinţii,sã ne minţim prietenii,sã ne-njosim copiii,sã ne furãm,sã ne pierdem autenticitatea sub haina falsitãţii,sã nu recunoaśtem politeţea śi bunãtatea śi sã susţinem,din propriul buzunar,corupţia śi hoţia. Am schimbat limba mamei pe-un orgoliu ieftin śi sãrbãtorim astãzi. Ìn limba omeniei,pãrinţilor le dau zi liberã pe 1 septembrie,ca sã le poatã fi alãturi copiilor ìn drumul lor iniţiatic. Sau când sunã ultimul sunet,sau când merge copilu-n tabãrã,lãsaţi atunci sã stea oamenii acasã,voi śtiţi cã astea-s sãrbãtori importante ìn familie? Mai śtiţi cã tot din cauza limbii noastre,Moldova e-n toatã lumea? Ìn limba Omeniei se vorbeste cu iubire śi nu conteazã ìn ce limbã,

Ceea ce am memorat din propria copilarie si ma refer exact la relaţiile cu parintii,ma-ncrede tot mai mult in ideea ca timpul petrecut impreuna este cel mai pretios,de neuitat. Eu ìmi amintesc cu mare dragoste de sfanta duminica,cand stateam toti 6,intinsi pe un pat si mancam seminte,in timp ce priveam un film sau o emisiune. Mama si tata abia apucau sa le decojeasca sa le mâncãm noi. Tin minte foarte bine ca,de obicei,serile eram toti in jurul mesei,a colo mama si tata depanau ziua care era pe sfarsite. Am o nostalgie vie pentru diminetile de Craciun,cand mama si tata ne trezeau in timp ce ne semãnau cu grâu śi porumb. Si cat de bune erau rośiile cu brânzã de oi pe deal,sub nuc,când se odihneau sãpile noastre śi beam toţi apã de la izvor din aceeaśi sticlã. Mã ia cu fiori śi acum când ìmi amintesc de ziua in care am devenit mamã. 1 ianuarie,la o distanţã de 100 km,mama a gasit transport si la ora 10 era la maternitate cu zeama de gaina si cu flori in mânã. Am plâns mult de ferici

Când l-am ìntâlnit pe el si am simtit ca e barbatul vietii mele,mi-am dorit sa-l duc de mânã,ìn faţa domnului śi sa-i multumesc,sa-mi exprim recunostinta prin promisiuni sufletelor noastre. Nu a fost sa fie atunci,uniunea noastra lasându-se doar cu banchet si semnãturi oficiale. Rochia de mireasã am cumparat-o cu cateva zile inainte de nunta,fiind insarcinata in 5 luni,burta crestea de la o zi la alta. Cum a inceput povestea acestei rochii? Am mers prin magazine cu actualul sot,cu socrii,cumnata si eu,plina de suparare. Vroiam sa fie un moment unic,cu intreaga mea participare,cu aalegerile mele,sa fiu numai eu si sotul meu. Am fost o egoista,ma macinam pe dinãuntru cu sute de acuzari,pe care nu aveam curajul sa le rostesc. A fost exact cum mi-am inchipuit: soacra mea alegea modelele care-i placeau,iar la ce ma opream eu sa ma uit,ea-mi arunca priviri care dadeau startul de plecare de linga acele rochii. In sfarsit,a gasit modelul care i s-a parut cel mai potrivit mie. Am probat-o,

Acasã,ìn familie,ne-am ìnţeles tot timpul bine unii cu alţii,am avut reguli stabilite,dar am avut śi spontaneitate,am avut cerinte de ìndeplinit,dar am avut timp śi pentru drepturi,am avut timp uneori sã fim ìmpreunã,dar n-am prea śtiut sã-l dedicãm iubirii. Mie mi-a fost tot timpul ruśine sã-mi ìmbrãţiśez pãrinţii aśa,fãrã ocazii speciale,sã-i pup sau sã le spun cã-i iubesc. Mi-am dorit de multe ori,dar tot timpul mã opream din iniţiative,era ceva sau cineva pe dinãuntrul meu,care-mi rusina de tot emoţiile.  Mi-a fost ruśine sã-i iubesc,m i-a fost ruśine sã primesc iubirea lor... Am lucrat mult cu mine ca sã pot sã-mi ìmbrãţiśez pãrinţii,aśa doar din dor,sã le spun cã-i iubesc,sã-i ţin de mânã,śi ìncã mai lucrez cu mine,pentru cã mai am unele reţineri ìn ce-l priveśte pe tatãl meu. Acum,eu am ìnţeles cum am ajuns la aśa o distanţã emoţionalã. O sã vã povestesc cum am ajuns sã descâlcesc firele. Eram ìn parc cu copiii,la un moment dat,unul din bãieţeii mei s-a apropiat de min

Inainte nu śtiam cã i se spune "empatie",ii spuneam "dacã aś fi eu ìn locul ei/lui?". Imi adresam aceasta intrebare doar...uneori,eram prea muncitoare in constructia personalitãţii mele. Anul trecut,am fost in vizita la o prietena. Mi-a pãrut un pic cumva tristã,deplasatã cu gândurile,privindu-si sulita din piept. Mi-a spus ca nu-l mai iubeśte si nici nu-si mai doreste sa stea impreuna cu el. Si i-a spus-o si lui,cu toata sinceritatea,cu toata caldura amintirilor frumoase,cu toata recunostinta,doar ca el nu-i accepta nici o scuza,o iubeste si ea nu-l poate parasi. La un moment,eu "empatica",stiti ce i-am sugerat? -da de ce nu aduci tu un bãrbat acasa,sa te vada concubinul pupandu-te?,spunand-o eu pe-un ton hotarator,de parca asta era cea mai geniala idee pe care-o puteam inventa. Rãspunsul ei a fost uluitor pentru sentimentele goale din rezervorul meu empatic. -nu,nici nu se pune problema,o sa-l doara,cum pot sa-i provoc asa suferinta? Cum pot sa-l tr